un gand... doua ganduri...

"Daca ai indragit Muntele, nu cauti doar teluri deosebite si trasee foarte grele. Acelasi pret pot avea zilele cand, hoinar acolo sus, incerci sa redevii o modesta particica din natura, echilibrat si simplu, asimiland cu toate simturile armonia si linistea inconjuratoare" (Ionel Coman)
Descărcare topo-uri:

Pentru descărcarea topo-urilor traseelor de alpinism la rezoluţie mare trebuie accesată pagina "alpinism şi escaladă - descrieri si schiţe", iar de acolo se acceseaza linkul "topo" din dreptul traseului dorit. Odata deschisa imaginea se dă clic dreapta cu mouse-ul si se selecteaza "save image as"


marți, 30 octombrie 2012

Ruxi - 2LC, 3A, 7-, 6-Ao

Ruxi - 2LC, 3A, 7-, 6-Ao

După ce am terminat Pintenul Dorului, ajunşi în potecă, am pus ochii pe un alt traseu din apropiere.

Ruxi.

Ne tot gîndeam dacă să mai intrăm în el sau să mergem la ceva escaladă, dar văzîndu-l aşa hotărît pe Adi am zis hai, daca vrea omu să se bage şi el cap, fie. Prin urmare se echipează băiatul şi porneşte cu mare elan. Atît de mare că atunci cînd aproape că termină prima lungime şi cam depăşise cele mai tari şi frumoase pasaje din traseu observ că îşi lăsase pe iarbă reverso-ul şi nişte carabiniere, iar bucle nu luase destule şi nici carabiniere cu siguranţă drept pentru care îl las salam. Oricum, partea frumoasă din traseu o făcuse.

Citeşte tot articolul

joi, 25 octombrie 2012

Pintenul Dorului (3A, 6+, 6Ao, 2LC)

Pintenul Dorului (3A, 6+, 6Ao, 2LC)

Duminică, după marea reuşită a numai jumătate din Pintenul Olteţului, migrăm spre Cheile Galbenului cu destinaţia deja aleasă.

Pintenul Dorului

Traseul a fost deschis în 1980 de Dan Vasilescu şi Doru Cojocaru. Are două lungimi, dar, datorită parcursului mic al celei de-a doua dintre acestea, se obişnuieşte a se face dintr-o singură parcurgere. Cotaţia traseului apare pe topo-ul lui Cornel Zarescu ca fiind 3B însă la baza peretelui e scris 3A, dar ceea ce contează mai mult este pasul impus de 6, informaţie ce apare în topo-ul mai sus amintit.

Intrarea în traseu se află cîţiva metri mai la dreapta de Fisura Pintenului şi este marcată cu vopsea roşie. Ambele lungimi sunt foarte bine asigurate cu pitoane si ancore chimice, iar stînca este de o foarte bună calitate fiind foarte compactă

Citeşte tot articolul

miercuri, 17 octombrie 2012

juma' din Pintenul Oltetului

In desele noastre drumuri spre Cheile Galbenului tot arumcam priviri spre Cheile Olteţului întrebîndu-ne dacă or fi ceva trasee de cocoţ pe-acolo. Doi amici de la sala de escaladă, Cristi şi Doina, ne-au confirmat existenţa unor astfel de trasee aşa că, după ce am achiziţionat cartea "Alpinism si escalada sportiva in Banat si Oltenia" de Dan Anghel şi Cornel Zărescu am putut vedea şi ceva schiţe ale unor trasee din această zonă căci pe net nu prea sunt publicate articole sau topo-uri ale Cheilor Olteţului sau nu am căutat eu destul de bine.

Plecăm la drum de vineri noaptea. Dana, Mihai, Adi, Cami, Angi şi eu.
Ajungem pe întuneric în faţa Mînăstirii Polovragi unde campăm şi ne băgăm la somn. Dimineaţă ne trezim nu foarte devreme dar cu chef de cocoţat.
Vom pleca în două echipe: eu secondat de Angi şi Adi în prima echipă şi Dana cu Mihai formînd cea de-a doua echipă.

Pentru a ajunge la trasee se procedează astfel:
Inainte cu vreo o suta de metri de a ajunge la poarta mînăstirii se face stînga pe un teren viran apoi la capătul gardului se face dreapta. Se prinde o potecuţă cu marcaj turistic cruce albastră ce coboară pînă la rîu. Traversăm un podeţ apoi facem dreapta mergînd paralel cu rîul pe un fel de drum forestier. Cînd drumul se termină se prinde o potecuţă ce urcă spre stînga şi care, după vreo 20m pe curbă de nivel, se desparte în două. Una coboară şi merge paralel cu rîul alta urcă.
Noi am mers pe cea care coboară, dar care se înfundă căci cheile devin foarte înguste. Din locul în care se înfundă am urcat pieptiş prim pădure pe un teren foarte alunecos format din frunze, grohotiş şi pămînt pînă aproape de marginea pereţilor, ier de acolo am prins spre dreapta o potecă mai bine bătută ce merge pe la baza stîncilor. Probabil că dacă la bifurcaţie am fi urmat poteca ce urca am fi dat de varianta bună a traseului şi nu ne-am mai fi chinuit pe panta aceea.

Urmăm poteca şi primul traseu întîlnit este "diedrul cu măceşi" apoi dăm de "surplomba rîndunelelor". Imediat după acestea, după o mică coborîre pe potecă dăm şi peste ţinta noastra, "Pintenul Olteţului".





LC1 - Începe cu o fisură verticală la baza căreia este scris cu vopsea roşie P OL 5B 9LC. Prima asigurare e la vreo 4 metri. Pentru început roca este destul de compactă. După vreo 8 metri fisura se termină traseul urmînd un diedru mai puţin evident la început. După vreo 15-20m trecem printr-o tufă de măceşi care scoate de la mine cîteva înjurături. Tot aici dau şi de o porţiune extrem de friabilă , iar partea urîtă constă în nişte bolovani de mărimea unui pepene poziţionaţi fix pe linia traseului şi care par că au nevoie doar de o adiere de vînt pentru a o lua la vale. Imediat după tufă sunt tentat să fac vreo 2m stînga, pe un prag ce pare umblat, căci nu văd pitoanele de mai sus, dar de pe prag observ că linia traseului era tot în sus aşa că revin şi urc mai departe. De aici şi pînă la regrupare diedrul se cam transformă în horn. Ajung la o altă tufă de mărăcini şi alte înjurături ies din gură. Parcă diedrul ala cu măceşi era mai la stînga!!! In fine, mai urc vreo 10m şi regrupez la o ancoră şi două cuie solide.
Pînă aici nu cred să fi fost mai mult de gradul 5+. Se asigură la ancore chimice şi pitoane solide.

pedetul peste care am trecut




Inceputul primei lungimi


la inceputul diedrului din prima lungime

in sus pe diedru





Angi pe diedru. Eu in regrupare



Mihai pe diedru

LC2 - Porneşte vertical pe o fisură diedru. la vreo 10 metri de la regrupare diedrul are o mica burtică spre stînga şi tot pe această parte faţa diedrului e cam spalată. Estimez pasul pe la un 6+/7- la liber.

Trecem şi de pasajul acesta şi continuăm vertical pe diedru pentru ca după vreo 3 metri să avem de ales între varianta directă, pe diedru, asigurată cu piton şi varianta prin dreapta, pe o faţă cu alveole şi clepsidre, asigurată cu ancore. Aled faşa din dreapta. Se urcă pe aceasta cîţiva metri pînă pe un prag unde se asigură pe stînga la o ancoră chimică. De aici se prinde un horn de vreo 10-12 metri de căţărătură frumoasă prepoderent în şpraiţ. La ieşirea din horn avem pe partea dreapta un bolovan cu muchie tocmai bun de apucat, dar şi tocmai bun de plecat cu el în braţe căci se cam mişcă. Hornul se termină într-o mică strungă din spatele pintenului unde se poate regrupa, dar nu foarte comod. Eu am preferat sa mai urc diagonal dreapta vreo 3m pînă la două ancore chimice situate la vreo 2m una de cealaltă.

Lungimea aceasta e foarte bine asigurată, cu cuie solide şi ancore şi oferă o căţărătură frumoasă.

in prima regrupare

o echipa intr-un traseu cu o foarte mare traversare.


a doua lungime. Dupa smocul de iarba e burtica cu pasul lungimii

eu pe a doua lungime in pasul cheie

..tocmai am trecut pasul...urmeaza dreapta spre fatza cu alveole si clepsidre

la terminarea fetei cu alveole

intrarea in hornul final al LC2

Angi la pasul cheie



adi(jos) la inceputul hornului final. Angi (sus) in R2


Adi tinindu-se de placa miscatoare. De evitat.

Cami pozîndu-ne din Cheile Oltetului



LC3 - Plecă din regrupare oblic dreapta pe praguri de piatră şi iarbă ajungînd după vreo 20m în parte superioară a unui vîlcel inierbat şi plin de arbori ce urcă dinspre dreapta. Pe acest vîlcel se mai urcă vreo 8 metri pînă la nişte copaci "orizontali" apoi se face dreapta pe curba de nivel asigurînd la un cui aflat în spatele unei stînci de pe mijlocul brîului. De aici se urca spre dreapta pînă la un copac cam putred continuînd spre o mare tufă de măceşi. Noi aici ne-am oprit luîndu-ne cam o oră să găsim continuarea căci nu ne venea să credem că traseul trece prin tufa de măceşi. Pe hartă apare o surplombă, iar traseul trece pe la baza ei făcînd dreapta. Tot sperînd să fie pe altundeva traseul şi nu prin măceşii aceia am căutat cu privirea cuie. Nevăzînd nimic am mai urcat cîţiva metri pe o porţiune cu bolovani instabili, dar degeaba.

În cele din urmă Mihai se duce pînă la copacul putred şi, cu ochii lui de vultur, vede o ancoră dincolo de tufa de măceşi.
Aşadar pînă aici ne-a fost. Am pierdut foarte mult timp cu căutatul traseului şi se cam apropia seara aşa că hotărîm să ne retragem.

LC3 cu regruparea la copac


R3. In dreptul meu(dreapta) e un piton. Traseul merge dreapta pe brîu spre un palc de macesi.

Varianta normală ar fi să rapelăm pe unde am venit, dar mie nu-mi surîde deloc ideea de a rapela pe linia acelor bolovani instabili aşa că fac cum fac şi-i conving să rapelăm prin vîlcelul înierbat.

Punem semicorzile după copacul crescut orizontal şi pornesc la vale. Trec printre tufe încercînd să găsesc o cale cît mai liberă pentru a nu ne trezi cu corzile agăţate. După vreo 50m trec peste o grotă şi decid că-i o bună protecţie pe timpul rapelării celorlalţi căci şi aici mai picau pietre antrenate de coardă. Nu ca pepenii, dar de mărimea unui măr tot erau. Aşa că mă bag în grotă, trag corzile cît de mult pot ca să nu cadă pe ele bolovani şi plec să explorez peştera care are cîteva mici ramificaţii, una dintre acestea ieţind spre stînga spre un alt vîlcel mult mai înţesat de tufe.

Odată coborîţi cu toţii tragem corzile care, spre bucuria noastră, nu se agaţă de nimic. Punem alt rapel după un copac solid şi pornesc spre vale. Se văd coroanele copacilor jos de tot şi sper ca semicorzile de 60m să fie suficiente. Nu de alta, dar singura posibilitate de a mai lega un rapel era un copac cam cît mîna de gros după care nu prea mi-ar fi plăcut să pun coarda.

Încep coborîrea rămînînd din cînd în cînd atarnat pentru a curîţa linia rapelului de crengi uscate, pietre ce stau să cadă, tufe de mărăcini şi alte minuni. După vreo 55m de coardă ajung la poteca de la baza pereţilor răsuflînd uşurat. Toată lumea ajunge cu bine jos după care pornim spre corturi.

primul rapel


Adi in grota

la al doilea rapel


al doilea rapel

Pentru ziua următoare hotărîm să renunţîm la traseele din zonă căci e clar că nu-s umblate şi-s pline de bălării şi bolovani ce stau să cadă aşa că, vrînd-nevrînd, vom aunge iarăşi în Cheile Galbenului. Dar asta voi povesti în următoarea poveste.

Citeşte tot articolul

luni, 15 octombrie 2012

Creasta Costila-Galbinele cu fetele

Pentru o tură de o zi nu aveam chef nici de căţărare şi nici de treking. Aveam chef de ceva ce să combine ambele stiluri. Adică o creastă alpină. Şi trebuia să fie una cunoscută ca să nu pierdem vremea cu orientarea. Creasta Picăturii sau Coştila-Gălbinele.

Plecăm de sîmbătă noaptea pentru a campa undeva spre Gura Diham cu intenţia de a parcurge a doua zi Creasta Picăturii, dar cum oboseala acumulată e mai tare ca voinţa noastră de a ne trezi pe la orele 6, telefonul sună degeaba căci îl reducem repede la tăcere continuînd somnul odihnitor în aerul curat al Bucegilor.

Ca variantă de rezervă Creasta Coştila-Gălbinele e tocmai bună aşa că mîncăm ceva şi-o luăm din loc spre refugiul Coştila unde ajungem destul de devreme în comparaţie cu anul precedent. Aici dăm peste un grup care tocmai pleca spre Valea Gălbinele cît şi peste Mihaela Puiu şi Cosmin care intenţionau să urce Valea Coştilei(au şi reuşit).
La refugiu, în schimb, nimeni. Doar sacul cuiva si ceva haine trădau prezenţa vreunei echipe de căţărători ce plecase deja spre pereţi.


Dimineata


peretele Vulturilor

Valea Costilei, putin sin Creasta Costila-Galbinele si Tancul Ascutit


Spituri noi....

Odihna la refugiul Costila

După un mic popas o luăm şi noi la pas spre creastă. De data aceasta încercăm să descoperim intrarea prin jnepeni, cum s-ar zice, evitînd varianta de anul trecut cu urcare din Valea Gălbinele prin vîlcelul cel foarte friabil.

Aşadar, ajunşi pe muchia ce separă Valea Coştilei de Valea Gălbinelelor, cu vreo 20m înainte de a începe coborîrea spre cea din urmă, prindem o potecuţă ce urcă pieptiş trecînd peste nişte praguri de piatră şi iarbă apoi, puţin înainte de un mic scoc ce urcă din dreapta, cotim stînga pe o mică curbă de nivel pînă la nişte jnepeni de unde se mai urcă vertical vreo 5m ajungîndu-se la baza unei feţe înclinate.
Drumul pînă aici e cam ambiguu fiind mai multe potecuţe ce converg spre acelaşi punct.

La baza feţei înclinate se află şi o primă ancoră chimică unde asigurăm. Plec primul pe faţa încilantă, încălţat încă cu bocancii, asigurînd la alte cîteva cuie şi ancore. În partea superioară a feţei se traversează dreapta şi se regrupează.


Pe fata inclinata



Tancul Ascutit si Tancul Mic (ala mare din dreapta)


Regrupare la capatul fetei inclinate
Dana ajungand in regruparea de dupa fata cazuta

Se continuă în sus, printre jnepeni, spre un mic ţanc. Cîţiva metri mai jos de ţanc sunt trei-patru cuie, iar pe stînga un copac uscat. Am urcat iniţial pînă la ultimul cui(cu o mică buclă de cordelină), cel de la baza ţancului, pentru ca apoi să cobor şi să traversez stînga pe lîngă copacul uscat apoi am descăţărat puţin ocolind ţancul prin partea stîngă, iar după vreo 5-7m urcînd din nou spre dreapta pe o placă înclinată ajungînd în spatele ţancului unde se regrupează la un cui cu cordelină. Această porţiune se urcă, preferabil, la espadrile.

Tancul se ocoleste prin stanga

Dana la regruparea de dupa tanc

De aici continuăm pe muchia cu jnepeni şi zade prinzînd o potecuţă ce urcă spre dreapta pînă cînd se iese din zona cu vegetaţie ajungîndu-se la o porţiune devastată de cîderea blocului uriaş din peretele Gălbinelelor. Iată că, deşi speram să scăpăm de zone friabile, am avut iar neplăcerea de a lua contact cu acestea.

Aşadar urcăm pe o porţiune foarte friabilă şi fără copaci sau jnepeni solizi la care am fi putut asigura. De cuie nici nu se pune problema. Am pus-o pe Angi să stea la ultimul pom iar eu am întins coarda cît am putut. Cei 60m nu mi-au fost suficienţi pentru a ajunge la singurul brăduţ solid unde aş fi putu asigura. Dacă nu aş fi făcut prostia să las nucile şi frendurile jos poate că aş fi găsit vreun loc unde să asigur cît de cît, dar aşa, urcînd la liber, am avut un coş întreg de morcovi pe acele sfărîmături care se mişcau sub picioare, iar pe ultimii 10m pînă la jneapănul salvator coşul s-a transformat subit într-un camion întreg. Asta pentru că Angi a trebuit să urce în paralel cu mine pe acel teren friabil, iar prin capul meu se derulau filmuleţe cu doi oameni ce se rostogoleau spre fundul Văii Gălbinelelor, legaţi în coardă. Ar fi fost unul din acele accidente prosteşti.

L-aţi văzut vreodată pe Dumnezeu? L-am văzut eu. Are trunchiul gros de vreo 15-20cm şi cîteva ramuri verzi. În momentul în care am pus un anou în jurul lui am zis că acolo e raiul.

De la "Dumnezeu" lucrurile se mai domolesc, putînd asigura la un alt jneapăn ceva mai sus apoi se ajunge după vreo 8m la pitoanele de la baza traseului Domn' Profesor unde se regrupează.

Angi pe portiunea friabila.



De aici continuăm printr-o traversare spre stînga pe sub o mare surplombă după care prindem o linie de pitoane ce urcă oblic stînga pînă la o ancoră cu clemă. Puţin mai sus de aceasta se mai află o ancoră unde se regrupează. Mînat de elanul muncitoresc şi cu memoria ştearsă am impreşia că următoarea lungime e scurtă şi lejeră aşa că nu regrupez aici. Lejeră este, dar scurtă nu. Trec de nişte jnepeni, apoi o zonă înierbată cu un copac uscat, cîteva trepte de piatră şi iarbă apoi iar jnepeni...Mda, doar că de la copacul uscat nu mai pot merge decît vreo cîţiva metri că se termină coarda. Regrupez la copacul cel uscat, albicios, dar totuşi încă destul de solid şi o aştept pe Angi.

Mihai pe prima lungime

Copacul uscat la care am regrupat

Regruparea la copacul uscat (foto de Mihaela Puiu)

noi intre cele doua palcuri de jnepeni (foto Mihaela Puiu)

Mihai la copac. Eu deja plec in a treia lungime(sau a doua, depinde)

Ajunge şi ea şi, pentru că urma o porţiune lejeră, o las să plece mai departe cap, apoi plec eu cap pe celelalte lungimi.

Continuarea crestei cu o descriere bună a traseului o găsiţi la postarea mea de anul trecut la acest link. Noi am continuat creasta în stilul început, adică sărind regrupări cu speranţa de a lega două lungimi, uneori ieşindu-ne alteori înjurînd ideea datorită frecării corzilor. Totuşi am ieşit cu bine din traseu.

Retragerea am făcut-o pe BMC apoi urcînd Hornul lui Gelepeanu după care pe platou pînă la Cabana Caraiman unde dau iarăşi peste dobitocul de neam prost de cabanierul curului.

În urmă cu mai mulţi ani ne-a dat afară din "cabana lui" pe la orele 1.30 noaptea. Noi, şase oameni frînţi de oboseală după urcarea Secii Caraimanului, a trebuit atunci să ne găsim alt loc de înoptat. Am jurat că nu mai pun piciorul în această cabană şi aşa am făcut acum însă ma pune bunul simţ să salut, să dau seara bună. Şi-un cur dacă-l salutam răspundea. Rahatul întoarce spatele şi intră în cabană fără să scoată un cuvînt.

Îmi amintesc de poveşti vechi cu cabanieri care, văzîndu-ti frontala de departe, îţi ieşeau noaptea în întîmpinare măcar să te întrebe de vorbă, de alţii care ofereau o cană de ceai pentru drumeţi. Poate sunt doar basme. Dar nu, nu sunt, căci îmi amintesc de nea' Petre de la Bîrcaciu. Un adevărat cabanier. Un OM. Din păcate pe cale de dispariţie acest soi. Astăzi aproape toţi sunt afaceriţti şi atît. Coborîm pe Valea Jepilor, vale din ce în ce mai distrusă cu poteci adînc săpate, adevărate tranşee în care, uneori, intrii cu totul.

Ajungem în Buşteni pe la 10.30. Un nene ne duce cu maşina de la telecabină pînă la Căminul Alpin pentru a ne recupera propria maşină. Gata. Le-am dus şi pe fete pe Creasta Coştila-Gălbinele. Mai jos pozele din traseu.















foto- Mihaela Puiu

foto-Mihaela Puiu

Creasta Morarului


Cabana omu si statia meteo


Iesirea din creasta si continuarea pe vale pana in BMC







Pe Hornul lui Gelepeanu





Multumesc pentru fotografii Danei, Mihaelei Puiu si lui Mihai.
Citeşte tot articolul