un gand... doua ganduri...

"Daca ai indragit Muntele, nu cauti doar teluri deosebite si trasee foarte grele. Acelasi pret pot avea zilele cand, hoinar acolo sus, incerci sa redevii o modesta particica din natura, echilibrat si simplu, asimiland cu toate simturile armonia si linistea inconjuratoare" (Ionel Coman)
Descărcare topo-uri:

Pentru descărcarea topo-urilor traseelor de alpinism la rezoluţie mare trebuie accesată pagina "alpinism şi escaladă - descrieri si schiţe", iar de acolo se acceseaza linkul "topo" din dreptul traseului dorit. Odata deschisa imaginea se dă clic dreapta cu mouse-ul si se selecteaza "save image as"


duminică, 26 aprilie 2015

Traseul Cotofana 3LC, 7/7+

Ce poate face omul cand se întoarce la patru dimineaţa de la o nuntă, frînt de oboseală?! Pune ceasul să sune la ora şapte căci pleacă la cocoţ pentru a face un traseu "de duminică".

Plec alături de Mihai, Dana, Cosmin şi Angi spre Peretele Animalelor pentru a parcurge un traseu la care mă gîndeam de multă vreme şi care era cam ultimul "animal" neparcurs.

Ajunşi la baza peretelui, suntem luaţi prin surprindere de numărul mare de căţărători din perete. Practic, cu excepţia Coţofenei, toate traseele erau ocupate de cel puţin o echipă.

Mihai şi Dana se vor duce pe Mielul cel Blînd în timp ce eu, Angi si Cosmin, vom parcurge traseul Coţofana, cel mai din dreapta traseu din Peretele Animalelor.

Traseul are trei lungimi de coardă, cu pasul cheie în ultima lungime, şi top comun cu Mielul cel Blînd.

Citeşte tot articolul

marți, 14 aprilie 2015

Plimbare prin Cheile Turenilor si ultima zi in Cheile Turzii.

După trei zile de căţărare mă simţeam cam obosit pentru un alt traseu lung aşa că o zi de escaladă era de preferat. Dintre toate zonele din Cheile Turzii am ales Peretele Pripoanelor ca teren de joacă numai că, odată ajuns acolo, lipsa de chef, oboseala şi o stare blegoasă mă fac să nu prea am nici un fel de iniţiativă.

Cornel urcă repejor un teraseu scurt pe care, mai de voie mai de nevoie, îl parcurg şi eu doar că, vorba bancului, c-o scîrbăăă. Nu mă simt deloc în apele mele şi prefer să fac fotografii celor ce se caţără. Sincer, aş fi stat la somn toată ziua. Mihai este, totuşi, într-o zi bună aşa că se urcă pe mai multe trasee pe care le parcurg şi eu în acelaşi stil mai sus amintit.

Citeşte tot articolul

duminică, 12 aprilie 2015

Jenci Bacsi a doua oară

După parcurgerea traseului Vigh Tibor gîndul îmi zbura la deosebit de frumosul traseu Memorial Jenci Bacsi, un traseu pe care l-am parcurs cu un an în urmă, dar pe care mi-am propus să-l fac ori de cîte ori e posibil. Un traseu care mi-a plăcut foarte mult.

Deoarece Cosmin a progresat foarte mult în cele doar opt luni de antrenament la sala de escaladă sunt hotărît să-l iau şi pe el în acest traseu, convins fiind că, din postura de secund, nu va avea nici un fel de probleme în a depăşi toate pasajele. Rămînea doar să duc muncă de lămurire căci el nu era prea convins c-ar putea să urce acest traseu, dar, după multe insistenţe şi văzîndu-mă foarte sigur pe mine, acceptă invitaţia.

Citeşte tot articolul

sâmbătă, 11 aprilie 2015

Traseul Vigh Tibor 8LC, 7-/7 (variantă 8-(8+) sau artificial)

A doua zi petrecută în Cheile Turzii o vom dedica traseului Vigh Tibor, un traseu la care eram cu gandul de anul trecut de cînd fusesem în Quo Vadis.

Nu am intrat în el foarte devreme căci dimineaţa încă e chiciură pe jos şi destul de frig aşa că am asteptat ca soarele să încălzească puţin atmosfera.

Încă de la început voi motiva gradul dat traseului, grad care nu corespunde cu cel dat în carte sau pe alte bloguri. Cotaţia pe care am dat-o eu este cotaţia lungimii parcurse în mod obligatoriu. Spun asta pentru că cea de-a şasea lungime are două variante: una care apare în diverse descrieri cu grade cuprinse intre 8- si 8+ şi o variantă de artificial unde se trece din scăriţă în scăriţă.

Am pornit spre baza traseului în grup maricel. Două echipe vom merge în Vigh Tibi, iar altă echipă se va învecina cu noi parcurgînd traseul Quo Vadis.

Citeşte tot articolul

vineri, 10 aprilie 2015

Cu Angi cap pe "Creasta Sanşil" si "Grota Sanşil varianta cu Tunel" din Cheile Turzii

Sarbătorile de Paşti ne aduc multe zile libere, zile pe care le vom petrece, ca la fiecare început de sezon, în Cheile Turzii.

Plănuiam de multă vreme să face traseul Vigh Tibi, dar şi o reparcurgere a traseului Jenci Bacsi, un traseu care ne-a plăcut extrem de mult şi pe care l-aş mai parcurge de încă cîteva ori.

Am pelcat din Bucureşti spre seară, pe la ora 20.30, ajungînd la locul de campare după şase ore de condus. Suntem obosiţi şi afară este foarte frig. Bălţile au un strat de gheaţa de doi, trei milimetri, iar termometrele au înregistrat pe parcursul nopţii o temperatură minimă de -6 grade. Neaşteptat de frig, dar suntem, totuşi, la început de aprilie.

Citeşte tot articolul