Pentru că observasem cu o zi în urmă că Peretele Vulcanului-Peretele Brînelor intra în umbră după ora 14.30 am petrecut dimineaţa următoare lenevind prin poieniţa unde campasem, apoi, la apropierea orei stabilite, am plecat spre perete.
La baza traseului ne echipăm şi, cu mare elan, o luăm în sus, pe perete. Ajuns în regrupare şimt cîteva picături de ploaie apoi, uitîndu-mă în spate, observ norul imens ce se apropiase. Angi îmi sugerează să rapelez, dar eu insist să vină şi ea, măcar pînă în prima lungime, pentru a se bucura de frumuseţea acesteia. De bucurat s-a bucurat, dar doar de prima jumătate căci ploaia a început cu putere şi, cum nu era suficientă o torenţială de vară, Nea' Ilie trimite spre noi o grindină sănătoasă. În felul acesta remarcăm utilitatea căştii în traseele de cocoţ, alta decît cea cunoscută.
Ghemuiţi în regrupare, acoperiţi cu un celofan, aşteptam cuminţi şi relativ binedispuşi, trecerea urgiei, doar că urgia avea să dureze ceva mai mult decît speram noi, iar grindina să se înteţească, lovindu-ne din cînd în cînd cu cîte o biluţă peste degetele cu care ţineam celofanul.
De, daca am vrut cumusul, cumulus am primit.
