Traseul Cataratorului

Aflat în Țancul Ascuțit, în imediata vecinătate a Refugiul Coștila, traseul Cățărătorului se desfășoară pe parcursul a trei lungimi de coardă, nefiind un traseu banal, avînd pe parcursul lui cîteva porțiuni cu mici pași tehnici. Intrarea in traseu este se face de pe platforma de sub refugiu, acolo unde incepe să coboare poteca ce merge pe la baza Țancului Ascuțit.

Citeşte tot articolul

Asparuhovo. Un colț de liniște.

În ultima perioadă se pare că vremea își găsește să se strice numai la sfîrșit de săptămînă, așa că, pentru a putea cățăra ceva, căutăm tot felul de locuri pe la bulgari. Ideile de faleze, numai bune de încercat, vin de la Doina și Croco, mari amatori de astfel de zone de nici nu aveai habar că există pe hartă.

Așadar, Cosmin află de la ei de două faleze, Asparuhovo și Șumen. Ambele spre estul Bulgariei, păreau a fi ocolite de ploile ce puseseră stăpînire cam pe toată Romania, dar și pe o bună parte din Bulgaria.

Plecam din București duminică dimineață în echipă de cinci, Adică Angi, Miha, Cristina, Cosmin și eu. Trecem vama și o luăm spre Varna. Drumul e nou pentru noi. Nu am mai fost în zona asta așa că mă holbez în toate direcțiile, absorb ca un burete toate peisajele noi și mă bucur de tot ceea ce văd. Ajunsesem să mă plictisesc de veșnicele ieșiri la Veliko sau Basarbovo așa că tura asta vine ca o gură de oxigen.

Citeşte tot articolul

Ultimul cocoț la Veliko pe 2015

O toamnă lungă ne-a permis să mai facem o mică incursiune printre numeroasele trasee de escaladă de la Veliko.

Adunați cu mic, cu mare, am plecat spre vecinii bulgari pentru a profita de ultimele zile calde ale sfîrșitului de an 2015. La faleza, ca de cele maimulte ori, ne-am întîlnit cu o mulțime de alți români, prieteni de la sala de cocoț sau cunoscuți ai comunității alpine.

Voia bună a pus imediat stăpînire pe noi, iar traseele au curs unul după celălalt. Seara, cînd răcoarea s-a așternut la baza pereților de stîncă, am strîns echipamentul și am purces la un mic răsfăț culinar la, de-acum vestita, Pizza Tempo.

Citeşte tot articolul

Cu Angi cap pe "Creasta Sanşil" si "Grota Sanşil varianta cu Tunel" din Cheile Turzii

Sarbătorile de Paşti ne aduc multe zile libere, zile pe care le vom petrece, ca la fiecare început de sezon, în Cheile Turzii.

Plănuiam de multă vreme să face traseul Vigh Tibi, dar şi o reparcurgere a traseului Jenci Bacsi, un traseu care ne-a plăcut extrem de mult şi pe care l-aş mai parcurge de încă cîteva ori.

Am pelcat din Bucureşti spre seară, pe la ora 20.30, ajungînd la locul de campare după şase ore de condus. Suntem obosiţi şi afară este foarte frig. Bălţile au un strat de gheaţa de doi, trei milimetri, iar termometrele au înregistrat pe parcursul nopţii o temperatură minimă de -6 grade. Neaşteptat de frig, dar suntem, totuşi, la început de aprilie.

Citeşte tot articolul

Traseul Balcoanelor 5A, 7 (7- impus), 5LC

Traseul Balcoanelor 5A, 7 (7- impus), 5LC

Traseul Balcoanelor este situat în Peretele Coştilei. A fost deschis în 1957 de către F.Stan şi N.Calin şi a fost reamenajat de Cornel Sain şi Dănuţ Ocheşel prin 2011. Nu vă grăbiţi să credeţi, aşa cum am făcut eu, că reamenajare înseamnă schimbarea cuielor cu spituri. Nu. Reamenajarea a constat în consolidarea regrupărilor, toate fiind acum pe spituri şi lanţ, şi punerea cîtorva spituri în punctele sensibile ale traseului. Restul traseului fiind asigurat pe cuie. Oricum, e un traseu care acum se poate parcurge în siguranţă, este un traseu uşor de parcurs care urmează o linie evidentă, o înşiruire de fisuri ce brăzdează peretele de jos în sus şi de la dreapta la stînga.

Citeşte tot articolul

Cumulus 5LC, 4B, 7- (Munţii Buceş-Vulcan)

Traseul Cumulus 5LC, 4B, 7- (Munţii Buceş-Vulcan)

Pentru că observasem cu o zi în urmă că Peretele Vulcanului-Peretele Brînelor intra în umbră după ora 14.30 am petrecut dimineaţa următoare lenevind prin poieniţa unde campasem, apoi, la apropierea orei stabilite, am plecat spre perete.

La baza traseului ne echipăm şi, cu mare elan, o luăm în sus, pe perete. Ajuns în regrupare şimt cîteva picături de ploaie apoi, uitîndu-mă în spate, observ norul imens ce se apropiase. Angi îmi sugerează să rapelez, dar eu insist să vină şi ea, măcar pînă în prima lungime, pentru a se bucura de frumuseţea acesteia. De bucurat s-a bucurat, dar doar de prima jumătate căci ploaia a început cu putere şi, cum nu era suficientă o torenţială de vară, Nea' Ilie trimite spre noi o grindină sănătoasă. În felul acesta remarcăm utilitatea căştii în traseele de cocoţ, alta decît cea cunoscută.

Ghemuiţi în regrupare, acoperiţi cu un celofan, aşteptam cuminţi şi relativ binedispuşi, trecerea urgiei, doar că urgia avea să dureze ceva mai mult decît speram noi, iar grindina să se înteţească, lovindu-ne din cînd în cînd cu cîte o biluţă peste degetele cu care ţineam celofanul.
De, daca am vrut cumusul, cumulus am primit.

Citeşte tot articolul

Traseul Cangurul din Peretele Animalelor.{ 3LC(4), 4B, 7- }

Deschidem sezonul de căţărare pe anul 2014 cu o tură de-o zi în Postăvaru unde se anunţă vreme frumoasă.

Plecăm patru persoane: Angi, Dana, Andrei Holban şi eu. În Poiana Inului urma să ne întîlnim cu Răzvan Manea care avea să ne însoţească pe mine şi pe Angi în traseul Cangurul, iar Andrei şi Dana urmau să facă echipă urcând traseul Pantera Roz.

Ajungem în Poiana Inului unde constatăm că, de la intrarea în Cheile Râşnoavelor şi până aici, drumul pietruit a fost nivelat şi acoperit cu pietriş tasat, iar pe margini au apărut şanţuri adânci ce te împiedică să mai parchezi maşina dincolo de marginea drumului. Din ce am înţeles cineva auzise că se doreşte asfaltarea drumului.

Citeşte tot articolul

Basarbovo. Cocoţ de toamnă.

După ce ne-am întors din Germania nu prea am mai avut timp de ieşiri. Dar o lună şi jumătate deja e prea mult asă că pregătim o mică tură la Basarbovo, la cocoţ.

Mergem într-o formulă nouă: Manea, Ioana, Mati, Angi şi eu.
La faleze e aglomeraţie mare. Echipe peste echipe şi corzi peste corzi. Aproape toate rutele sunt ocupate aşa că nu prea am de unde alege, drept pentru care mă bag pe un 7+ şi nu reuşesc pasul. Urcăm apoi ce trasee prindem libere după care punem cortul şi, după o cină "la izopren", ne băgăm la somn.

Citeşte tot articolul

Puţină escaladă prin Râşnoave

Puţină escaladă prin Râşnoave

O duminică cu vreme bună nu se pierde prin oraş, drept pentru care ne strîngem cu mic, cu mare pentru o mică tură de cocoţ. După îndelungi căutări găsim c-ar fi cazul să dăm şi noi o tură pe la faleza Belvedere de la Pîrîul Rece.
Pentru tură ne strîngem vreo cinci persoane după cum urmează: eu, Angi, Dana, Sorina şi o veche prietenă, Andreea Tănase.

Pentru a ajunge la faleză se iese de pe DN1 urmînd drumul spre Pîrîul Rece şi după curba la dreapta, acolo unde şoseaua începe să urce accentuat, în cel mai de sus punct găsim pe partea stîngă o bifurcaţie cu un drum vechi ce duce la cabana Belvedere.

Citeşte tot articolul

Hermann Buhl (5A, 4LC, 7-)

Hermann Buhl (5A, 4LC, 7-) Echipe: Eu şi Angi Mihai, Adi şi Dana

Plecăm de sîmbătă dupăamiază cu gîndul de a înnopta undeva spre Gura Diham, la cort, în compania binecunoscuţilor urşi ai zonei. Ajungem pe înserat şi campăm pe o pajişte largă. După o vorbă, o glumă ne băgăm la somn cu gîndul de a ne trezi la 6(da, şase) dimineaţă, lucru pe care nu l-am mai experimentat de ceva vreme. Peste noapte auzim larmă mare. Unii ţipă ”ursul! ursul!”, dar sunt atît de obosit că nu mă sinchisesc nici măcar cînd aud o ditai buşitura. Dimineaţă constatăm că ursache, băiat cu bun simţ, a încercat să folosească o budă ecologică doar că nu a reuşit decît s-o dărîme.

Citeşte tot articolul

Csipkes (5A, 5lc,7+, 6+Ao) - Cheile Turzii

Csipkeş şi Turnul Ascuţit

Cheile Turzii ne-au lăsat o impresie foarte plăcută în urmă cu un an, cînd am ajuns prima oară acolo pentru o minivacanţă de 1Mai aşa că şi anul acesta am programat o mică tură în aceste chei. După ce l-am pescuit pe Mihai din gara Brasov am plecat la ceas de seară spre Turda apoi spre locul unde campasem şi anul trecut.

De data aceasta dezamăgirea a fost mare. Locurile unde campasem erau invadate de turişti zgomotoşi şi colac peste pupăză, din nişte boxe imense răsuna duios o muzică psiheadelică bum! bum! scîîîîrţţţţ! bum! bum! giiiiiii! Toată noaptea. Da. Pînă dimineaţă. Am avut tot soiul de ganduri negre. De la cum aş putea arunca în aer staţia de amplificare pînă la cum aş tăia cu drujba boxele.
A trecut şi noaptea.

Citeşte tot articolul

La Tabachka. Două we-uri cu escaladă într-o zonă de poveste.

Anul trecu am avut o tentativă eşuată de a găsi falezele de la Tabachka. Ne aflam chiar deasupra lor, noi neştiind asta aşa că am ajuns prin tot soiul de păduri pline de liane alegîndu-ne atunci doar cu o ieşire de relaxare.

Anul acesta, după căutări amănunţite şi informaţii preţioase date de Daniela Bazacliu, am găsit faleza respectivă. O zonă superbă, aflată la marginea satului. De-o parte falezele, de altă parte rîul, iar la mijloc o mare poiană plină de verdeaţă.
Faleza e împărţită în mai multe sectoare brăzdate fiecare de trasee mai lungi sau mai scurte, mai uşoare sau mai grele. Sunt trasee pentru toate gusturile predominînd, totuşi, cele situate între gradul 7 si 8.

Citeşte tot articolul

Trei zile la Veliko. Trasee vechi, trasee noi.

12-14 aprilie 2013

Cu ceva emoţii datorate vremii plecăm la Veliko de vineri dimineaţă pentru a profita de trei zile de cocoţ.
Prima zi ne grăbim să prindem liberă fisura "the direct slit" din sectorul B, fisură foarte aglomerată sîmbăta şi duminica. Fiind vineri, pereţii sunt liberi, dar şi aşa tot dăm peste cîteva echipe româneşti. Din fericire nu şi pe traseul nostru. Pentru încălzire urc primii metri din "the direct slit" apoi traversez uşor dreapta pentru a urca pe o altă linie ceva mai frumoasă decît prima lungime din fisură. Pun manşa sus pentru fete apoi cobor pentru a o fila pe Angi care vrea să se urce cap pe fisură.

Citeşte tot articolul

Veliko mult aşteptat. Escaladă.

Mă tot uit pe fereastră să văd primăvara venind, dar am impresia că cineva, pus pe glume, a lipit un autocolant cu un peisaj de toamnă mohorîtă pe geamul meu. O zi cu soare e urmată invariabil de alte trei sau patru cu ploi şi chiar ninsori. Vorba aia, ce iarnă frumoasă avem primăvara asta.
Într-un final uite că planetele se aliniază şi sfîrşitul de săptămînă pe care îl am liber pare a fi o leacă mai frumos. Adică nu plouă, nu ninge şi nu-s temperaturi negative. Nu, nu la noi în ţară ci tocmai jos, la vreo 170km de Bucureşti, la Veliko.
Toată săptămîna am butonat site-uri meteo şi toate arătau cam aceeaşi prognoză. Cald, noros, dar fără ploaie. Perfect, adica perfect simplu, dar fusei mulţumit şi cu atît.

Citeşte tot articolul

Basarbovo - Primul cocot pe 2013 (10 martie 2013)

Ardem de nerăbdare să ieşim la cocoţ numai că vremea nu ne-a lăsat pînă acum.
Duminică, însă, se anunţă vreme bună după ora 10.30 aşa că nu mai stăm pe gînduri şi plecăm repejor dpre Basarbovo. Ajungem pe la ora 10 şi observăm două corturi şi nişte maşini cu număr de Romania. Hm, alţii au venit de ieri. Cît despachetăm noi echipamentul încep să iasă la lumină ocupanţii corturilor, nimeni alţii decît Octavian Ceama şi Viorica, Andrei Done şi Andreea Corodeanu, Dorian şi Ana. Ne salutăm, mai schimbăm o vorbă, o impresie despre vreme, mai ales că începuse să picure, dar, după cum anunţaseră pe site-urile meteo, urma să se însenineze în curînd. Aşa a şi fost. Ploaia nu a durat mai mult de 20 de minute, iar în depărtare se vedea un petic de cer albastru ce se apropia de noi.

Citeşte tot articolul

Cocot de noiembrie la Veliko (3-4 noiembrie 2012)

Ni se făcuse dor de Veliko şi cum începutul lui noiembrie se anunţa cam rece pe la noi am planificat rapid o ieşire la vecinii noştri de la sud, acolo unde căldura încă mai persista cît să ne putem bucura de ceva trasee de cocoţ.

Ajungem de vineri nopte cazîndu-ne la o pensiune cu mult bun gust şi ieftină. Dimineaţă, după micul dejun, alegem să căţărăm ceva printr-o zonă unde nu mai fusesem de la prima noastră aventură de escaladă la Veliko. In partea de sud a orasului, le est de linia ferată.

Citeşte tot articolul

Ruxi - 2LC, 3A, 7-, 6-Ao

Ruxi - 2LC, 3A, 7-, 6-Ao

După ce am terminat Pintenul Dorului, ajunşi în potecă, am pus ochii pe un alt traseu din apropiere.

Ruxi.

Ne tot gîndeam dacă să mai intrăm în el sau să mergem la ceva escaladă, dar văzîndu-l aşa hotărît pe Adi am zis hai, daca vrea omu să se bage şi el cap, fie. Prin urmare se echipează băiatul şi porneşte cu mare elan. Atît de mare că atunci cînd aproape că termină prima lungime şi cam depăşise cele mai tari şi frumoase pasaje din traseu observ că îşi lăsase pe iarbă reverso-ul şi nişte carabiniere, iar bucle nu luase destule şi nici carabiniere cu siguranţă drept pentru care îl las salam. Oricum, partea frumoasă din traseu o făcuse.

Citeşte tot articolul

Pintenul Dorului (3A, 6+, 6Ao, 2LC)

Pintenul Dorului (3A, 6+, 6Ao, 2LC)

Duminică, după marea reuşită a numai jumătate din Pintenul Olteţului, migrăm spre Cheile Galbenului cu destinaţia deja aleasă.

Pintenul Dorului

Traseul a fost deschis în 1980 de Dan Vasilescu şi Doru Cojocaru. Are două lungimi, dar, datorită parcursului mic al celei de-a doua dintre acestea, se obişnuieşte a se face dintr-o singură parcurgere. Cotaţia traseului apare pe topo-ul lui Cornel Zarescu ca fiind 3B însă la baza peretelui e scris 3A, dar ceea ce contează mai mult este pasul impus de 6, informaţie ce apare în topo-ul mai sus amintit.

Intrarea în traseu se află cîţiva metri mai la dreapta de Fisura Pintenului şi este marcată cu vopsea roşie. Ambele lungimi sunt foarte bine asigurate cu pitoane si ancore chimice, iar stînca este de o foarte bună calitate fiind foarte compactă

Citeşte tot articolul

juma' din Pintenul Oltetului

In desele noastre drumuri spre Cheile Galbenului tot arumcam priviri spre Cheile Olteţului întrebîndu-ne dacă or fi ceva trasee de cocoţ pe-acolo. Doi amici de la sala de escaladă, Cristi şi Doina, ne-au confirmat existenţa unor astfel de trasee aşa că, după ce am achiziţionat cartea "Alpinism si escalada sportiva in Banat si Oltenia" de Dan Anghel şi Cornel Zărescu am putut vedea şi ceva schiţe ale unor trasee din această zonă căci pe net nu prea sunt publicate articole sau topo-uri ale Cheilor Olteţului sau nu am căutat eu destul de bine.

Plecăm la drum de vineri noaptea. Dana, Mihai, Adi, Cami, Angi şi eu.
Ajungem pe întuneric în faţa Mînăstirii Polovragi unde campăm şi ne băgăm la somn. Dimineaţă ne trezim nu foarte devreme dar cu chef de cocoţat.
Vom pleca în două echipe: eu secondat de Angi şi Adi în prima echipă şi Dana cu Mihai formînd cea de-a doua echipă.

Pentru a ajunge la trasee se procedează astfel:
Inainte cu vreo o suta de metri de a ajunge la poarta mînăstirii se face stînga pe un teren viran apoi la capătul gardului se face dreapta. Se prinde o potecuţă cu marcaj turistic cruce albastră ce coboară pînă la rîu. Traversăm un podeţ apoi facem dreapta mergînd paralel cu rîul pe un fel de drum forestier. Cînd drumul se termină se prinde o potecuţă ce urcă spre stînga şi care, după vreo 20m pe curbă de nivel, se desparte în două. Una coboară şi merge paralel cu rîul alta urcă.
Noi am mers pe cea care coboară, dar care se înfundă căci cheile devin foarte înguste. Din locul în care se înfundă am urcat pieptiş prim pădure pe un teren foarte alunecos format din frunze, grohotiş şi pămînt pînă aproape de marginea pereţilor, ier de acolo am prins spre dreapta o potecă mai bine bătută ce merge pe la baza stîncilor. Probabil că dacă la bifurcaţie am fi urmat poteca ce urca am fi dat de varianta bună a traseului şi nu ne-am mai fi chinuit pe panta aceea.

Urmăm poteca şi primul traseu întîlnit este "diedrul cu măceşi" apoi dăm de "surplomba rîndunelelor". Imediat după acestea, după o mică coborîre pe potecă dăm şi peste ţinta noastra, "Pintenul Olteţului".

LC1 - Începe cu o fisură verticală la baza căreia este scris cu vopsea roşie P OL 5B 9LC. Prima asigurare e la vreo 4 metri. Pentru început roca este destul de compactă. După vreo 8 metri fisura se termină traseul urmînd un diedru mai puţin evident la început. După vreo 15-20m trecem printr-o tufă de măceşi care scoate de la mine cîteva înjurături. Tot aici dau şi de o porţiune extrem de friabilă , iar partea urîtă constă în nişte bolovani de mărimea unui pepene poziţionaţi fix pe linia traseului şi care par că au nevoie doar de o adiere de vînt pentru a o lua la vale. Imediat după tufă sunt tentat să fac vreo 2m stînga, pe un prag ce pare umblat, căci nu văd pitoanele de mai sus, dar de pe prag observ că linia traseului era tot în sus aşa că revin şi urc mai departe. De aici şi pînă la regrupare diedrul se cam transformă în horn. Ajung la o altă tufă de mărăcini şi alte înjurături ies din gură. Parcă diedrul ala cu măceşi era mai la stînga!!! In fine, mai urc vreo 10m şi regrupez la o ancoră şi două cuie solide.
Pînă aici nu cred să fi fost mai mult de gradul 5+. Se asigură la ancore chimice şi pitoane solide.

pedetul peste care am trecut

Inceputul primei lungimi

la inceputul diedrului din prima lungime

in sus pe diedru

Angi pe diedru. Eu in regrupare

Mihai pe diedru

LC2 - Porneşte vertical pe o fisură diedru. la vreo 10 metri de la regrupare diedrul are o mica burtică spre stînga şi tot pe această parte faţa diedrului e cam spalată. Estimez pasul pe la un 6+/7- la liber.

Trecem şi de pasajul acesta şi continuăm vertical pe diedru pentru ca după vreo 3 metri să avem de ales între varianta directă, pe diedru, asigurată cu piton şi varianta prin dreapta, pe o faţă cu alveole şi clepsidre, asigurată cu ancore. Aled faşa din dreapta. Se urcă pe aceasta cîţiva metri pînă pe un prag unde se asigură pe stînga la o ancoră chimică. De aici se prinde un horn de vreo 10-12 metri de căţărătură frumoasă prepoderent în şpraiţ. La ieşirea din horn avem pe partea dreapta un bolovan cu muchie tocmai bun de apucat, dar şi tocmai bun de plecat cu el în braţe căci se cam mişcă. Hornul se termină într-o mică strungă din spatele pintenului unde se poate regrupa, dar nu foarte comod. Eu am preferat sa mai urc diagonal dreapta vreo 3m pînă la două ancore chimice situate la vreo 2m una de cealaltă.

Lungimea aceasta e foarte bine asigurată, cu cuie solide şi ancore şi oferă o căţărătură frumoasă.

in prima regrupare

o echipa intr-un traseu cu o foarte mare traversare.

a doua lungime. Dupa smocul de iarba e burtica cu pasul lungimii

eu pe a doua lungime in pasul cheie

..tocmai am trecut pasul...urmeaza dreapta spre fatza cu alveole si clepsidre

la terminarea fetei cu alveole

intrarea in hornul final al LC2

Angi la pasul cheie

adi(jos) la inceputul hornului final. Angi (sus) in R2

Adi tinindu-se de placa miscatoare. De evitat.

Cami pozîndu-ne din Cheile Oltetului

LC3 - Plecă din regrupare oblic dreapta pe praguri de piatră şi iarbă ajungînd după vreo 20m în parte superioară a unui vîlcel inierbat şi plin de arbori ce urcă dinspre dreapta. Pe acest vîlcel se mai urcă vreo 8 metri pînă la nişte copaci "orizontali" apoi se face dreapta pe curba de nivel asigurînd la un cui aflat în spatele unei stînci de pe mijlocul brîului. De aici se urca spre dreapta pînă la un copac cam putred continuînd spre o mare tufă de măceşi. Noi aici ne-am oprit luîndu-ne cam o oră să găsim continuarea căci nu ne venea să credem că traseul trece prin tufa de măceşi. Pe hartă apare o surplombă, iar traseul trece pe la baza ei făcînd dreapta. Tot sperînd să fie pe altundeva traseul şi nu prin măceşii aceia am căutat cu privirea cuie. Nevăzînd nimic am mai urcat cîţiva metri pe o porţiune cu bolovani instabili, dar degeaba.

În cele din urmă Mihai se duce pînă la copacul putred şi, cu ochii lui de vultur, vede o ancoră dincolo de tufa de măceşi.
Aşadar pînă aici ne-a fost. Am pierdut foarte mult timp cu căutatul traseului şi se cam apropia seara aşa că hotărîm să ne retragem.

LC3 cu regruparea la copac

R3. In dreptul meu(dreapta) e un piton. Traseul merge dreapta pe brîu spre un palc de macesi.

Varianta normală ar fi să rapelăm pe unde am venit, dar mie nu-mi surîde deloc ideea de a rapela pe linia acelor bolovani instabili aşa că fac cum fac şi-i conving să rapelăm prin vîlcelul înierbat.

Punem semicorzile după copacul crescut orizontal şi pornesc la vale. Trec printre tufe încercînd să găsesc o cale cît mai liberă pentru a nu ne trezi cu corzile agăţate. După vreo 50m trec peste o grotă şi decid că-i o bună protecţie pe timpul rapelării celorlalţi căci şi aici mai picau pietre antrenate de coardă. Nu ca pepenii, dar de mărimea unui măr tot erau. Aşa că mă bag în grotă, trag corzile cît de mult pot ca să nu cadă pe ele bolovani şi plec să explorez peştera care are cîteva mici ramificaţii, una dintre acestea ieţind spre stînga spre un alt vîlcel mult mai înţesat de tufe.

Odată coborîţi cu toţii tragem corzile care, spre bucuria noastră, nu se agaţă de nimic. Punem alt rapel după un copac solid şi pornesc spre vale. Se văd coroanele copacilor jos de tot şi sper ca semicorzile de 60m să fie suficiente. Nu de alta, dar singura posibilitate de a mai lega un rapel era un copac cam cît mîna de gros după care nu prea mi-ar fi plăcut să pun coarda.

Încep coborîrea rămînînd din cînd în cînd atarnat pentru a curîţa linia rapelului de crengi uscate, pietre ce stau să cadă, tufe de mărăcini şi alte minuni. După vreo 55m de coardă ajung la poteca de la baza pereţilor răsuflînd uşurat. Toată lumea ajunge cu bine jos după care pornim spre corturi.

primul rapel

Adi in grota

la al doilea rapel

al doilea rapel

Pentru ziua următoare hotărîm să renunţîm la traseele din zonă căci e clar că nu-s umblate şi-s pline de bălării şi bolovani ce stau să cadă aşa că, vrînd-nevrînd, vom aunge iarăşi în Cheile Galbenului. Dar asta voi povesti în următoarea poveste.

Citeşte tot articolul

Vasidava - Cheile Galbenului (3LC, 4A, 7+/8-, 6-A1)

Vasidava - Cheile Galbenului (3LC, 4A, 7+/8-, 6-A1)

După Fisura Pintenului urmează un alt traseu frumos al zonei de cocoţ din Cheile Galbenului: Vasidava.
Traseul se află spre stînga şi puţin mai sus de traseul "Hornul Vînturilor" şi la dreapta de traseul "Tabara 1989".

zona A. Foto la rezolutie f. mare

LC1 - Plecă pe o faţă verticală cu mici praguri bune şi prize suficiente urmînd pe aproape întreaga lungime un marcaj cu vopsea albă, un fel de scara desenată pe perete. După douăzeci si ceva de metri traseul pierde din verticalitate ajungîndu-se la o porţiune puţin friabilă şi înierbată pe care se mai urcă vreo 8m pînă pe un mic brîu. Pe brîu, puţin spre dreapta, se află o placă cu o ancoră chimică la care se asigură, iar de aici se continuă spre dreapta descendent pînă în regruparea comună cu Hornul Vînturilor. Lungimea are cam 30m şi e bine asigurată.

LC2 - Se revine din regrupare la ancora de pe brîu de unde se urcă vertical stînga spre un perete în trepte asigurat cu doua ancore. Mai sus de de acest pereţel se ajunge într-o zonă friabilă şi cu multă iarbă pe care se urcă vreo 10m pînă pe un brîu cu două ţancuri unde se poate regrupa dacă se sare prima regrupare. Se continuă urcînd pe ţancul mare din stînga, iar de acolo pe perete. Se trece o surplombă cam de 6/6+ ocolind-o puţin prin stînga. Pasajul e bine asigurat cu o ancora si un cui sub surplombă si o altă ancoră în stînga surplombei. După trecerea acestui pas se urcă o faţă cu prize bune ajungîndu-se pe un brîu cu o placă unde se regrupează. Preferabil să se regrupeze aici căci urmează pasul cheie al traseului şi e bine să avem o bună comunicare cu secundul pentru manevratul corzilor. Lungimea are cam 40m.

LC3 - Se pleacă vertical pe o faţă care surplombează. Prizele la picior sunt cam puţine, iar cele de mîini sunt destul de sus. Pasul e cotat cu 7+/8-. După lungi încercări de trecut la liber, sortite cu tot atîtea eşecuri, am reuşit să trec doar cu ajutorul unei scăriţe pentru a suplini lipsa prizelor pe piciorul stîng încăpăţînîndu-mă să folosesc la mîini doar prizele naturale. Cu puţin efort, puţin mai mult chiar, am reuşit să prind niste prize bune de mînă, aflate destul de sus, şi să trec pasul. Am lăsat aici, pentru secunzi, scăriţa şi un anou lung.
Deasupra surplombei se continuă vertical pe o faţă presărată cu prize arhisuficiente. Cu puţin înainte de a ajunge în creastă se parcurge un mic diedru horn de unde avem două posibilităţi: stînga peste o placă înclinată sau dreapta printre nişte blocuri. Am optat pentru varianta din dreapta, mai uşoară, ţinînd cont că pe ultima porţiune nu prea mai erau asigurări. În creastă se regrupează la un mesteacăn folosind anouri foarte lungi sau o buclă mare din coarda rămasă. Asta pentru că mesteacănul se află fix în spatele unui colţ de stîncă.
Lungimea are cam 25-30m şi e bine asigurată, mai puţin pe porţiunea finală, mai lejeră.

Dacă se face traseul din doar două lungimi, regrupînd pe brîul cu ţancuri, prima lungime are cam 50m, iar cea de-a doua vreo 45m.

Intrarea in traseu

pe prima lungime

puhoi de alpinisti

in regruparea de pe braul cu tancuri (daca se face traseul din doua lungimi)

surplomba de 6+

dana aproape de zona inierbata de dinainte de brau

la regruparea de pe brau

Adi trecand de pe tanc pe perete

Adi sub surplomba de 6+

sus, pasul traseului

pasul traseului (7+/8-)

regruparea din creasta

odihna binevenita

Angi la pozat

de pe vremuri

parca-s dracu...

Retragerea:
Se coboară în spatele crestei pînă la un copac uscat şi căzut, iar de deasupra lui se prinde o mică brînă/prag spre o şa. De acolo se urmează curba de nivel spre pădurea de foiase de unde se coboară pe o potecă foarte bătută ce ne duce la intrarea în peşteră.

pe curba denivel spre padurea de fag

coborirea prin padure

Citeşte tot articolul