Şi-aş vrea să vii şi tu, să mergem împreună. Să împletim acolo a Craiului cunună...
Am împletit mai mult amintiri din ultima tură în care vizitasem Castelul. Castelul Crăiţei.
Urcuşul spre el, după aproximativ şase ani de la ultima vizită, se desfăşoară acum pe marginea unui şanţ săpat de viiturile
din 2012. Zeci sau poate sute de tone de pietriş albicios stau înprăştiate peste verdele vegetaţiei. Încerc să-mi imaginez ce
privelişte aş fi avut în acele clipe şi mă cam cutremur.
Urcăm destul de tîrziu, fără a ne grăbi. Drumul pînă la castel nu e lung şi nici greu.
Trec pe lîngă un horn care îmi aminteşte de o poveste de demult. Era ori la un început de iarnă, ori la sfîrşitul acesteia, nu-mi
mai amintesc precis. Urcam spre Crăiţa cu Mihai şi încă vreo cîţiva prieteni printre care şi Ani.
