Traseul Muchia Bondarului

Traseul Muchia Bondarului este unul dintre cele mai parcurse trasee de cățărare de mai multe lungimi sau alpinism cum îi spunem noi, ăștia mai bătrîni, ce nu ne cramponăm în terminologii plictisitoare.

Este un traseu relativ ușor, dar care necesită foarte multă atenție, mai ales din partea capului de coardă. Ușor fiind, pe alocuri asigurările sunt ceva mai depărtate. Evident, acestea pot fi suplimentate cu asigurări mobile de către cei ce doresc un grad sporit de siguranță.

Stînca este și ea un element surpriză. Nu pot spune că este un traseu friabil, așa cum am mai auzit păreri. Există foarte multă stîncă solidă, tot ce trebuie să faci este să nu tragi cu disperare de prima priză către care se îndreaptă mîna, ci să ai răbdarea să analizezi posibilitățile de la fața locului. O persoană cu experiență nu va avea probleme în a identifica stînca solidă de cea în care e bine să nu te încrezi orbește, iar persoanele mai puțin experimentate vor trebui să acorde mai multă atenție acestui aspect.

Muchia Bondarului

Citeşte tot articolul

Traseul Exodus

Este curios cum, ani la rînd, avînd o percepție eronată despre el, am ignorat acest traseu frumos, nefiind curios nici măcar de o descriere a lui sau de dificultățile lungimilor. Imi rămăsese, cumva, întipărită ideea că ar fi un traseu greu și prost tasigurat, însă, la insistențele lui Andrei Holban, am decis că ar fi timpul să îi dau o șansă. Sau , mai bine zis, să-mi dau mie o sansă. Acum regret faptul că nu am făcut-o mai din timp.

Primele cinci lungimi ale traseului ies foarte usor la rotpunkt, dificultățile întîlnite nedepășind gradul 6+ (6a), iar pitoanele sunt bune și suficiente. Ultimele două lungimi sunt, în schimb, dificile și le-am parcurs secund, mare parte din ele la liber, însă cu ceva pași de A0, mai ales la plecările pe ambele lungimi. Andrei le-a urcat la A1, deci gradele pe care le-am trecut pe schiță sunt mai mult orientative decît propuneri și sunt date doar pe porțiunile pe care le-am făcut la liber. Dincolo de asta, pitoanele pe acele lungimi, deși dese, nu inspră prea mult la o parcurgere de liber. Unele sunt foarte zdravene în timp ce altele sunt destul de îndoielnice.

Echipe nerăbdătoare la început de sezon

Citeşte tot articolul

Prin Poienile Suspendate ale Cernei

Am petrecut două zile frumoase în Parcul National Domogled-Valea Cernei, dedicînd o zi cățăratului și altă zi plimbării. Ziua de cățărat am rezervat-o parcuregerii traseului Fisura Bobot, a carei parcurgere, în compania lui Cosmin Pobleanu, am descris-o în postarea anterioară, dar voi pune aici fotografii din dimineața acelei zile, altele decît cele cu caracter tehnic pe care le-am pus la postarea sus amintită, nu de alta, dar o dimineață la cort își are amintirile ei de neuitat. Fotografiile făcute prin roua dimineții, gîzele pe care nu le observăm decît atunci cînd ne amintim că dincolo de lumea noastră de uriași există o lume a lor, un univers fascinant pe care îl ignorăm de cele mai multe ori.

un loc de cort in liniștea Muntilor Cernei

Citeşte tot articolul

Dupa ani si ani, ma voooi intoarceeee

Ultimii ani ne-au ținut puțin mai departe de munte. Turele au fost mai rare. Uneori câte o drumeție mai lungă sau mai scurtă, alteori câte o ieșire la cățărat. De fiecare dată dragostea de natură și în special de munte, ne-a făcut să ne întoarcem, pe cât am putut, în mijlocul ei.

De parcă nu au fost suficiente motivele ce ne-au ținut departe de munte, 2020 ne-a adus și pandemia ce ne-a ținut izolați o lună și jumătate, iar, ca un făcut, luna iunie aduce mai mult cu perioada musonică decât cu vara unei clime temperat continentală.

Cu toată ploaia anunțată plănuim o tură, chiar cu riscul de a merge bună parte din ea uzi. Cum cele mai mici șanse de ploaie sunt prin Iezer, aceasta va fi destinația noastră pentru ziua de sâmbătă.

Citeşte tot articolul

Traseul Furcile 5LC,6+

Traseul Furcile este situat în Peretele Gălbinelelor si este un traseu istoric, fiind primul traseu de perete de la noi din tară. A fost deschis de Nicolae Baticu în 10 octombrie 1935, cu ajutorul lui Dan Popescu și Ion Trandafir.

Cum nu l-am parcurs pînă acum, iar vremea caniculară ne gonea către pereți umbriți, mi s-a părut o ocazie foarte bună de a-l parcurge.

Insoțit de Angi, care mai parcursese acest traseu cu doi ani în urmă alături de Andrei Holban, îmi iau inima în dinți și decid că e cazul să-l trec și pe acesta la capitolul parcurse. Zic inima-n dinți pentru că zvonurile despre acest traseu nu-s dintre cele mai plăcute, asta pentru că se zice că ar avea asigurări proaste și rare. Vom vedea.

Citeşte tot articolul

Din Iezer în Făgăraș prin Mezea-Oticu

Ani. Mulți. Atat de mulți că nici nu le mai știu numarul. Scurși de la ultima tură de drumeție cu cortul în spinare pe unde nici nu-mi mai amintesc. Mi-e dor de o astfel de tură. Mi-e dor să merg și să stiu ca la capătul zilei voi pune cortul pe malul vreunui rîu, sau într-o poiană, ori lîngă vreun lac glaciar. Mi-e dor să nu mai am ca țintă vreo cabană, ori vreun refugiu ci să merg spre un loc la întîmplare. Atît de dor că nu mai am chef nici de cățărat.

Și uite că s-au aliniat astrele și Cosmin și Angi sunt de acord cu o astfel de tură, căci Miha ar fi mereu de acord.

Mă bucur ca un copil făcînd bagajele. Descopăr că nu mai stiu cum se face rucsacul pentru o tură în care nu vei avea la botul calului portbagajul mașinii. Nu mai știu ce mîncare să iau. Dar toate trec și suntem gata de plecare. Drumul pînă la Podul Dîmboviței trece iute, iar de aici prindem calea spre lacul de acumulare Pecineagu, nu pentru mult timp căci dăm repede de o poiană tocmai bună de campat. E noapte și abia așteptăm să ne băgăm la somn așa că nu întîrziem prea mult cu montatul corturilor.

Citeşte tot articolul

Pe Valea Morarului și-un apus de vis la Omu

Cum nu mai făcusem o tură frumosă de multă vreme, ne-am tot gîndit ce am putea urca să fie cît de cît sigur, dar și frumos, și cum pe Valea Morarului nu mai urcasem iarna, aceasta a ieșit cîștigătoare.

Așadar, după ce lăsăm mașina la Gura Diham, pornim prin spatele cabanei spre cantonul de vînătoare, iar de acolo mai sus, spre poteca munticelului, pe care cotim dreapta ajungînd la intrarea în Valea Morarului. Am uract în ritm alert, zăpada nefiind mare, iar poteca fiind deja făcută.

Citeşte tot articolul

La Padina prin Strungulița

Tot o zi de iarnă care nu prea și-a arătat colții, pe sfîrșit de ianuarie vremea părînd mai mult a sfîrșit de iarnă, ba chiar primăvară pe alocuri.

Vrem să ieșim, dar condițiile zăpezii nu prea ne îmbie la trasee riscante așa că o tură relaxantă nu ne displace, drept pentru care din urna extragem bilețelul pe care scrie "Padina". Plecăm la drum în grup de cinci: Cosmin, Miha, Angi, Andreea și eu, adica io.

Citeşte tot articolul

O noapte in refugiul Retevoi.

E iarnă. O iarnă care nu și-a încordat prea tare mușchii. Cutoate astea, va ninge. Prognozele meteo anunța ninsori așa că nu ne încumetăm să abordăm vreo vale de abrupt și nici la cabane nu suntem tentați să mergem. Ne-am dori ceva mai aproape de natură, chair dacă nu e să fie ceva prea provocator.

Din mai multe opțiuni alegem pînă la urmă să facem o tură la refugiul Retevoi.

Citeşte tot articolul

Negoiu. Prima experiență de cățărare pe gheață.

Cornel mai bătea din cînd în cînd cîte un apropo dacă nu am vrea să încercăm cățăratul pe gheață așa că, profitînd de faptul că aveam pe cineva care să ne îndrume despre ce și cum, acceptăm invitația lui de a merge la Negoiu pentru a face cățărare pe cascadele de-acolo.

Alături de Claudia, Ciprian și Cornel plecăm entuziaști spre Făgăraș cu gîndul de a sta vreo trei zile la cabana Negoiu. Vremea nu pare prea promițătoare. Destul de cald pentru perioada aceasta a anului. Și nici zăpada nu e cine știe ce.

Părăsim Porumbacu de Sus și ne avîntăm pe drumul forestier ce urcă pe Valea Șerbotei, în primă parte cu mașina, apoicu piciorul. Depășim cîteva mici blocuri de gheață cu care ne pozăm apoi începem urcușul. Sunt surprins să constat că poteca turistică ce urcă spre Cabana Negoiu este acum lățită și transformată într-un drum pe care se poate urca cu mașina de teren pînă la cabană. Ca dovadă stă și mașina parcată în fața cabanei.

Citeşte tot articolul

La refugiul Călțun, imediat după rev.

Imediat după revelion,ca să începem anul cum se cuvine, se cerea o ieșire urgentă la munte . Cornel vine cu propunerea de a merge la refugiul Cățun și a încerca o urcare pe Negoiu, idee ce-mi surîde de cum o aud așa că dimineață pornim alături de Cornel și Cristina spre Făgăraș.

Drumul spre Piscul Negru trece repede, mai puțin pentru Angi care urăște serpetinele de pe malul lacului de acumulare. De la Piscul Negru mai urcăm puțin pînă la Conacul Ursului, loc unde lăsăm mașina și, după ce ne echipăm, o luăm la pas pe poteca din spatele cabanei, potecă marcată pe copaci cu un desen ce imită amprenta de urs.

Citeşte tot articolul

La Garofița Pietrei Craiului, pe final de an.

Ultima ieșire pe 2015 este o plimbare pe la poalele vestice ale Pietrei Craiului.

Alături de Angi și Anca, sora mea, parcurgem traseul ce leagă Plaiul Foii de cabana Garofița Pietrei Craiului, urcînd pe Plaiul Mare către poiana Tămășelului.

Vremea s-ar fi vrut a fi de iarnă, dar se pare că toamna se lasă greu alungată așa că avem parte de zăpadă doar prin anumite locuri unde, la ninsoare precedentă, s-au adunat cantități mai mari. În rest doar pămînt și frunze uscate. Dar nu-i nimic, ne bucurăm oricum de natură, de aerul curat, de liniștea pădurii.

Citeşte tot articolul

Clincea-Malaiesti-Ciubotea. O tură de toamnă tîrzie

O zi de toamnă cu vreme nu tocmai promiţătoare.

Am plecat din București alături de Cosmin și Mihaela cu destinația Bucegi. Pe drum urma să ne mai întîlnim cu Irina și Marius ce urmau a ne fi parteneri de drumeție doar pentru o parte din tură. Noi urma să stăm două zile, iar ei veniseră doar la o tură de-o zi.

Ajungem la Bușteni unde ne orpim să facem cîteva cumpărături și unde vremea e atît de urîtă că apuc să mă întreb ce caut eu pe munte pe-o așa vreme. Nori gri acopereau toată Valea Prahovei și lăsau să cadă o burniță de-aia de nu te îmbie la drumeție.

Citeşte tot articolul

Fisura Albastra Directa 14(15)LC, 6B, 8+ (6A1)

Poveste:

Un vis de demult. Un vis pentru care am aşteptat ani buni pentru a mi-l îndeplini. Planuri au mai fost. Chiar şi o încercare, dar uneori lucrurile nu decurg tocmai cum ne dorim noi. Sunt momente în care ele se petrec pe neaşteptate, te iau prin surprindere şi te trezeşti făcînd dintr-o data ceva pentru care în mod normal ţi-ai fi făcut din timp o grămadă de planuri.

Aşa a fost si cu "Albastra". Am intrat în ea acum un an, dar din motive pe care nu vreau să le evoc a trebuit să coborîm din Bivuacul Doi. N-a fost să fie, mi-am zis atunci, împăcîndu-ma cu gîndul. Între timp au mai fost tentative, dar nu s-au legat. Ba vremea nu era bună, ba eram prea obosit, ba intervenea altceva.

Citeşte tot articolul

Un week-end la Costila cu oameni faini si leneveală

Dupa multă muncă iată ca prind un sfîrşit de săptămînă liber, aşa că, însoţit de Angi, urc spre refugiul Coştila cu gîndul de a căţăra ceva doar că, odată ajuns acolo, sunt lovit cumplit de-o lene ce nu-mi dă pace. Mă tolănesc pe un prici şi profit de faptul că nu mai e nimeni prin preajmă pentru a trage un pui de somn.

Citeşte tot articolul

Reamenajarea traseului Fisura Susdpendata

Planul era facut de ceva vreme de către Cornel Sain şi-şi aştepta timpul pentru a fi pus în aplicare.

O parte dintre clienţii sălii de căţărare Galactic, persoane iubitoare ale zonei Coştila, au pus mînă de la mînă strîngînd o sumă de bani din care s-au cumpărat cele necesare reamenajării.

Am urcat la refugiu de cu seară, ducînd echipamentul greu necesar reparaţiei traseului. Tot seara am pregătit tot ce ne-ar fi fost util a doua zi, distribuind fiecăruia cîte o parte de echipament.

Astfel, a doua zi dimineaţă, am luat rucsacii la spinare şi, ajutaţi de Andrei şi Mihai, am urcat spre ieşirea traseului folosind pentru aceasta poteca de pe Coama cu Jnepeni. Pînă să ajungem la coamă Cornel a montat un spit pentru rapel pe Vîlcelul Pietros acolo unde se termină rapelul de fix 60m prin Hornul Vîlcelului Pietros.

Am continuat urcuşul pe Coama cu Jnepeni ieşind în vîlcel în locul unde se face un rapel peste o săritoare mare, loc unde am montat un alt spit de rapel alături de un piton vechi.

De aici am mai urcat puţin şi am traversat brîna ce ne duce la ieşirea din Fisura Suspendată loc unde ne-am echipat pentru muncă.

Citeşte tot articolul

In Lespezi cu Cosmin Pobleanu

Traseul Lespezi, din Peretele Văii Albe, este numai bun pentru iniţierea începătorilor în trasee de multe lungimi, fiind un bun prim contact cu impozantul perete al Văii Albe şi un bun prilej de a simţi apropierea celebrei Fisuri Albastre.

Lung si nu foarte dificil, traseul oferă, totuşi, cîteva pasaje de căţărare destul de interesante şi, în acelaşi timp, ajută la dezvoltarea capacităţii de orientare prin linia lui sinuoasă şi nu tocmai uşor de urmărit în anumite porţiuni.

Cosmin se arată dornic de a parcurge acest traseu şi, cum nu a găsit cu cine să-l parcurgă, mă ofer să-i fiu partener în această tură.

Citeşte tot articolul

Traseul Fluturele de Piatra 6(7)LC, 5B, 8- (6+A0)

Traseul Fluturele de Piatră 6(7)LC, 5B, 8- (6+A0)

A doua zi după ce am parcurs Răsucita pentru încălzire, urcăm spre refugiu pentru a parcurge un nou traseu din Peretele Policandrului(Vulturilor). Traseul Fluturele de Piatră, frumos precum numele, ne aşteaptă cu vestita-i lungime dificilă, dar şi cu impunătorul şi frumosul tavan de gresie.

Ajungerea la baza traseului este aceeaşi ca pentru mai toate traseele din Peretele Policandrului, mai precis trebuie ajuns pe Brîna Policandrului. Din locul unde poteca ne aduce pe aceasta, in dreptul traseului Innominata, avansăm spre stînga pînă unde începe traseul Fisura Suspendată, iar de aici tot spre stînga vreo şaizeci, şaptezeci de metri pînă ce dăm de un piton care marchează plecarea pe prima lungime din traseu, de fapt din trasee, pentru că aceasta e comună cu prima lungime din trasul Policandrul.

Citeşte tot articolul

Plimbare pe Fisura Răsucită

Descriere tehnică şi schiţa aici

Am venit în Buşteni cu gîndul la un traseu nou, dar cum vremea nu se anunţa prea bună pentru sîmbătă am decis să facem un traseu mai uşurel şi să lăsăm pentru duminică traseul din Peretele Policandrului.

Aşadar o luăm încetişor la deal spre refugiu cu gîndul la Fisura Răsucită. Nu o mai parcursesem din 2012 şi acum am surpriza de a o găsi reamenajată. Din loc înloc au apărut spituri ceea ce-i dă acum un plus de siguranţă. Evident, din loc în loc pitoanele bune au rămas pe poziţie, martori tăcuţi ale unor vremuri istorice.

La baza traseului formăm două echipe, eu şi Angi o echipă, ia rmIhai şi Dana o a doua echipă. Puţin mai tîrziu avea să intre şio a treia echiă formată din Miha şi Cosmin.

Citeşte tot articolul

Am plecat la căţărare şi am ajuns pe creasta Craiului.

O săptămînă cu ploaie în care zi de zi mă uitam la prognoze cu speranţa ca vremea să se îndrepte în week-end pentru a putea să căţăram şi noi ceva. Şi rugile mi-au fost ascultate, şi ploile s-au oprit vineri noaptea, iar sîmbătă, cînd am oprit maşina în Buşteni, cerul era senin. Senin dar şi foarte frig pentru o lună de vară, iar pereţii se bălăceau sub şiroaie de apă. Cum naiba de nu ne-am gîndit că după o săptămînă de ploi nu vom putea să urcăm?!

Am schimbat repede planul şi am plecat spre Peretele Animalelor. Ala e mereu în soare şi se usucă repede aşa că am descins la baza Poienii Inului unde ne-am echipat şi amluat-o la deal spre perete, dar ce sa vezi, nici aici nu era de cocoţ. Toate primele lungimi ale fiecarui traseu erau fleaşcă. O mîzgă flescăită ce nu prea te îmbia să pui piciorul pe ea.

Citeşte tot articolul