Traseul Cataratorului

Aflat în Țancul Ascuțit, în imediata vecinătate a Refugiul Coștila, traseul Cățărătorului se desfășoară pe parcursul a trei lungimi de coardă, nefiind un traseu banal, avînd pe parcursul lui cîteva porțiuni cu mici pași tehnici. Intrarea in traseu este se face de pe platforma de sub refugiu, acolo unde incepe să coboare poteca ce merge pe la baza Țancului Ascuțit.

Citeşte tot articolul

Fisura Albastra Directa 14(15)LC, 6B, 8+ (6A1)

Poveste:

Un vis de demult. Un vis pentru care am aşteptat ani buni pentru a mi-l îndeplini. Planuri au mai fost. Chiar şi o încercare, dar uneori lucrurile nu decurg tocmai cum ne dorim noi. Sunt momente în care ele se petrec pe neaşteptate, te iau prin surprindere şi te trezeşti făcînd dintr-o data ceva pentru care în mod normal ţi-ai fi făcut din timp o grămadă de planuri.

Aşa a fost si cu "Albastra". Am intrat în ea acum un an, dar din motive pe care nu vreau să le evoc a trebuit să coborîm din Bivuacul Doi. N-a fost să fie, mi-am zis atunci, împăcîndu-ma cu gîndul. Între timp au mai fost tentative, dar nu s-au legat. Ba vremea nu era bună, ba eram prea obosit, ba intervenea altceva.

Citeşte tot articolul

Un week-end la Costila cu oameni faini si leneveală

Dupa multă muncă iată ca prind un sfîrşit de săptămînă liber, aşa că, însoţit de Angi, urc spre refugiul Coştila cu gîndul de a căţăra ceva doar că, odată ajuns acolo, sunt lovit cumplit de-o lene ce nu-mi dă pace. Mă tolănesc pe un prici şi profit de faptul că nu mai e nimeni prin preajmă pentru a trage un pui de somn.

Citeşte tot articolul

Reamenajarea traseului Fisura Susdpendata

Planul era facut de ceva vreme de către Cornel Sain şi-şi aştepta timpul pentru a fi pus în aplicare.

O parte dintre clienţii sălii de căţărare Galactic, persoane iubitoare ale zonei Coştila, au pus mînă de la mînă strîngînd o sumă de bani din care s-au cumpărat cele necesare reamenajării.

Am urcat la refugiu de cu seară, ducînd echipamentul greu necesar reparaţiei traseului. Tot seara am pregătit tot ce ne-ar fi fost util a doua zi, distribuind fiecăruia cîte o parte de echipament.

Astfel, a doua zi dimineaţă, am luat rucsacii la spinare şi, ajutaţi de Andrei şi Mihai, am urcat spre ieşirea traseului folosind pentru aceasta poteca de pe Coama cu Jnepeni. Pînă să ajungem la coamă Cornel a montat un spit pentru rapel pe Vîlcelul Pietros acolo unde se termină rapelul de fix 60m prin Hornul Vîlcelului Pietros.

Am continuat urcuşul pe Coama cu Jnepeni ieşind în vîlcel în locul unde se face un rapel peste o săritoare mare, loc unde am montat un alt spit de rapel alături de un piton vechi.

De aici am mai urcat puţin şi am traversat brîna ce ne duce la ieşirea din Fisura Suspendată loc unde ne-am echipat pentru muncă.

Citeşte tot articolul

Traseul Fluturele de Piatra 6(7)LC, 5B, 8- (6+A0)

Traseul Fluturele de Piatră 6(7)LC, 5B, 8- (6+A0)

A doua zi după ce am parcurs Răsucita pentru încălzire, urcăm spre refugiu pentru a parcurge un nou traseu din Peretele Policandrului(Vulturilor). Traseul Fluturele de Piatră, frumos precum numele, ne aşteaptă cu vestita-i lungime dificilă, dar şi cu impunătorul şi frumosul tavan de gresie.

Ajungerea la baza traseului este aceeaşi ca pentru mai toate traseele din Peretele Policandrului, mai precis trebuie ajuns pe Brîna Policandrului. Din locul unde poteca ne aduce pe aceasta, in dreptul traseului Innominata, avansăm spre stînga pînă unde începe traseul Fisura Suspendată, iar de aici tot spre stînga vreo şaizeci, şaptezeci de metri pînă ce dăm de un piton care marchează plecarea pe prima lungime din traseu, de fapt din trasee, pentru că aceasta e comună cu prima lungime din trasul Policandrul.

Citeşte tot articolul

Plimbare pe Fisura Răsucită

Descriere tehnică şi schiţa aici

Am venit în Buşteni cu gîndul la un traseu nou, dar cum vremea nu se anunţa prea bună pentru sîmbătă am decis să facem un traseu mai uşurel şi să lăsăm pentru duminică traseul din Peretele Policandrului.

Aşadar o luăm încetişor la deal spre refugiu cu gîndul la Fisura Răsucită. Nu o mai parcursesem din 2012 şi acum am surpriza de a o găsi reamenajată. Din loc înloc au apărut spituri ceea ce-i dă acum un plus de siguranţă. Evident, din loc în loc pitoanele bune au rămas pe poziţie, martori tăcuţi ale unor vremuri istorice.

La baza traseului formăm două echipe, eu şi Angi o echipă, ia rmIhai şi Dana o a doua echipă. Puţin mai tîrziu avea să intre şio a treia echiă formată din Miha şi Cosmin.

Citeşte tot articolul

Traseul Lespezi 10Lc, 5A, 6+

Ne tot chinuiam de ceva vreme să intrăm în traseul Lespezi din Peretele Văii Albe, dar de fiecare dată apăreau diverse obstacole şi tot nu reuşeam să ajungem.
De data aceasta sunt foarte hotărît să intru în acest traseu aşa că am urmărit toată săptămîna prognoza meteo şi, cum se anunţa bună, am decis să intru în acest traseu vineri, urmînd ca ziua de sîmbătă să o dedic altui traseu pe care mi l-am dorit mult, şi anume Fisura Suspendată.
Dar să începem cu începutul, cum s-ar zice.

Comunic, aşadar, Danei intenţia mea şi ea discută cu Mihai amîndoi reuşind să-şi ia liber vineri pentru a face împreună Lespezile. Plecăm din Bucureşti joi noaptea, după ce termin orele de serviciu aşa că ajungem la refugiu Coştila pe la ora unu cînd toată lumea dormea. Nimic rău, dar dormeu cu uşa zăvorîtă. Păi bun, şi noi?! După căteva încercări de a deschide uşa sau fereastra cineva se trezeşte şi ne deschide. Ne instalăm şi noi şi ne băgăm la somn.

Vineri dimineaţă ne trezim la ora şapte, aşa cum ne propusesem, şi, după ce ne bem cafeluţele, mîncăm o gustărică, pregătim echipamentul şi o luăm din loc cu o jumătate de oră mai tîrziu faţă de cît ne propusesem, mai precis la opt şi jumătate.

Citeşte tot articolul

Bivuacul Caprelor cu Angi

Dacă tot nu am reuşit să intrăm în Lespezi, în ziua următoare urcării Însoritei ne hotărîm să urcăm traseul Bivuacul Caprelor, traseu pe care-l parcursesem cu Mihai şi Dana. Topo-ul Traseului şi descrierea lui le puteţi vedea AICI.
 Dar, mai-nainte de asta zăbovim o leacă în faţa refugiului la o cafeluţă, c-aşa-i bine dimineaţa.

Citeşte tot articolul

Fisura Insorita 5A, 5LC, 7+, 6+A1

Pentru ca la sfîrşitul săptămînii nu se anunţă o vreme prea bună, aşa cum, de altfel, ne-am obişnuit, ne luăm două zile libere în timpul săptămînii pentru a da o tură în traseul Lespezi din Peretele Văii Albe. Numai că, socoteala de acasa nu se potriveşte cu cea de la perete şi, datorită unor neîntelegeri şi a lipsei comunicării, Mihai şi Dana rămîn cu impresia că noi nu mai mergem, drept pentru care nu işi iau liber. Fără ei renunţăm la ideea de a intra în Lespezi şi ne orientăm spre alte trasee.

Citeşte tot articolul

Hermann Buhl (5A, 4LC, 7-)

Hermann Buhl (5A, 4LC, 7-) Echipe: Eu şi Angi Mihai, Adi şi Dana

Plecăm de sîmbătă dupăamiază cu gîndul de a înnopta undeva spre Gura Diham, la cort, în compania binecunoscuţilor urşi ai zonei. Ajungem pe înserat şi campăm pe o pajişte largă. După o vorbă, o glumă ne băgăm la somn cu gîndul de a ne trezi la 6(da, şase) dimineaţă, lucru pe care nu l-am mai experimentat de ceva vreme. Peste noapte auzim larmă mare. Unii ţipă ”ursul! ursul!”, dar sunt atît de obosit că nu mă sinchisesc nici măcar cînd aud o ditai buşitura. Dimineaţă constatăm că ursache, băiat cu bun simţ, a încercat să folosească o budă ecologică doar că nu a reuşit decît s-o dărîme.

Citeşte tot articolul

Valea Costilei, Brana Aeriana... si noi... cam aerieni

După încercarea nereuşită din vară acum suntem hotărâţi să parcurgem această vale de la cap la coadă... sau de la coadă la cap... Parcurg împreună cu Angi şi Dana drumul spre Refugiul Coştila cu gândul la valea pe care nu urcasem niciodata, nici unul dintre noi.

La Coştila lume multă. Un grup de turişti ce, spre fericirea noastră, au luat-o spre Gălbinele. Prin "Căţărătorului" se dădea o echipă. În rest, liniste... multă linişte. Bineînţeles, după plecarea grupului gălăgios mai sus amintit.

O luăm şi noi, tiptil, ca să zic aşa...la deal spre vale.

Prima săritoare o ocolim lejer pe partea dreaptă în sensul urcării. Mai urcăm puţin şi dăm de o altă săritoare ce se ocoleşte prin stânga, pe trepte de iarbă şi pământ până la o zadă mai măricică de unde se face dreapta sus vreo zece metri, apoi dreapta pe curbă de nivel pentru a reveni în firul văii.

ATENTIE! Noi am făcut dreapta înainte de a ajunge la zada respectivă, urcând pe o fisură înclinată până la o buclă de cordelină albă pusă între un piton şi o fisurică(probabil cu nucă sau nod). De aici am încercat să revenim în firul văii printr-o traversare dreapta punând o balustradă, dar drumul se cam înfundă într-o altă săritoare ce pare inabordabilă aşa că am revenit la varianta descrisă mai sus.

După revenirea pe firul văii continuăm urcuşul, nu foarte mult căci o altă săritoare ne taie calea. Aici se ocoleşte tot pe stânga, se trece pe lângă o grotă după care se face o traversare dreapta pe langă un perete puţin inclinat spre spate şi care te cam incomodează mai ales dacă ai rucsac ceva mai greuţ. După traversare putem urca vreo opt metri pe primul fir până la bolovanul de mai sus unde facem dreapta căţărând un prag de vreo un metru şi jumătate sau putem traversa dreapta peste o mică muchie până în firul principal. După această săritoare valea devine mai accesibilă.

ocolirea celei de-a doua saritori mari

Se urcă apoi până la o săritoare de unde se şi părăseşte firul văii fără a mai reveni în el. Aici facem stânga pe o pantă înierbată, cu mici trepte, orientându-ne către un alt fir al văii pe care îl urmăm, depăşind vreo două săritori, până ce ajungem la o mare săritoare numită de noi "săritoare cu butoi" întrucât în partea ei superioară se află încastrat un butoi metalic. De aici continuăm urcuşul pe panta din dreapta, o faţă căzută, mergând paralel cu firul văii. Ne oprim la un pălc de jnepeni aflat la baza unui pereţel ce separă valea din stânga noastră, ce se desparte mai sus în două fire înguste, de valea din dreapta, către care ne şi îndreptăm printr-un mic traverseu.

Porţiunea de la ieşirea din firul văii secundare şi până la acest pereţel mi s-a părut de-a dreptul scâroasă, mai precis partea ei superioară. Trepte de iarbă ce stau să se smulgă, porţiuni friabile cu prize de care mai bine nu te ţii şi iarba alunecoasă mi-au creat o stare de disconfort pe această porţiune a traseului.

Revenim la valea din drapta în care am ajuns după micul traverseu. Aceasta este foarte largă şi nu mai pune niciun fel de probleme. Pe ea se urcă până în Brâul Mare al Coştilei de unde, mergând spre stânga, ajungem după puţin timp la Hornul lui Gelepeanu. Acesta se află exact în dreptul Crestei Văii Albe, locul fiind marcat şi cu o momâie. Urcăm hornul ieşind în apropiere de releul Coştila pe care îl ocolim îndreptându-ne către Cabana Omu.

Săritoarea cu butoi

Faţa căzută, friabilă ... recte "scârboşenia"

Ieşirea în Brâul Mare al Coştilei

Creasta Picăturii

Am plecat de la Refugiul Coştila la 12.30 ieşind în Brâul Mare al Coştilei după şase ore, adică la 18.30 ,iar la orele 19.00 ieşeam din horn. Şase ore ne-a luat parcurgerea văii. Cam mult, dar nici nu ne-am grăbit.

Pe platou, în apropiere de Şaua Şugărilor, se lasă întunericul şi trecem la frontale. iar spre Vf Omu deja mergem printr-o ceaţă deasă de abia mai vedeam la zece metri. După o oră şi trei sferturi de la ieşirea din Hornul lui Gelepeanu suntem la cabană. Ieeeee... Căldură şi ciorbiţă....aaa şi somn. Bine, somn pentru cine poate să doarmă în preajma unui tractor. Eu am putut, dar Angi nu prea... Tractoru' şi el, ca tractoru'... toată noaptea a arat...

Noaptea, la Cabana Omu...

Dimineaţă ne-am trezit ultimii. Am luat un ceai şi am plecat spre Mălin. Nimeni nu ştia cum se ajunge pe această vale din platou. În dreptul releului dăm un telefon, ba chiar două, din care aflăm cum se intră pe vale. Mda, nu pare deloc îmbietor şi n-am niciun chef, dar nici măcar unul să cobor pantele alea scârboase. Poate voi încerca asta după ce voi urca această vale astfel încât să ştiu cam cum stau treburile pe ea.

Valea Cerbului

Coborând spre Cerdac

Valea Cerbului

În Şaua Şugărilor

Abandonăm Mălinul şi ne îndreptăm spre hornul pe care am urcat în ziua precedentă hotărâţi să coborâm, dacă vremea permite, pe Creasta Văii Albe şi Brâna Aeriană.

Puţin înainte de a ajunge la horn avem parte de o mică surpiză. Din faţa noastră o zbugheşte un dita-i iepuroiul, alergînd haotic spre naiba ştie unde. Sper totuşi că nu s-a speriat atât de rău încât să se arunce în hăul spre care se îndrepta.

După ce coborâm hornul ne avântăm pe creastă. Înjur de mama focului că vremea e ca dracu, adică e ceaţă şi nu mă pot bucura de priveliştea hăurilor din Valea Albă.

Coborârea pe Creasta Văii Albe. În fundal se vede Hornul lui Gelepeanu

Nu durează mult şi suntem la intrarea în Brâna Aeriană. Aici se mai ridică puţin din ceaţă aşa că pot face una-două poze. Brâna nu e chiar ce îmi imaginam. E mai uşoară, destul de expusă, dar e asigurată cu cablu.

După terminarea brânei continuăm coborărea pe nişte vâlcele, printre jnepeni... adică urmăm poteca ce ne duce la Refugiul Costila, trecând pe lângă placa memorială a doi alpinişti, Koritar Csongor şi Schonberger Janos, decedaţi pe 2 octombrie 1983. Adică fix acum douazeci şi opt de ani. Încercăm să ne imaginăm în ce condiţii şi-or fi găsit sfărţitul, puţin mai jos de locul de amplasare al placutei aflându-se un horn destul de înclinat, asigurat acum cu lanţ, dar care, pe vreme rea şi fără ajutorul lanţului, devine destul de scârbos.

Pe tăpşanul din care porneşte Brâna Aeriana

Brâna Aeriană

Pe Brâna Aeriană

Balet la înălţime

Albişoarele

Brâna Aeriană

Ţancul Ascuţit

Refugiul Coştila

Vf. Picăturii, Strunga Marelui V, Vf. Strungii

Postăvaru

Ajungem cu bine jos şi ne continuăm coborârea până în Buşteni, la Căminul Alpin, unde lăsasem maşina. De aici... spre casă.

Pe curând...

Citeşte tot articolul

O duminică scurtă prin Coştila.

   Duminică 5iunie. Plănuiesc de ceva vreme să mă răsucesc puţin prin Răsucită. Vremea nu se anunţă prea bună, dar sperăm totuşi să nu plouă.
   Plecăm din Bucureşti patru. Eu şi Mihai cu destinaţia Coştila, Dana şi Radu cu o altă destinaţie, Piatra Mare. În Buşteni îi lăsăm pe cei doi şi urcăm spre refugiu. Pe traseu îmi revin în minte secvenţe din turele făcute cu mulţi ani în urmă în zona Refugiului Coştila. Revăd schiţele pe care mă uitam odinioară, regrupările, partenerii de coardă de atunci. Au trecut ani. Vreo zece. Mai schimb câte o vorbă cu Mihai astfel că timpul trece repede şi ne trezim la băncuţă. Ne odihnim două minute şi o luăm iar la deal.
   Nu trecem pe la refugiu ci ne ducem direct către perete. Ţancul Mic. Scoatem de prin rucsaci echipamentul. 

 

   Arunc o privire lungă asupra începutului traseului. Nu e greu. O traversare dreapta, apoi in sus câţiva metri, stânga, iar sus...
Norii se tot adunau deasupra Baiului în cocoloaşe pufoase şi cam negre. Noi încă mai speram la o minune.
   Urc. Au apărut asigurări noi ceea ce mă bucură. Fac traversarea spre dreapta şi urc. Mă opresc mai sus cu ochii spre cer. Primul bubuit. Hmmm. Mihai vrea şi el sa vină măcar până aici. Pregătesc regruparea. " -Băăă, hai dă-te jos că nu mai urc. Se împute treaba..". Mda, se împuţise deja. Peste tot erau nori negri, iar Munţii Baiului dispăreau treptat în spatele unei perdele ceţoase.

 

 

 

 

   Dau rapelul, strângem şi o luăm spre refugiu. Aici ne întâlnim cu Sainu si încă o persoană. Ne salutăm, schimbăm două trei vorbe şi începe urgia. Plouă. Îmi amintesc din nou de o zi frumoasă petrecută la refugiu acum ceva ani. O torenţială cum rar am văzut. Pe Valea Coştilei curgea atunci un torent ce muta din loc bolovani imenşi.
   De plictiseală ne-am intins puţin la somn. O juma' de oră. Când ne-am trezit ploaia se oprise. La refugiu am rămas doar eu şi Mihai. În depărtare Vf. Picătura chiar aducea puţin c-o picatură.

 

 

 

 

   Peretele era încă ud însă traseul ATP are uscată prima lungime. Pun manşa şi ne dăm pe el. Urmează puţin antrenament pe o lungime din stânga ATP-ului apoi strângem jucăriile şi plecăm apre casă nu înainte de-ai recupera pe Dana şi Radu din Brebu, de la prietenii cu care fuseseră prin Piatra Mare. Apropos de Piatra Mare. Pe ei nu i-a plouat deloc, deşi norii pe care îi vedeam peste Baiului păreau a face prăpăd şi în zona Pietrei Mari. Doar păreau.
   După multe ture de cocoţ în Bulgaria, la calcar, iată că am avut ocazia să urc din nou în conglomerat. E frumos.

Citeşte tot articolul