-"ce faceti în we?", vine întrebarea de la Cornel?
-păi ceva prin Ţancul Mic, o Răsucită, un Hermann Buhl, ceva să ne reacomodăm cu conglomeratul căci anul ăsta nu am fost decît la calcar.
-păi n-aţi vrea să mergeţi în Innominată?
-aoleu, ce-ai păţit nene, cum să merg aşa, direct în Innominată, cel mai greu dintre clasicele Peretelui Vulturilor?
-stai mă calm că-l faci.
-esti sigur?
-il faci.
Si uite aşa încep să-mi sfîrîie călcîiele şi să mă furnice în vîrful degetelor şi încep a mă cuprindă emoţiile. Nu de alta, dar Innominata era un traseu la care nu prea îmi venea să-mi încerc norocul decît după ce luam pe rînd celelalte trasee din Peretele Vulturilor. Şi cum parcursesem doar Fisura Suspendată, Innominata avea să mai aştepte mult şi bine dacă nu venea Cornel cu propunerea.
Citeşte tot articolul