un gand... doua ganduri...

"Daca ai indragit Muntele, nu cauti doar teluri deosebite si trasee foarte grele. Acelasi pret pot avea zilele cand, hoinar acolo sus, incerci sa redevii o modesta particica din natura, echilibrat si simplu, asimiland cu toate simturile armonia si linistea inconjuratoare" (Ionel Coman)
Descărcare topo-uri:

Pentru descărcarea topo-urilor traseelor de alpinism la rezoluţie mare trebuie accesată pagina "alpinism şi escaladă - descrieri si schiţe", iar de acolo se acceseaza linkul "topo" din dreptul traseului dorit. Odata deschisa imaginea se dă clic dreapta cu mouse-ul si se selecteaza "save image as"


Echipament montan

De-a lungul timpului mi-am achiziţionat, ca orice pasionat de drumeţiile montane sau alpinism, ceva echipament care să-mi ofere confort sau protecţie în turele pe care le-am facut şi pe care le voi face. Uneori am fost foarte mulţumit de unele achiziţii, alteori am fost dezamăgit. Voi scrie aici pareri despre produsele folosite de mine sau de prieteni apropiaţi.

ECHIPAMENT ALPINISM / DRUMEŢIE

Hexuri DMM Torque Nuts
Pot fi folosite cu ușurință atît ca nuci cît și ca hexuri. Mi-au fost utile în trasee cu asigurări rare, dar și pe văi de abrupt. Se montează și se scot ușor atîta timp cît îți întră mîna în fisură căci sunt prevăzute cu chingă. Nefiind prevăzute cu cablu oțelit, ca cele de la Black Diamond, se pun mai greu în fisuri incomode. Un alt avantaj al lor, mai ales pe timp de noapte, este zgomotul pe care îl produc dacă sunt ținute pe ham în timpul deplasării la și de la perete. Ai siguranța că nu rămîne picior de urs prin preajmă :))))

Bucle echipate Black Diamond Positron
Deși sunt puțin mai grele decît noile generații de carabiniere, acestea mi se par combinația perfectă între preț și calitate, dacă sunt luate la set de sase bucati.

Saltea autogonflabila Hannah Lite Rest+
De-a dreptul excelentă. La cei 3,8cm grosime şi 860gr izolează perfect şi este dstul de uşoară. Una dintre cele mai bune oferte ţinînd cont de raportul preţ/calitate/greutate. Sunt foarte mulţumit de ea.

Coardă dinamică Edelweiss - Element 10,2mm
O coardă ce îţi oferă siguranţa că nu se va rupe sau tăia. Am luat-o ţinînd cont de vechea coardă Beal Edlinger 10.2. Deşi au aceeaşi grosime Edelweiss-ul se filează mult mai greu prin reverso 3. Pare mult mai groasă. Mantaua alunecă aşa că în curînd va trebui să tai capetele corzii ca să scap de mantaua adunată. Nu recomand.

Semicorzi dinamice Simond 8.6mm
Cumpărată de la Decathlon. Excelentă. Se filează uşor, se blochează bine. Uzură mică după aproape un sezon. Mantaua nu alunecă. Recomand

Coardă Beal Edlinger 10,2mm
Am lut-o pentru că era cea mai ieftină la momentul respectiv, iar pentru banii pe care i-am dat a fost mult mai mult decât excelentă. După un sezon (a se vedea postările din 2011) încă o mai folosesc. Rezistentă la abraziune şi relativ uşoară pentru grosimea ei. Ce nu-mi place e că s-a cam aplatizat.

Sac de dormit Nahhany Extrem
Momentan sunt foarte mulţumit de el. L-am folosit doar la -10C cu un polar subţire pe mine şi mi-a fost cald de-a trebuit să deschid sacul să mă răcoresc. Recomand.

Lanterna Petzl Tikka 2 plus
Foarte usoară. Ocupă puţin spaţiu. Excelentă în mai toate condiţiile mai puţin în peşteri. Nu are o putere atât de mare încât să lumineze săli subterane ceva mai măricele.

Sac magneziu Milo Sunu
Incăpător. Sistemul de închidere foarte practic şi bine făcut.

Sac magneziu Mammut Micro Zephir
Mi-a scos peri albi.(mă rog...din puţinul păr ce-l mai am). Scot mâna din el cu tot cu guler şi o parte din căptuşeală. Şiretul care strânge gulerul se duce la dracu. Mult mai prost construit decât Milo-ul de mai sus. Pentru cineva cu mână mică mică merge, altfel nu. Nu-l recomand. Sunt alte variante mai ieftine şi mult mai bune.

Petzl Reverso 3
Foarte versatil şi uşor de manevrat. La început, când se tocesc primii milimetri din el, se crează o bavură care raşchetează coarda. E bine să se cureţe acea bavură pentru a proteja coarda.

Ham Mammut Baffin -
Lejer, confortabil. Uşor de pus şi de scos. Protecţia din plastic este foarte bună pentru a împiedica tocirea chingii de la picioare. Nu-mi place faptul că se pot scoate cataramele de la chingile brâului şi picioarelor.

Cască Mammut SKYWALKER
Uşoară. Se fixează bine pe cap. Puţin cam dificil de reglat bareta de sub bărbie.

Espadrile Rock Pillars Moab GYM
Foarte comode. Se mulează bine pe picior. Aderente. Nu au o precizie mare la prize mici nefiind tehnice. Foarte bune în trasee lungi. Talpa m-a ţinut un an de zile la tot ce vedeţi postat pe 2011 plus vreo şase luni la sală, mers cam de două, trei ori pe săptămână.

Espadrile Mammut Merlin
Luate de prietena mea. Sunt confortabile şi aderente la stâncă, dar după o săptămână la panou şi un week-end la calcar s-au dezlipit în varfuri si pe lateral şi s-au tocit neaşteptat de mult. Arată mai rău ca espadrilele mele după un an de folosinţă. Nu recomand acest produs absolut deloc.

Espadrile Edelrid Typhoon
Foarte bune și confortabile. Geometria nu este foarte agresivă și de aceeea sunt foarte potrivite pentru trasee de mai multe lungimi, dar și pentru trasee de escaladă de grade nu foarte mari. Partea negativă este că după trei ani cauciucul verde din zona călcîiului îmbătrînește și se crapă. La fel și materialul sintetic din zona gleznelor. Cu toate acestea, le recomand.

Piolet Raveltik Wizard Plus
Foarte mulţumit de el. Uşor, comod şi manevrabil.

IMBRACAMINTE / INCALTAMINTE

Ghete de drumetie "WILD CLIMB BOULDER APPROACH"
Sunt cele mai proaste incaltari din punct devedere al calitatii pe care le-am achizitionat pana in prezent. Dupa numai doua saptamani de purtat in regim de apropiere si retragere de la traseele de catarare din Wilder Kaiser, plus cateva plimbari prin oras, aratau groaznic. Galosarea se dezlipise in multe locuri iar cauciucul se umflase pe alocuri. I-am trimis la reparat insa cei de la fabrica i-au facut in bataie de joc, cu lipici turnat pe langa lipitura si lipituri care nu au tinut nici pana sa-i ridic de la centru. Bataie de joc. Singura lor parte buna este faptul ca-s ergonomici, dar cutoate acestea nu recomand absolut deloc acest model..

Bocanci de iarnă Garmont Mountain Guide GTX
După trei ture pot spune ca se comportă foarte bine. Nu a intrat apă în ei. Sunt aderenţi pe zăpadă, dar alunecă pe pietre. Colţarii stau foarte bine pe ei. Mi-a fost puţin frig la picioare (probabil ca la orice bocanc fara gheata interioara)

Ghete treking Scarpa Zen
Cele mai confortabile ghete de treking pe care le-am avut pînă acum. Recomand.

Jachetă de puf Nahanny
Călduroasă, confortabilă. Are, însă, un minus: Gulerul nu are un şiret de strîngere şi, fiind mai larg, intră vîntul. Se poate strînge numai dacă se poartă cu glugă. Nu recomand sacul de compresie oferit de cei de la Nahanny. Este, practic, sac de compresie de la sac de dormit. Mare, greu. Ar fi bun un săculeţ mai mic, dintr-un fîş ceva mai uşor.

Pantaloni din softshell de la Gravity
Foarte confortabili. Folosiţi iarna fără suprapantalon sau colant au fost confortabili la vânturi de peste 100km/h şi la temperaturi de până la -20C în timpul mersului, fără a simţi frigul şi fără a transpira. La "odihna", adică pe la stînă, la temperaturi joase, am mai pus o pereche de colanţi pe sub ei. Materialul e foarte rezistent fiind deja la al doilea sezon şi mai duc încă două, lejer. Singurul neajuns este cureaua cu care vin. Modelul luat de mine are o curea din elastic cu capete de chingă prinse cu un trident. Faptul că are elastic este deranjant la mers, pantalonii căzând peste şolduri în timpul mersului astfel că, din când în când, trebuiesc ridicaţi. Schimbarea curelei cu una din chingă înlătură acest neajuns.

Geacă din softshell de la Gravity
La fel de bună ca şi pantalonii. Puţin cam greuţă, dar foarte ok în rest. O am deja de două sezoane şi estimez că ma mai duce cel puţin două.

Bocanci Scarpa Barun
La început am avut foarte mari probleme cu ei. Mi-au făcut nişte bătăi groaznice în spatele călcâiului ajungând până la a-mi pune nişte suluri făcute din şosete deasupra călcâiului pentru a-l ţine depărtat de bocanc. După vreo patru luni de purtat intens piciorul mi s-a obişnuit. Acum mă simt excelent în ei. Sunt aderenţi însă au o problemă cu apa. Deşi iniţial erau impermeabili acum iau apă la ture lungi prin zăpadă udă sau ploaie.

Citeşte tot articolul

4 comentarii:

Anonim spunea...

Salut!
Ma confrunt cu aceeasi problema referitoare la bocanici care bat la calcai, folsesc Mustangul de la Scarpa.
Poate imi poti spune mai multe detalii cum pot rezolva problema.
Multumesc

cristian popescu spunea...

Salut. Eu am luat niste sosete subtiri si le-am roluit. Am introdus ruloul acesta in spatele calcaiului ca un fel de tampon. Am mers asa ceva vreme pana mi s-a obisnuit piciorul cu bocancul.

motanu spunea...

Salut! echipamentele scarpa si gravity de unde le-ai cumparat?

cristian popescu spunea...

Salut!
Ambele au fost luate de la Ascent, pe vremea cand mai aveau magazinul din Vasile Lascar.

Trimiteți un comentariu