Traseul Muchia Bondarului

Traseul Muchia Bondarului este unul dintre cele mai parcurse trasee de cățărare de mai multe lungimi sau alpinism cum îi spunem noi, ăștia mai bătrîni, ce nu ne cramponăm în terminologii plictisitoare.

Este un traseu relativ ușor, dar care necesită foarte multă atenție, mai ales din partea capului de coardă. Ușor fiind, pe alocuri asigurările sunt ceva mai depărtate. Evident, acestea pot fi suplimentate cu asigurări mobile de către cei ce doresc un grad sporit de siguranță.

Stînca este și ea un element surpriză. Nu pot spune că este un traseu friabil, așa cum am mai auzit păreri. Există foarte multă stîncă solidă, tot ce trebuie să faci este să nu tragi cu disperare de prima priză către care se îndreaptă mîna, ci să ai răbdarea să analizezi posibilitățile de la fața locului. O persoană cu experiență nu va avea probleme în a identifica stînca solidă de cea în care e bine să nu te încrezi orbește, iar persoanele mai puțin experimentate vor trebui să acorde mai multă atenție acestui aspect.

Muchia Bondarului

Citeşte tot articolul

Traseul Exodus

Este curios cum, ani la rînd, avînd o percepție eronată despre el, am ignorat acest traseu frumos, nefiind curios nici măcar de o descriere a lui sau de dificultățile lungimilor. Imi rămăsese, cumva, întipărită ideea că ar fi un traseu greu și prost tasigurat, însă, la insistențele lui Andrei Holban, am decis că ar fi timpul să îi dau o șansă. Sau , mai bine zis, să-mi dau mie o sansă. Acum regret faptul că nu am făcut-o mai din timp.

Primele cinci lungimi ale traseului ies foarte usor la rotpunkt, dificultățile întîlnite nedepășind gradul 6+ (6a), iar pitoanele sunt bune și suficiente. Ultimele două lungimi sunt, în schimb, dificile și le-am parcurs secund, mare parte din ele la liber, însă cu ceva pași de A0, mai ales la plecările pe ambele lungimi. Andrei le-a urcat la A1, deci gradele pe care le-am trecut pe schiță sunt mai mult orientative decît propuneri și sunt date doar pe porțiunile pe care le-am făcut la liber. Dincolo de asta, pitoanele pe acele lungimi, deși dese, nu inspră prea mult la o parcurgere de liber. Unele sunt foarte zdravene în timp ce altele sunt destul de îndoielnice.

Echipe nerăbdătoare la început de sezon

Citeşte tot articolul

Prin Poienile Suspendate ale Cernei

Am petrecut două zile frumoase în Parcul National Domogled-Valea Cernei, dedicînd o zi cățăratului și altă zi plimbării. Ziua de cățărat am rezervat-o parcuregerii traseului Fisura Bobot, a carei parcurgere, în compania lui Cosmin Pobleanu, am descris-o în postarea anterioară, dar voi pune aici fotografii din dimineața acelei zile, altele decît cele cu caracter tehnic pe care le-am pus la postarea sus amintită, nu de alta, dar o dimineață la cort își are amintirile ei de neuitat. Fotografiile făcute prin roua dimineții, gîzele pe care nu le observăm decît atunci cînd ne amintim că dincolo de lumea noastră de uriași există o lume a lor, un univers fascinant pe care îl ignorăm de cele mai multe ori.

un loc de cort in liniștea Muntilor Cernei

Citeşte tot articolul

Traseul Fisura Bobot

Fisura Bobot din Herculane este unul dintre cele mai frumoase trasee pe care le-am cățărat, alături de Jenci Bacsi (Cheile Turzii), Lespezile Lirei (Piatra Craiului), Innominata(Bucegi) sau Lupul cel Rău (Postăvaru). Îmbină armonios cățărarea de fisură, horn, diedru, bavareză sau față căzută, parcurgerea lui lăsându-se cu acea dorință de revenire specifică anumitor trasee.
Este un traseu bine asigurat, având regrupările pe ancore mecanice, iar lungimile sunt protejate de pitoane mai vechi sau mai noi intercalate ici-colo de spituri, în punctele grele sau esențiale. Am avut la mine și ceva frenduri și nuci, dar nu le-am folosit.

acces și retragere

Citeşte tot articolul

Traseul Muchia Salamandrei(!!!)

Prin Postavaru sunt câteva trasee istorice, neparcurse de ani de zile, unele poate niciodata de la premieră, drept pentru care localizarea lor in teren este foarte dificilă, aproape imposibilă din cauza lipsei informatiilor. Noi bănuim că ceea ce am urcat ar fi Muchia Salamandrei, un traseu mai puțin cunoscut de-al domnului Viorel Nicolaescu.

Pentru a ajunge la traseu se pleacă pe o potecă abia vizibilă situată în amonte de bolovanul prostului, urcarea făcându-se diagonal dreapta pentru a atinge bazele unor țancuri stâncoase vizibile din parcare.

Traseul are plecarea din partea dreaptă a unui țanc mărginit de două vâlcele, țanc pe care se află și traseele "Stinge Țigara" și "Idealist" ce deschid seria de trasee din zona Aboland. Cum intrăm pe vâlcelul din dreapta vom observa pe partea dreaptă un piton (bătut de Viorel Nicolaescu la o parcurgere recentă a traseului alături de Andrei Holban și care poate fi folosit ca asigurare pentru secund. La stâga avem rămășița unui copac uscat, loc de unde începe și traseul nostru.

Citeşte tot articolul

Dupa ani si ani, ma voooi intoarceeee

Ultimii ani ne-au ținut puțin mai departe de munte. Turele au fost mai rare. Uneori câte o drumeție mai lungă sau mai scurtă, alteori câte o ieșire la cățărat. De fiecare dată dragostea de natură și în special de munte, ne-a făcut să ne întoarcem, pe cât am putut, în mijlocul ei.

De parcă nu au fost suficiente motivele ce ne-au ținut departe de munte, 2020 ne-a adus și pandemia ce ne-a ținut izolați o lună și jumătate, iar, ca un făcut, luna iunie aduce mai mult cu perioada musonică decât cu vara unei clime temperat continentală.

Cu toată ploaia anunțată plănuim o tură, chiar cu riscul de a merge bună parte din ea uzi. Cum cele mai mici șanse de ploaie sunt prin Iezer, aceasta va fi destinația noastră pentru ziua de sâmbătă.

Citeşte tot articolul

Traseul Cataratorului

Aflat în Țancul Ascuțit, în imediata vecinătate a Refugiul Coștila, traseul Cățărătorului se desfășoară pe parcursul a trei lungimi de coardă, nefiind un traseu banal, avînd pe parcursul lui cîteva porțiuni cu mici pași tehnici. Intrarea in traseu este se face de pe platforma de sub refugiu, acolo unde incepe să coboare poteca ce merge pe la baza Țancului Ascuțit.

Citeşte tot articolul

Traseul Furcile 5LC,6+

Traseul Furcile este situat în Peretele Gălbinelelor si este un traseu istoric, fiind primul traseu de perete de la noi din tară. A fost deschis de Nicolae Baticu în 10 octombrie 1935, cu ajutorul lui Dan Popescu și Ion Trandafir.

Cum nu l-am parcurs pînă acum, iar vremea caniculară ne gonea către pereți umbriți, mi s-a părut o ocazie foarte bună de a-l parcurge.

Insoțit de Angi, care mai parcursese acest traseu cu doi ani în urmă alături de Andrei Holban, îmi iau inima în dinți și decid că e cazul să-l trec și pe acesta la capitolul parcurse. Zic inima-n dinți pentru că zvonurile despre acest traseu nu-s dintre cele mai plăcute, asta pentru că se zice că ar avea asigurări proaste și rare. Vom vedea.

Citeşte tot articolul

Din Iezer în Făgăraș prin Mezea-Oticu

Ani. Mulți. Atat de mulți că nici nu le mai știu numarul. Scurși de la ultima tură de drumeție cu cortul în spinare pe unde nici nu-mi mai amintesc. Mi-e dor de o astfel de tură. Mi-e dor să merg și să stiu ca la capătul zilei voi pune cortul pe malul vreunui rîu, sau într-o poiană, ori lîngă vreun lac glaciar. Mi-e dor să nu mai am ca țintă vreo cabană, ori vreun refugiu ci să merg spre un loc la întîmplare. Atît de dor că nu mai am chef nici de cățărat.

Și uite că s-au aliniat astrele și Cosmin și Angi sunt de acord cu o astfel de tură, căci Miha ar fi mereu de acord.

Mă bucur ca un copil făcînd bagajele. Descopăr că nu mai stiu cum se face rucsacul pentru o tură în care nu vei avea la botul calului portbagajul mașinii. Nu mai știu ce mîncare să iau. Dar toate trec și suntem gata de plecare. Drumul pînă la Podul Dîmboviței trece iute, iar de aici prindem calea spre lacul de acumulare Pecineagu, nu pentru mult timp căci dăm repede de o poiană tocmai bună de campat. E noapte și abia așteptăm să ne băgăm la somn așa că nu întîrziem prea mult cu montatul corturilor.

Citeşte tot articolul

Asparuhovo. Un colț de liniște.

În ultima perioadă se pare că vremea își găsește să se strice numai la sfîrșit de săptămînă, așa că, pentru a putea cățăra ceva, căutăm tot felul de locuri pe la bulgari. Ideile de faleze, numai bune de încercat, vin de la Doina și Croco, mari amatori de astfel de zone de nici nu aveai habar că există pe hartă.

Așadar, Cosmin află de la ei de două faleze, Asparuhovo și Șumen. Ambele spre estul Bulgariei, păreau a fi ocolite de ploile ce puseseră stăpînire cam pe toată Romania, dar și pe o bună parte din Bulgaria.

Plecam din București duminică dimineață în echipă de cinci, Adică Angi, Miha, Cristina, Cosmin și eu. Trecem vama și o luăm spre Varna. Drumul e nou pentru noi. Nu am mai fost în zona asta așa că mă holbez în toate direcțiile, absorb ca un burete toate peisajele noi și mă bucur de tot ceea ce văd. Ajunsesem să mă plictisesc de veșnicele ieșiri la Veliko sau Basarbovo așa că tura asta vine ca o gură de oxigen.

Citeşte tot articolul

In Cheile Turzii de Paște.

An de an, cu ocazia mini vacanței de Paște, încercăm să ne adunăm prin cîte un loc de cățărare care să ne ofere o vastă paletă de trasee, dar și posibilitatea unor ture de plimbare, în caz că vremea nu ne permite să intrăm în perete. Cele mai dese destinații au fost, pînă în anii din urmă, Cheile Turzii și Vratsa.

Anul acesta vremea ne-a dat mari bătăi de cap în ceea ce privește alegerea locului unde urma să ciocnim tradiționalele ouă vopsite. Cantități mari de ploi se anunțau cam peste tot, iar zilele propice cățărării păreau a fi din ce în ce mai puține. Singura zonă cu vreme cît de cît acceptabilă părea a fi Herculane așa că ne reorientăm repede, întrebăm ici-colo, pe la un Croco, pe la o Doina, de posibilitățile de campare și cățărare din zonă și ne pregătim liniștiți bagajele.

Cu site-urile meteo deschise și refresh-uri din oră-n oră verificăm eventualele schimbări de prognoză. Și iată că vreme pare e da semne de schimbare în bine pentru zona Cheilor Turzii așa că, după ce toată ziua ne-am documentat despre traseele din Herculane, luăm decizia de a risca și merge, totuși, spre Turda.

Așadar, vineri seară, ne strîngem la Cosmin acasă unde purcedem la aranjarea meticuloasă a bagajelor, sarcină ce-mi revine mie, datorită abilităților de a aranja bagajele cu mare precizie și economie de spațiu. Chiar se fac glume pe seama mea cum că "se vede că-ți plăcea tetrisul!".

Citeşte tot articolul

Cățărare în Paklenica şi bălăceala de relaxare

Vine vara, vine mult aşteptata ieșire pe meleaguri străine.

Am băgat în căciulă mai multe destinații și am tras biletul cu Paklenica, nu de alta, dar era singura destinație care mulțumea, se pare, pe toată lumea, așa că am făcut mai multe extrageri pana a ieșit ce trebuia. Cam ca la votare.

Ne-am pregătit sîrguincioși bagajele, adăugînd, pe lîngă clasicul echipament de cățărare, ochelarii și țeava de snorkel. Doar mergeam la malul mării și pe lînga cățărare plănuisem și zile de relaxare cu bălăceală și scufundări.

Prima zi de drum ia sfîrșit la Belgrad unde ne-am cazat ieftin și în condiții foarte bune. Am dat și o tură prin oraș astîmpărîndu-ne foamea la restaurantul chinezesc Makao. Flămînzi cum eram am comandat fiecare cîte două porții de diverse ciudățenii, cum ar fi orez cu legume, pui cu urechi de lemn, pui cu legume, etc. Surpriza a venit odată cu aducerea mîncării cînd am constatat ca o porție ajungea lejer pentru două trei persoane. Si noi aveam fiecare cîte două. Evident că am luat la pachet, astfel că micul dejun al următoarei zile a fost unul nu tocmai mic.

Citeşte tot articolul

Tura cu bicla pe la Limanu-Hagieni

După tura din Măcin ni s-a deschis un mic apetit pentru bicicleală așa că nu stăm pe gînduri atunci cînd Cosmin și Miha ne propun o tură de bicicletă pe la mare, mai precis pe la pădurea de la Hagieni.

Pregătitul turelor de biclă e ceva nou pentru mine așa că mă pun pe calculat și pregătit bagaj care să includă și truse de scule, camere și alte cîteva lucruri utile învîrtitorului de pedale. Îl aștept pe Cosmin cu oarece emoții și montăm pe suporții de mașină toate cele patru biciclete apoi îndesăm în portbagaj restul echipamentului și o luăm din loc spre litoral.

Ajungem la Limanu unde lăsăm mașina pe marginea drumului și pornim la pedală pe un drum prăfuit ce străbate cîmpul de la marginea satului. Începem tura cu un mic ajutor dat unui cal priponit și a carui funie se se incîlcise pe după o tufă.

Citeşte tot articolul

Prin Macin cu bicicleta.

Vremea. Of, vremea asta care nu ne lasă deloc să ne apropiem de pereţii de căţărare, şi, uneori, chiar de munte, ne forţează să găsim destinaţii mai îndepărtate pentru zilele libere, în acest caz vacanța de Paște și 1 Mai. Munții Măcin sunt alegerea noastră pentru această mini vacanță. Pentru că vremea pare bună, pentru că sunt cîțiva pereței de cocoț și pentru că avem și alte posibilități de a ne petrece cele cîteva zile libere, decizia e unanim acceptată. Și pentru că tot se ivește ocazia, planificăm și o tură cu bicicletele, că tot am auzit că s-au făcut cîteva poteci marcate pentru cicloturism.

Citeşte tot articolul

Pe Valea Morarului și-un apus de vis la Omu

Cum nu mai făcusem o tură frumosă de multă vreme, ne-am tot gîndit ce am putea urca să fie cît de cît sigur, dar și frumos, și cum pe Valea Morarului nu mai urcasem iarna, aceasta a ieșit cîștigătoare.

Așadar, după ce lăsăm mașina la Gura Diham, pornim prin spatele cabanei spre cantonul de vînătoare, iar de acolo mai sus, spre poteca munticelului, pe care cotim dreapta ajungînd la intrarea în Valea Morarului. Am uract în ritm alert, zăpada nefiind mare, iar poteca fiind deja făcută.

Citeşte tot articolul

La Padina prin Strungulița

Tot o zi de iarnă care nu prea și-a arătat colții, pe sfîrșit de ianuarie vremea părînd mai mult a sfîrșit de iarnă, ba chiar primăvară pe alocuri.

Vrem să ieșim, dar condițiile zăpezii nu prea ne îmbie la trasee riscante așa că o tură relaxantă nu ne displace, drept pentru care din urna extragem bilețelul pe care scrie "Padina". Plecăm la drum în grup de cinci: Cosmin, Miha, Angi, Andreea și eu, adica io.

Citeşte tot articolul

O noapte in refugiul Retevoi.

E iarnă. O iarnă care nu și-a încordat prea tare mușchii. Cutoate astea, va ninge. Prognozele meteo anunța ninsori așa că nu ne încumetăm să abordăm vreo vale de abrupt și nici la cabane nu suntem tentați să mergem. Ne-am dori ceva mai aproape de natură, chair dacă nu e să fie ceva prea provocator.

Din mai multe opțiuni alegem pînă la urmă să facem o tură la refugiul Retevoi.

Citeşte tot articolul

Negoiu. Prima experiență de cățărare pe gheață.

Cornel mai bătea din cînd în cînd cîte un apropo dacă nu am vrea să încercăm cățăratul pe gheață așa că, profitînd de faptul că aveam pe cineva care să ne îndrume despre ce și cum, acceptăm invitația lui de a merge la Negoiu pentru a face cățărare pe cascadele de-acolo.

Alături de Claudia, Ciprian și Cornel plecăm entuziaști spre Făgăraș cu gîndul de a sta vreo trei zile la cabana Negoiu. Vremea nu pare prea promițătoare. Destul de cald pentru perioada aceasta a anului. Și nici zăpada nu e cine știe ce.

Părăsim Porumbacu de Sus și ne avîntăm pe drumul forestier ce urcă pe Valea Șerbotei, în primă parte cu mașina, apoicu piciorul. Depășim cîteva mici blocuri de gheață cu care ne pozăm apoi începem urcușul. Sunt surprins să constat că poteca turistică ce urcă spre Cabana Negoiu este acum lățită și transformată într-un drum pe care se poate urca cu mașina de teren pînă la cabană. Ca dovadă stă și mașina parcată în fața cabanei.

Citeşte tot articolul

La refugiul Călțun, imediat după rev.

Imediat după revelion,ca să începem anul cum se cuvine, se cerea o ieșire urgentă la munte . Cornel vine cu propunerea de a merge la refugiul Cățun și a încerca o urcare pe Negoiu, idee ce-mi surîde de cum o aud așa că dimineață pornim alături de Cornel și Cristina spre Făgăraș.

Drumul spre Piscul Negru trece repede, mai puțin pentru Angi care urăște serpetinele de pe malul lacului de acumulare. De la Piscul Negru mai urcăm puțin pînă la Conacul Ursului, loc unde lăsăm mașina și, după ce ne echipăm, o luăm la pas pe poteca din spatele cabanei, potecă marcată pe copaci cu un desen ce imită amprenta de urs.

Citeşte tot articolul

La Garofița Pietrei Craiului, pe final de an.

Ultima ieșire pe 2015 este o plimbare pe la poalele vestice ale Pietrei Craiului.

Alături de Angi și Anca, sora mea, parcurgem traseul ce leagă Plaiul Foii de cabana Garofița Pietrei Craiului, urcînd pe Plaiul Mare către poiana Tămășelului.

Vremea s-ar fi vrut a fi de iarnă, dar se pare că toamna se lasă greu alungată așa că avem parte de zăpadă doar prin anumite locuri unde, la ninsoare precedentă, s-au adunat cantități mai mari. În rest doar pămînt și frunze uscate. Dar nu-i nimic, ne bucurăm oricum de natură, de aerul curat, de liniștea pădurii.

Citeşte tot articolul