Traseul Muchia Bondarului

Traseul Muchia Bondarului este unul dintre cele mai parcurse trasee de cățărare de mai multe lungimi sau alpinism cum îi spunem noi, ăștia mai bătrîni, ce nu ne cramponăm în terminologii plictisitoare.

Este un traseu relativ ușor, dar care necesită foarte multă atenție, mai ales din partea capului de coardă. Ușor fiind, pe alocuri asigurările sunt ceva mai depărtate. Evident, acestea pot fi suplimentate cu asigurări mobile de către cei ce doresc un grad sporit de siguranță.

Stînca este și ea un element surpriză. Nu pot spune că este un traseu friabil, așa cum am mai auzit păreri. Există foarte multă stîncă solidă, tot ce trebuie să faci este să nu tragi cu disperare de prima priză către care se îndreaptă mîna, ci să ai răbdarea să analizezi posibilitățile de la fața locului. O persoană cu experiență nu va avea probleme în a identifica stînca solidă de cea în care e bine să nu te încrezi orbește, iar persoanele mai puțin experimentate vor trebui să acorde mai multă atenție acestui aspect.

Muchia Bondarului

Citeşte tot articolul

La Garofița Pietrei Craiului, pe final de an.

Ultima ieșire pe 2015 este o plimbare pe la poalele vestice ale Pietrei Craiului.

Alături de Angi și Anca, sora mea, parcurgem traseul ce leagă Plaiul Foii de cabana Garofița Pietrei Craiului, urcînd pe Plaiul Mare către poiana Tămășelului.

Vremea s-ar fi vrut a fi de iarnă, dar se pare că toamna se lasă greu alungată așa că avem parte de zăpadă doar prin anumite locuri unde, la ninsoare precedentă, s-au adunat cantități mai mari. În rest doar pămînt și frunze uscate. Dar nu-i nimic, ne bucurăm oricum de natură, de aerul curat, de liniștea pădurii.

Citeşte tot articolul

Am plecat la căţărare şi am ajuns pe creasta Craiului.

O săptămînă cu ploaie în care zi de zi mă uitam la prognoze cu speranţa ca vremea să se îndrepte în week-end pentru a putea să căţăram şi noi ceva. Şi rugile mi-au fost ascultate, şi ploile s-au oprit vineri noaptea, iar sîmbătă, cînd am oprit maşina în Buşteni, cerul era senin. Senin dar şi foarte frig pentru o lună de vară, iar pereţii se bălăceau sub şiroaie de apă. Cum naiba de nu ne-am gîndit că după o săptămînă de ploi nu vom putea să urcăm?!

Am schimbat repede planul şi am plecat spre Peretele Animalelor. Ala e mereu în soare şi se usucă repede aşa că am descins la baza Poienii Inului unde ne-am echipat şi amluat-o la deal spre perete, dar ce sa vezi, nici aici nu era de cocoţ. Toate primele lungimi ale fiecarui traseu erau fleaşcă. O mîzgă flescăită ce nu prea te îmbia să pui piciorul pe ea.

Citeşte tot articolul

Plimbare de-o zi pe la poale de Crai

"-Salut maestre!
-Slaut jupîne!
-Ai ceva în plan pentru mîine?
-Mai nimic.
-Te tentează o tură....?
-Da. Sună bine."

Cam aşa a fost discuţia cu Cornel, discuţie în urma căreia am stabilit ce vom face duminică, eu şi Angi neavînd pînă la acea oră vreun plan.

Ne-am întîlnit pe la Victoriei unde ne-am găsit loc în maşina lui Vali şi, alături de el, Cornel şi Călin, am purces spre munte încă nehotărîţi asupra destinaţiei. După cîteva discuţii privind variantele de ture din pălărie iese biletelul cîştigător. O tură pe la poalele Craiului. Vremea se anunţa perfectă.

Citeşte tot articolul

Valea lui Ivan. La un pas de accident.

Dupa tura de sîmbătă ne propunem să fecem o ultimă vale, așa, de final de tură. Cum nu prea aveam multe opțiuni în zonă, Valea lui Ivan ne surîdea ca și destinație.

Cu cartea lui Cristea în rucsac plecăm spre intrarea în vale și chiar de aici încep peripețiile. In prima fază găsim intrarea pe un fir de vale, dar ni se pare că, din descriere, nu prea ar fi aceasta așa că ne abatem mult spre sud pînă la următorul fir de vale, dar nici acesta nu corespunde descrierii. Revenim la prima variantă și, după o prospectare mai atentă ne dăm seama că aceasta era, totuși, varianta corectă.

Așadar, această tură va fi puțin mai detaliată decît precedentele pentru că noi era s-o pățim și ar fi bine ca alții să tragă ceva învățăminte și să aibă ceva repere.

Din start spun că varianta corectă de ieșire din vale nu o cunoaștem așa că cine mai dorește să se ducă pe acolo va trebui să se descurce singur. Eu voi detalia varianta nostră, cea care NU CRED CĂ E CORECTĂ și care era să ne ducă la un incident neplăcut.

Citeşte tot articolul

Piatra Craiului. Padina Lăncii și Brîul Roșu.

Revenim în Piatra Craiului la o săptămînă de la tura precedentă. Iniţial ne propusesem să facem Muchia Bondarului, dar cum nu prea ne surîdea ideea unor regrupări frigurose am rămas la varianta plimbărelii. Tragem la sorţi una dintre padinile minunate ale Craiului,Padina Lăncii şi, dacă totul decurge bine şi e timp, un brîu despre care auzisem poveşti frumoase, Brîul Roșu.

Plecăm de vineri seară spre cabana Garofiţa. Pe drum ne intersectăm cu două camioane cu lemne, iar Iulian vine cu ideea de a suna la 112 pentru verificare. Mai în glumă, mai în serios Miha dă un telefon şi comunică celor de la 112 numerele de înmatriculare ale camioanelor. După cîteva minute ni se spune că unul dintre ele e clandestin. Deci chestia asta cu verificatul chiar funcţionează aşa că nu ezitaţi să daţi telefon în cazul în care vi se pare un transport suspect.

Citeşte tot articolul

Piatra Craiului - Valcelul cu Fereastra si Braul Cioranga.

Încă de la început ţin să precizez că nu voi mai da detalii de orientare despre turele pe traseele nemarcate din Piatra Craiului. Cartea lui Emilian Cristea mi se pare suficientă pentru o orientare relativă, iar de aici mai departe fiecare ar trebui să fie capabil să se descurce, atît ca orientare cît şi ca pregătire tehnică. Voi continua să dau detalii despre punctele cheie din zonele dificile şi felul cum se abordează sau cum le-am abordat noi şi despre materialele necesare pentru că acestea pot fi decisive atunci cînd cineva doreşte să parcurgă un astfel de traseu, însă şi aici voi fi destul de limitat. De asemenea voi continua să descriu în amănunt traseele tehnice, de perete sau creastă cît şi variantele de retragere şi să fac schiţe pentru acestea, considerînd că acest lucru aduce un plus dezvoltării alpinismului ce se practică de la un anumit grad în sus. În rest, pentru brîuri, padini, văi şi canioane vă recomand cu căldură cartea lui Cristea.

Citeşte tot articolul

Lespezile Lirei 5A, 7+( A1), 5(6)LC

Intr-o frumoasă săptămînă din august eu şi Angi ne hotărîm să încercăm traseul Lespezile Lirei din Piatra Craiului.

Auzisem multe poveşti despre el. Ba că ar fi greu, ba că ar fi rar asigurat, ba ca nu e aşa greu, ba că e un traseu foarte frumos. Evident, ne interesăm încolo şi încoace despre ce şi cum şi pornim spre Crai cu emoţia firească.
Ajungem în Plaiul Foii noaptea şi campăm, cu echipamentul gata pregătit pentru a doua zi.

Ne trezim foarte devreme, aprope pe întuneric, şi plecăm spre firul Padinei lui Călineţ pentru a ajunge la refugiul Speranţelor de unde cotim stînga pe Brîul Ciorînga Mare pe care îl continuăm pînă la intrarea pe firul Canionului Ciorînga. Aici părăsim brîul şi urcăm pe firul canionului vreo douăzeci de metri unde, pe partea stîngă în sensul urcării, găsim hornul de acces în traseul vizat.

Citeşte tot articolul

Piatra Craiului - De la Cerdacul Stanciului la Umeri (8-9 februarie 2014)

Pe la-nceput de februarie, după tot scandalul legat de demolarea refugiilor din Piatra Craiului şi de interzicerea parcurgerii traseelor nemarcate, APNPC se hotărăşte să organizeze o întîlnire la sediul ei din Zărneşti, întîlnire la care am tinut să particip şi eu şi despre care nu vreau să povestesc aici.

Odată terminată intrunirea ne hotărîm să mergem spre Garofiţa Pietrei Craiului aşa că plecăm din Zărneşti spre Plaiul Foii unde lăsăm maşina şi ne echipăm.

Citeşte tot articolul

Creasta Coarnele Caprei - 6LC, 7-, (6 A0)

Creasta Coarnele Caprei este un traseu de care am tot auzit în ultima perioadă şi, fiind în Piatra Craiului, muntele meu favorit, l-am trecut în agenda cu dorinte. Aşa se face că în mijlocul unei săptămîni ne luăm liber să percurgem acest traseu. De ce taman în cursul săptămînii? Pentru că norii îşi găsesc de lucru tocmai la sfîrşitul săptamînii. Aşadar eu şi Angi plecăm spre Plaiul Foii unde lăsăm maşina şi o luăm cătinel la deal pe Firul Pdinei lui Călineţ urcînd limbile de grohotiş aduse de viitură. 

Citeşte tot articolul

Piatra Craiului - Pe Brîul de Mijloc.

Şi-aş vrea să vii şi tu, să mergem împreună. Să împletim acolo a Craiului cunună...

Am împletit mai mult amintiri din ultima tură în care vizitasem Castelul. Castelul Crăiţei.

Urcuşul spre el, după aproximativ şase ani de la ultima vizită, se desfăşoară acum pe marginea unui şanţ săpat de viiturile din 2012. Zeci sau poate sute de tone de pietriş albicios stau înprăştiate peste verdele vegetaţiei. Încerc să-mi imaginez ce privelişte aş fi avut în acele clipe şi mă cam cutremur.
Urcăm destul de tîrziu, fără a ne grăbi. Drumul pînă la castel nu e lung şi nici greu.
Trec pe lîngă un horn care îmi aminteşte de o poveste de demult. Era ori la un început de iarnă, ori la sfîrşitul acesteia, nu-mi mai amintesc precis. Urcam spre Crăiţa cu Mihai şi încă vreo cîţiva prieteni printre care şi Ani.

Citeşte tot articolul

Piatra Craiului.

Lume lume, iar se pune de un munte.
Ne-nvîrtim, ne răsucim şi tot prin Piatra Craiului ajungem. Planuri? Păi să dormim la Ascuţit.

Plecăm cu mare elan din Bucureşti grupaţi în două maşini. Adi, Mihai şi Sorina în maşina lui "Adi cel Vitezoman", eu, Angi şi Borcan în maşina lui "Borcan cel Vitezoman". Nu ştiu cum se face, dar avem parte de soferi vitezomani we acesta. Sau m-am ramolit eu, sau nu mai sunt obişnuit eu să merg în maşini conduse de alţii. Cum spuneam, plecăm cu elan, dar tîrziu. Vineri pe la ora 15 aşa că ajungem în Zărneşti undeva pe la ora 18.

Citeşte tot articolul

Pe la vest de Crai (de la Plaiul Foii la Garofiţa)

& -Alo, cabana Prejba?
-Da.
-Vrem şi noi să rezervăm cîteva locuri pentru week-end.
-Sunteţi de la un club din Bucureşti.
-Nu.
-Atunci nu se poate. Cabana se renovează şi nu mai cazăm.
-Dar dacă eram din club se putea?
-Da. Avem contract cu ei.
-Mulţumin. La revedere"

"-Alo, Angi? Vezi că a picat varianta cu Prejba. Urcăm spre Padina din Bran. Vorbim. Pa!"

Citeşte tot articolul

Pe Valea Crăpăturii (22-23dec2012)

Prin Valea Crăpăturii spre Cabana Curmătura

Se apropie Craciunul, apoi revelionu, dar pana atunci mai avem chef de-o scurtă ieşire.
Pentru că nu mai fusesem de foarte mult timp la Curmătura alegerea e ca şi făcută şi, tot pentru că nu am mai urcat prin Crăpătură de foarte multă vreme, varianta de traseu este şi ea luată. Rămînea să stabilim la faţa locului dacă zăpada ne va permite.

Plec doar cu Mihai şi Dana. In Zărneşti observăm că zăpada nu e atît de mare pe cît ne aşteptam aşa că rămînem la varianta de urcare aleasă. Traseul pînă la intrarea pe Valea Crăpăturii se desfăşoară pe curbă de nivel aşa că e mai mult o plimbare.

Intrăm pe vale şi începem urcuşul. Zăpada nu e mare, cel puţin deocamdată. Ne apropiem repede de porţiunea cu stîncărie. Valea e mai lungă decît îmi aminteam, iar în porţiunea ei superioară zăpada e uscată cu ceva gheaţă dedesubt, fapt ce îngreunează urcuşul. Zăbovim cu privirea pe traseele pitonate "salivînd" după un mic cocoţ la stîncă.
-Uite, un piton!
-Da. Uite-l pe următorul mai sus, lîngă smocul acela de iarbă şi mai sus, pe fisura aia, încă unul.
-Aha. Uite şi aici o linie de pitoane. Ce vechi sunt!
Cam aşa a decurs urcarea pe lîngă pereţii de stîncă. Mai mult cu ochii în sus decît pe unde călcam.
Ah, de-ar veni mai repede vara...

Citeşte tot articolul

Fisura Cenuşie (3-5LC, 4A, 7? )

Fisura Cenuşie (3-5LC, 4A, 7? )(2 sept 2012)

Duminică toată lumea urcă spre Diana. Ajungem la refugiu unde, plictisit şi fără chef, mă tolănesc la soare pe-o scîndură. Cu greu mă desprind de starea de lene şi pornim spre baza traseului.

Pentru a ajunge la baza acestuia se urcă poteca spre Padina Popii mergînd pînă la Hornul Festivalului. Aici, pe partea stîngă, în peretele Trunului Galben al Dianei, găsim intrarea în traseu.

Suntem nevoiţi să aşteptăm ca o altă echipă să plece pe lungimea a doua pentru a ne putea băga şi noi în traseu.

Lene mare

Topo Fisura Cenusie

LC1 - Porneşte pe o succesiune de diedre cu prima asigurare destul de sus, urcîndu-se doar pînă la al doilea piton. ATENŢIE! De la al doilea piton NU se continuă în sus pe diedru, cu toată linia de pitoane ce existentă mai sus, ci se începe o traversare spre dreapta de vreo 10-12metri. Imediat după prima burtă pe care trebuie s-o traversăm orizontal se află un piton de asigurare. De aici mai sunt cam 5-7m de traversat spre dreapta şi puţin în sus pînă în prima regrupare ce se află fix sub fisura din lungimea a doua. Iniţial dăm peste două pitoane foarte proaste, unul bătut într-o zonă friabilă iar altul bătut după o placă mică ce stă să se rupă şi care, ciocănită, suna foarte sec. La 2m mai la dreapta de aceste două pitoane şi puţin mai sus sunt alte două pitoane consolidate cu o cordelină. Aici se regrupează, stînd atîrnaţi în ham.

O alta echipa plecind pe lungimea a doua

In prima regrupare

Inceputul LC2

Traversarea din prima lungime

LC2 - Porneşte în sus pe o fisură tăricică, puţin înclinată spre stînga cu suficient de multe asigurări. Din păcate nu am putu s-o scot la liber odihnindu-mă destul de des. Estimez că pasajul ar avea gradul 7, oricum sigur peste 6+. La ieşirea din aceasta sunt două cuie problematice. Unul nu e foarte solid, iar cel de-al doilea, aflat ceva mai la dreapta, se mişcă în toate direcţiile. De scos nu am reuşit să-l scot, dar nici măcar de moral nu prea poţi să-l foloseşti. Puţin mai sus am montat un frend scăpînd astfel de emoţia cuiului săltăreţ.

La cîţiva matri mai sus de fisură se află regruparea, cam incomodă pentru noi trei aşa că de aici am preferat să mai urc cîţiva metri apoi am traversat stînga ajungînd la o regrupare foarte comodă şi solidă, consolidată cu cordelină şi avînd o za rapidă, aflată pe o prispă înierbată.

In regruparea a doua (cea comoda)

LC3 - Se pleacă din regrupare spre stînga vreo 3 metri apoi se urcă un mic diedru nesigurat. După ce am urcat puţin am reuşit să asigur cu un anou după un bolovan încastrat în diedru. Deasupra acestui pas se prinde spre dreapta o rampă înierbată. La capătul ei se urcă un prag şi se ajunge la o regrupare intermediară, dar nu prea confortabilă pentru trei persoane.

De aici, din ce am citit pe net, sunt două variante de continuare, respectiv două hornuri. Cel aflat imediat deasupra regrupării şi la capătul căruia se observă un mare jneapăn, şi un altul aflat ceva mai la dreapta.

Pentru ca prima asigurare de pe primul horn mi se părea a fi cam sus am optat pentru hornul din dreapta. Asigurările sunt puţin mai rare, dar paşii nu sunt dificili însă oboseala şi lipsa de chef mi-au cam anulat orice plăcere de a urca. Am ajuns într-un final la capătul hornului unde, trecînd de nişte jnepeni şi un brăduţ, am dat de două pitoane. De aici mai urmează un urcuş vertical, de vreo 5-7m, relativ uşor, dar pentru că nu mai aveam coardă am rămas la cele două pitoane.

La capatul hornului din dreapta.

Si pentru ca m-a batut soarele in cap, incep sa vad chipuri pe pereti...

Dupa rapel

După lungi calcule, gîndiri şi răsgîndiri am optat să nu le mai chem pe fete pînă aici pentru că era deja tîrziu aşa că am consolidat cele două pitoane cu două bucle de cordelină şi am rapelat pînă la regruparea de sub primul horn. Am avut mari emoţii la trasul corzii căci rapelul se desfăşoară pe diagonală şi, cam la 8m de regrupare, coarda s-a agăţat după un ţanc. Am reuşit s-o scot de după ţancul respectiv cu nişte mişcări asemănătoare pocnitului din bici. De aici am rapelat la fete, iar de acolo am făcut un rapel pînă la baza traseului folosind semicorzi de 60m. Am înţeles că de sus ar exista posibilitatea de rapel pînă în regruparea de pe prispa de iarbă sau se poate face retragerea prin Vîlcelul Trecătorii forţate însă, neajungînd sus, nu pot confirma existenta punctului de rapel.

Citeşte tot articolul

Trandafirul Negru - Piatra Craiului(3B, 6/6+, 4LC)

Trandafirul Negru - Piatra Craiului(3B, 6/6+, 4LC)

Nu am căţărat pînă acum nici un traseu în Piatra Craiului şi, văzînd că din ce în ce mai multă lume cocoaţă pe-acolo, am zis că-i vremea să încerc şi eu ceva.

Plec spre Crai vineri dimineaţă însoţit de Angi şi Dana. Lăsăm maşina undeva pe drumul de pamînt ce urcă spre Colţii Chiliilor şi pornim la pas pe poteca ce duce spre refugiul Diana. Este o zonă a Craiului în care nu am mai fost aşa că mă bucur de traseul nou. Poteca este lejeră însă destul de lunguţă aşa că, de la locul unde lăsasem maşina şi pînă la refugiu facem aproape două ore.

De aici pormin pe marcajul triunghi albastru ce urcă spre Padina Popii.
Traseul nostru se află pe peretele Padinii Popii cam la 20-30minute de mers de la refugiul Diana.

topo Trandafirul Negru

Valea Crapaturii

Spre Ref. Diana

Refugiul Diana

Urcînd de la refugiu, poteca se apropie de un perete brăzdat de un vîlcel abrupt ce poartă numele de Vîlcelul Trecătorii Forţate acesta fiind cam cea mai uşoară variantă de retragere din treseele de alpinism din zonă.
Dincolo de acesta, poteca merge paralel cu peretele trecînd la un moment dat pe lîngă un panou turistic. De aici poteca traversează firul unui vîlcel, loc asigurat cu nişte lanţuri apoi, după cîteva zeci de metri, ajunge în dreptul unei cruci de inox montată pe perete.

Traseul nostru începe din dreptul acestei cruci, pusă în memoria a trei alpinişti căzuţi din acest traseu. Încurajator.
Ajungem şi noi la crucea respectivă şi analizăm peretele. Undeva spre dreapta remarc o linie de pitoane ce trece peste o surplombă. E clar, pe acolo e, dar parcă nu prea se pupă cu descrierea traseului. Nu specifică nimic de surplombă şi nici de utilizarea scăriţelor ba, zice-se, pe toată lungimea ar fi vreo 8-10 pitoane ori, numai la surplombă sunt vreo 6. Cum şi alte dăţi am costatat că uneori surplombele nu sunt chiar atît de dificil de trecut pe cît par, m-am băgat.

Primele cuie sunt la mama dracu, la vreo 8-10 metri de urcat pe o pantă cu trepte friabile presărate cu iarbă. Mi se ia o piatră de pe inimă cînd bag prima asigurare. Eiiii şi acum începe distracţia. Pasajul se pare că nu îmi iese la liber aşa că pun scăriţele la lucru, dar şi aşa trag din răsputeri să depăşesc surplomba lucru ce mă demoralizează maxim ştiind că traseul are pas de maxim 6+, grad pe care îl trec fără prea mari probleme ori acum mă chinui de-mi ies ochii.
Cu mari eforturi trec peste surplombă şi ajung pe o faţă spălată apoi prind o fisură spre dreapta pe care urc pînă ce ajung la o regrupare. Asigurările sunt rare, iar terenul e cam friabil. Trebuie să verific bine prizele înainte de a mă folosi de ele. Regrupez pe un mic horn la două cuie pe stînga lui şi unul pe dreapta. Mai sus de mine, pe o placă, alte două cuie bune plus un spit.

Vin şi fetele. E tîrziu tare. Mie mi-a luat cam 2ore lungimea chinuindu-mă cu scăriţele, mai ales că e prima dată cînd folosesc două urcînd de pe una pe cealaltă. Demoralizat, cu gîndul că m-am scremut pe un 6+, hotărăsc să ne dăm jos. Rapelăm la baza traseului.

Nu ştiu cum, dar după ce ajung jos, lîngă cruce, observ la doi metri de ea un piton ce pare că nu se află pe lini pe care urcasem noi. Atunci mă taie capul să arunc o privire asupra hărţii de ansamblu a zonei şi constat că intrasem în alt traseu, aflat la stînga de Trandafirul negru. Traseul Turnuleţului. Ba chiar, în stînga crucii de inox, puţin deasupra triunghiurilor albastre ce marchează poteca spre Padina Popii se află o urmă de vopsea albastră, desluşind vag "T. Negru"
Aşadar, ne retragem spre Plaiul foii unde campăm şi ne culcăm.

Urma vaga a numelui traseului, jos intarita pentru a o distinge mai bine

Sîmbătă dimineaţă ne trezim relativ devreme şi, după ce ne salutăm cu Cătălin Creţu, Ocavian şi Viorica, Silvia şi Cătălin şi alţi cîţiva, plecăm spre traseul ce-l ratasem în ziua precedentă.
De data aceasta intru pe unde trebuie.

LC1 - La 2 metri de marcajele triunghi albastru de lîngă crucea de fier se află primul piton, mai mult pentru marcat începutul traseului. Se urcă pe o rampă de piatră şi iarbă orientată foarte slab spre dreapta pînă la un mic hornuleţ. După depăşirea acestuia mai urcăm cîţiva metri şi ne intersectăm cu un alt mic horn ce vine din stînga. Aici se află un piton pe dreapta şi două pe stînga. Noi am regrupat aici, dar regruparea din schiţă se află ceva mai sus.

Deasupra acestui punct se observă două pitoane şi un spit. Acesta este pasul de 6/6+ din această lungime. După depăşirea lui se urcă vertical, puţin dreapta apoi se traversează stînga vreo doi metri ajungînd în regrupare. Regruparea nu este foarte comodă mai ales pentru trei persoane şi este asigurată cu un spit şi un peu solid. Lungimea are vreo 45-48 metri.

LC2 - Se pleacă spre stînga asigurînd la un piton aflat la vreo 4-5 de regrupare şi vreo 2-3 mai sus de aceasta. De aici se urcă o faţă căzută cu prize bune şi smocuri de iarbă la capătul căreia se află un piton. În partea de sus a feţei se află o placă ceva cam spălată în a cărei parte superioară stîngă se poate observa o buclă de cordelină. Pe placă se mai află un piton. Placa are gradul 6/6+. Eu am preferat să ocolesc placa prin dreapta pe lîngă o muchie înierbată. Imediat deasupra placii se află o mică surplombă ce se abordează direct.

De aici şi pînă în regruparea de mai sus începe şi marea problemă a acestei lungimi. Friabilitatea. Prizele trebuie alese cu grijă şi încercate bine, fie ele mici sau bolovani cît un pepene mare, iar unele dintre acestea nici măcar nu trebuie atinse căci stau într-un echilibru precar. O altă problemă ce m-a stresat tare pînă în regrupare este faptul că oricînd coarda putea disloca un astfel de bolovan, iar linia traseului este fix deasupra regrupării.

De deasupra surplombei se prinde o rampă înierbată, înclinată spre dreapta, ce duce la un mic pasaj vertical. De la ieşirea din surplombă şi pînă la pereţel nu mai avem niciun cui sau cel puţin eu nu am găsit, iar cuiul de pe perete nu e unul în care ţi-ai dori să cazi.
Se urcă cu atenţie pereţelul şi se prinde un mic horn ce duce către nişte jnepeni. La ieşirea din horn se face dreapta mergînd vreo 5-7 metri pînă în regrupare. Regrupare largă, comodă. Lungime de vreo 48-52m.

Plecarea pe a doua lungime

a doua regrupare

Iiiiii'm too sexy for my helmet

LC3 - Se urcă vertical puţin în stînga regrupării. Lungimea e scurtă şi are doar vreo două sau trei asigurări nefiind foarte dificilă. Se iese in dreapta crestei pe un tăpşan de iarbă la un copac uscat la care se şi asigură. Aici ar fi mers puse două spituri căci deşi pare solid deocamdată, nu se ştie cît va mai ţine copacul acesta. Lungime scurtă de doar vreo 30m.

Plecare pe LC3

Regruparea a treia

LC4 - Se pleacă spre o mică şa apoi în sus pe muchia crestei. Prima asigurare e destul de sus aşa că trebuie puţină atenţie. Pînă la primul cui am mai asigurat cu un anou după un mic colţ de stîncă.
Traseul mai urcă puţin vertical apoi se pierde foarte mult din verticalitate urmîndu-se muchia pe lungimea căreia nu mai găsim nici o asigurare. Dar nici n-ar fi nevoie căci e aproape orizontal, doar că trebuie atenţie că e puţin cam friabilă. Eu am regrupat la două ţancuri pe după care am putut trece anourile.

Plecare pe LC3

Regruparea a treia

Plecare pe ultima lungime.. fix pe muchie

Vf. Padinii Popii

Angi pe portiunea finala din ultima lungime

O fi pasare? O fi avion?.....

Retragerea:

La noi a fost cu peripeţii. Din ce am citit sunt două variante de retragere, una pe Vîlcelul Trecătorii Forţate, prin două rapeluri şi o altă variantă pe o potecă ce duce spre Brîna Caprelor.

Iniţial am optat pentru potecă. De la ultima regrupare am urmat o mică potecuţă în lungul crestei, printre jnepeni, ieşind într-o strungă ce are pe dreapta o ruptură mare de pantă. Am coborît în strungă apoi am continuat pe o potecă ce urcă uşor paralel cu peretele. Am ajuns într-un vîlcel de unde nu am mai ştiut dacă să o luăm în sus sau pe curbă de nivel. Le-am lăsat pe fete pe potecă şi am început să urc vîlcelul să văd peste ce dau. La capătul lui am ajuns la o zadă şi nişte jnepeni ce aveau cîteva crengi tăiate cu toporul fapt pentru care am crezut că pe acolo e drumul. De la jnepeni am coborît cîţiva metri apoi am traversat o faţa spre stînga şi am ieşit pe o mică muchie de unde puteam admira Vf Padinii Popii. Jos, o potecuţă de capre şi cam atît.

Intre timp fetele mă anunţă că l-au sunat pe Mihai, iar acesta le-a descris coborîrea din cartea lui Cristea ca făcîndu-se pe Vîlcelul Trecătorii Forţate. Aşa că, pentru retragere, după ce se coboară în mica strungă cu ruptura de pantă pe dreapta, se coboară spre stînga pe o potecuţă printre jnepeni, potecă ce ne conduce spre firul vîlcelului larg pe care ne aflăm. Se urmează această potecă pînă la o limbă de grohotiş pe care se coboară. În ultima parte a vîlcelului, cu puţin înainte de săritoarea pe care trebuie s-o rapelăm, ar mai fi o variantă pe o potecuţă ce urcă spre dreapta şi se strecoară pe lîngă stîncă, printre jnepeni şi zade, pînă pe poteca ce urcă de la Diana spre Brîna Caprelor. Noi am încercat şi pe aceasta pînă cînd am pierdut poteca la o ruptură de pantă şi, cum soarele atingea creasta dealurilor dinspre vest, iar lumină nu mai aveam pentru mult timp, ne-am întors la varianta rapelului.
Am coborît pe vîlcel încă vreo 10-15 metri, cu mare atenţie căci e cam alunecos, pînă la săritoare. Aici, pe dreapta cum cobori, se află un piton solid din profil patrat de 20mm.

Primul rapel are vreo 15-20m apoi se coboară pe vîlcel încă vreo 10 metri şi pe partea stîngă, cum coborîm, găsim punctul celui de-al doilea rapel. Două pitoane legate între ele cu o cordelină. Rapelul al doilea are vreo 35 metri, iar corzile trebuie poziţionate cu atenţie ca să nu se prindă nodul corzii. Se spune că s-ar mai afla două pitoane noi pe partea dreaptă, dar am aflat asta abia după coborîre aşa că nu am mai verificat.

După rapel se coboară pe firul vîlcelului cam 10m apoi se descaţără o săritoare care, de sus, pare cam abruptă, dar se pare că nu este. Noi, cu semicorzi de 60m, am dat al doilea rapel pe toată lungimea vîlcelului trecînd şi peste săritoarea finală. Cred că s-ar putea încerca şi cu corzi de 50m căci nouă ne-au mai rămas suficienţi metri de la baza săritorii.

De aici am coborît agale spre Plaiul Foii unde am mîncat ceva şi ne-am băgat, obosiţi, la somn.

Coborarea spre Vilcelul Trecatorii Fortate. Dincolo de tancul din mijloc este ultima regrupare din traseu.

In jos spre Vilcelul Trecatorii Fortate

Primul rapel pe Vilcelul Trecatorii Fortate

Citeşte tot articolul