un gand... doua ganduri...

"Daca ai indragit Muntele, nu cauti doar teluri deosebite si trasee foarte grele. Acelasi pret pot avea zilele cand, hoinar acolo sus, incerci sa redevii o modesta particica din natura, echilibrat si simplu, asimiland cu toate simturile armonia si linistea inconjuratoare" (Ionel Coman)
Descărcare topo-uri:

Pentru descărcarea topo-urilor traseelor de alpinism la rezoluţie mare trebuie accesată pagina "alpinism şi escaladă - descrieri si schiţe", iar de acolo se acceseaza linkul "topo" din dreptul traseului dorit. Odata deschisa imaginea se dă clic dreapta cu mouse-ul si se selecteaza "save image as"


Se afișează postările cu eticheta bulgaria. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bulgaria. Afișați toate postările

vineri, 1 mai 2015

1 Mai la Vratsa.

A sosit şi mini vacanţa de 1Mai, vacanţă pe care o dedicasem din timp căţărării la Vratsa. Din discuţie în discuţie am ajuns să strîngem un mic grupuleţ care urma să plece, fracţionat, spre această fasinantă zonă de cocoţ din Bulgaria. Primii care au plecat au fost Cornel şi Cristina Sain, de la care, din timp în timp, aflam veşti despre starea drumului, aglomerari în trafic, vreme, etc.

Tot ei au fost cei care, odată ajunşi la destinaţie, ne anunţă că acolo se ţine un fel de alpiniadă a bulgarilor, drept pentru care mai toate locurile de cort din preajma cheilor sunt ocupate. Vestea nu era prea bună căci asta însemna şi aglomerare mare pe trasee, dar cum nu aveam încotro, am plecat şi noi din Bucureşti, tîrziu, cu speranţa că nu va fi totul chiar atît de urît.

Ajungem la zona de campare spre ora trei dimineaţă şi în mare graba ne punem corturile pe cam singurele locuri rămase disponibile, apoi ne culcăm. Dimineaţa de trezim, socializăm, luăm micul dejun apoi ne pregătim pentru un traseu, că doar pentru cocoţ am venit, nu!?

Citeşte tot articolul

sâmbătă, 28 februarie 2015

De două ori la Veliko plus un Basarbovo pustiu.

Da. De două ori. Prima dată prin ianuarie cînd am prins o perioada foarte caldă. Într-un grup mai măricel, după mici peripeţii cu actele maşinii, ne prezentăm la faleză dornici de cocoţ.

Primul contact cu stînca, după pauza din sezonul rece, este mai timid. Încercăm trasee mai uşoare şi, dacă ne încumetăm la ceva mai greu, constatăm că nu prea ne ies mişcările. Dar nu-i nimic, atmosfera veselă oricum.

Citeşte tot articolul

sâmbătă, 29 martie 2014

Tabachka. Cocoţ, intindere de ligamente si voie buna.

Inceputul de an m-a prins cu ceva treburi de rezolvat aşa că dispun de foarte puţin timp pentru ieşirile la munte sau la cocoţ. Totuşi, din cînd în cînd, mai fac rost de cîte un weekend liber. Şi pentru că vremea e uneori capricioasă pe la noi ne orientăm către vecinii bulgari pentru a profita de temperaturile mai bune de la ei.

După ce am urcat traseul Cangurul din Postăvaru Răzvan se arată foarte dornic de a ieşi din nou la perete aşa că ne invită la o tură la Tabachka. Acceptăm. Tot el rezolvă şi partea de transport repartizîndu-ne, pe mine şi pe Angi, în maşina Cristianei.

Citeşte tot articolul

sâmbătă, 19 octombrie 2013

O zi la Veliko. Cocoţ şi voie bună.

Am plecat la Veliko pentru a profita de ultimele zile cu temperaturi propice căţăratului. Drumul a trecut pe nerăsuflate şi ajungem la falezele de la Sveta Troiţa unde ne desfăşurăm echipamentul şi ne alegem liniile. Vremea e foarte plăcută, un soare blînd, de toamnă, ne încălzeşte atît pe noi cît şi peretele.

Citeşte tot articolul

sâmbătă, 12 octombrie 2013

Basarbovo. Cocoţ de toamnă.

După ce ne-am întors din Germania nu prea am mai avut timp de ieşiri. Dar o lună şi jumătate deja e prea mult asă că pregătim o mică tură la Basarbovo, la cocoţ.

Mergem într-o formulă nouă: Manea, Ioana, Mati, Angi şi eu.
La faleze e aglomeraţie mare. Echipe peste echipe şi corzi peste corzi. Aproape toate rutele sunt ocupate aşa că nu prea am de unde alege, drept pentru care mă bag pe un 7+ şi nu reuşesc pasul. Urcăm apoi ce trasee prindem libere după care punem cortul şi, după o cină "la izopren", ne băgăm la somn.

Citeşte tot articolul

sâmbătă, 22 iunie 2013

Catarare la Vratsa.

Se pare că începutul verii e cam capricios şi sfîrşiturile de săptămînă sunt mai mult ploioase. Cu ochii pe enşpe site-uri de prognoze meteo hotărîm ca minivacanţa de Rusalii s-o petrecem la prietenii bulgari, la Vratsa, loc unde părea ca vremea să fie ceva mai stabilă.

Plecăm de vineri seară şi de această dată nu ne mai opreşte nici un zîn poliţist pentru a ne cere cuvenita şpagă. Ajungem la Vratsa pe întuneric după ce ne-am încăpăţînat să nu urmăm indicatoarele rutiere ce ne arătau noua cale de urmat, noi mergînd pe principiul "drumul cel mai scurt e drumul cunoscut". O fi fost mai scurt, dar mai lent, căci după ceva vreme constatăm că drumul, acesta cunoscut, dispăruse subit lăsînd loc unui şanţ imens.

Citeşte tot articolul

duminică, 28 aprilie 2013

La Tabachka. Două we-uri cu escaladă într-o zonă de poveste.

Anul trecu am avut o tentativă eşuată de a găsi falezele de la Tabachka. Ne aflam chiar deasupra lor, noi neştiind asta aşa că am ajuns prin tot soiul de păduri pline de liane alegîndu-ne atunci doar cu o ieşire de relaxare.

Anul acesta, după căutări amănunţite şi informaţii preţioase date de Daniela Bazacliu, am găsit faleza respectivă. O zonă superbă, aflată la marginea satului. De-o parte falezele, de altă parte rîul, iar la mijloc o mare poiană plină de verdeaţă.
Faleza e împărţită în mai multe sectoare brăzdate fiecare de trasee mai lungi sau mai scurte, mai uşoare sau mai grele. Sunt trasee pentru toate gusturile predominînd, totuşi, cele situate între gradul 7 si 8.

Citeşte tot articolul

vineri, 12 aprilie 2013

Trei zile la Veliko. Trasee vechi, trasee noi.

12-14 aprilie 2013

Cu ceva emoţii datorate vremii plecăm la Veliko de vineri dimineaţă pentru a profita de trei zile de cocoţ.
Prima zi ne grăbim să prindem liberă fisura "the direct slit" din sectorul B, fisură foarte aglomerată sîmbăta şi duminica. Fiind vineri, pereţii sunt liberi, dar şi aşa tot dăm peste cîteva echipe româneşti. Din fericire nu şi pe traseul nostru. Pentru încălzire urc primii metri din "the direct slit" apoi traversez uşor dreapta pentru a urca pe o altă linie ceva mai frumoasă decît prima lungime din fisură. Pun manşa sus pentru fete apoi cobor pentru a o fila pe Angi care vrea să se urce cap pe fisură.

Citeşte tot articolul

sâmbătă, 30 martie 2013

Veliko mult aşteptat. Escaladă.

Mă tot uit pe fereastră să văd primăvara venind, dar am impresia că cineva, pus pe glume, a lipit un autocolant cu un peisaj de toamnă mohorîtă pe geamul meu. O zi cu soare e urmată invariabil de alte trei sau patru cu ploi şi chiar ninsori. Vorba aia, ce iarnă frumoasă avem primăvara asta.
Într-un final uite că planetele se aliniază şi sfîrşitul de săptămînă pe care îl am liber pare a fi o leacă mai frumos. Adică nu plouă, nu ninge şi nu-s temperaturi negative. Nu, nu la noi în ţară ci tocmai jos, la vreo 170km de Bucureşti, la Veliko.
Toată săptămîna am butonat site-uri meteo şi toate arătau cam aceeaşi prognoză. Cald, noros, dar fără ploaie. Perfect, adica perfect simplu, dar fusei mulţumit şi cu atît.

Citeşte tot articolul

joi, 30 iunie 2011

Basarbovo torid - Tabachka cu bălării.

Cum să treacă mai repede o zi de duminică?. Cocoţ. La noi e vremea urâtă (ce chestie!!?!!). La bulgari e frumos. Dăm o fugă la Basarabovo unde suntem întâmpinaţi de cădură. Mare. Prea mare. Reuşim cu greu să facem un traseu exersând o surplombă.

Toată lumea se retrăsese la umbă la un grătar şi-o bere rece numai ciudaţii de români stăteau pe pereţi. Adică noi.




După ce ne-am fript degetele pe stânca superîncinsă am plecat repejor la Tabachka unde auzisem că ar mai fi o zonă de cocoţ.

Aici, adică la Tabachka, am bălăurit printr-o pădure plină de liane, lighioane şi ce mai vrei, dar n-am dat de niciun traseu de cocoţ sau cel puţin o zonă unde să se fi putut căţăra. Din plimbare ne-am ales cu câteva fotografii cu gâze, păianjeni... faună locală.

Ne-am întors la maşină şi am întins o masă câpenească, adică pe câmp, apoi am plecat către Cerven pentru a localiza, doar, cetatea din zonă, căci era deja târziu şi nu am mai fi avut timp s-o vizităm. La întoarcere am cules de pe marginea drumului un autostopist, preot, care ne-a ţinut de urât până la Ruse.





































A fost o ieşire scurtă, nici prea-prea nici foarte-foarte... aşa.. mai mult de plictiseală.
Citeşte tot articolul

miercuri, 22 iunie 2011

Alpinism la Vratsa. 10-13 iunie 2011

Ca şi până acum ploaia ne-a gonit din ţară spre zone sudice şi mai puţin afectate de precipitaţii. Fiin liber de Rusalii şi având trei zile la dispoziţie am ales o zonă de cocoţ ceva mai îndepărtată. În Bulgaria la Vratsa. 330 kilometri pe care o sa-i străbatem noaptea.

Drumurile bune, mersul constant până la un momentdat când dintr-un tufiş iese zânul cu bagheta lui magică şi printr-o vrajă scurtă ne trage pe dreapta. Încearcă să-mi spună ceva pe limba lui dar nu prea înţeleg nimic. Atunci o ia pe engleză din care pricep ceva cu "localitate, limită, 40km la oră, reţinut permis, bancă, plată, venit luni şi recuperat permis...". Mă fac că nu înţeleg nimic şi îi rog pe ceilalţi să discute. Zânul o ţinea pe-a lui. Într-un final rosteşte formula magică şi alungă toate temerile: "twenty euro".
Cotizăm şi ne vedem de drum.

Ajungem la Vratsa pe la două şi ceva. Aruncăm repede corturile şi pe noi în ele şi somn nene... ca şapte ore de condus şi-au cam spus cuvântul.

Dimineaţă ne trezim şi admirăm peisajul. Wow, câta-i pereţii!!! Calcar cu plăci verticale. Foarte interesant.

Mâncăm repede ceva şi fuga spre trasee. O parte dintre ele se află chiar lângă locul de campare, altele ceva mai sus. Cele de lângă corturi se ocupaseră deja cu nişte cursanţi aşa că am plecat spre cele puţin mai îndepărtate. Ne uităm la ele ezintând să alegem vreunul. Mihai e lovit de lene ca după fiecare masă. Ba, mai mult, cad şi câteva picături de ploaie.



Doar nu am venit până aici ca să stau întins pe pietre şi s-ascult ploaia aşa că mă echipez şi-i spun lui Mihai să mă fileze. Am ales un traseu din trei lungimi din care facem doar două. Am renunţat la a treia lungime, un diedru vertical de vreo 40m . Fiind o lungime lungă, iar noi având o singură coardă de 60m nu am vrut să facem regrupare intermediară într-o singură ancoră. . Am urcat totuşi mai sus pe o altă variantă, un diedru interesant. La fel de lung ca şi lungimea pe care o evitasem, dar care avea un punct intermediar cu o platformă pe care puteam încropi o regrupare la retragere. Lungimile sunt frumoase. Ultima are cateva pasaje de bavareză foarte interesante. După ce rapelăm o lăsăm şi pe Dana să se dea pe prima lungime.
























Eu îmi fac de lucru prin paduricile din împrejurimi cu aparatul foto la gât.

Se înserează şi ne retragem la cort. Dăm fuga până în Vratsa să luăm niste beri şi ceva de ronţăit după care plecăm la o scurtă plimbare prin preajmă, descoperind nişte ruine ale unei fortificaţii străvechi. Se lasă întunericul şi apar licuricii. Ce frumos. Nu am mai văzut de mult timp licurici. Ne întoarcem la cort şi ne culcăm.















A doua zi dimineaţă Mihai se simte obosit aşa că se mai culcă puţin. Eu şi Dana ne plimbăm prin zonă până la o mare grotă pe care o văzusem din perete.


















După plimbare hotărâm să urcăm un traseu din două lungimi, prima fiind un mare diedru.

Intru cap. Este un traseu de chei de mână. Bagi mâna, faci cheie, bagi mâna, faci cheie... si tot aşa cam pe tot parcursul primei lungimi. M-am ales cu o rană pe exteriorul palmei şi abia acum mi-am dat seama ce voia să zică un tip ce făcea acelaşi traseu cu o zi în urmă "ăsta-i traseu de chei, stai să-mi pun mânuşile..."

Ajung în regrupare şi-l aştept pe Mihai. După ce ajunge mă duc mai departe pe a doua lungime. Abia ajung sus că începe să plouă. Fix după ce am asigurat regruparea. Mulţumesc Domnului că nu m-a prins în urcare căci pe calcarul ăla nu stiu dacă aş fi reuşit să urc dacă s-ar fi udat. Mai greu a fost de Mihai care a trebuit să urce pe peretele ud. În cele din urmă a reuşit să ajungă sus. Mulţumesc iarăşi celui de sus că regruparea se află sub o surplombă astfel că nu ne plouă deloc. Ne punem pe aşteptat. Ploaia nu dă semne de oprire ba chiar se înteţeşte. La un momendat nu se mai zăreşte nimic din munţii din faţa noastră, iar bubuiturile încep să se apropie dubios de mult de noi. Ma uitam la carabiniere şi mă gândeam ce bine era dacă nu erau de metal. Din fericire nu păţim nimic. După vreo oră şi ceva ploaia se opreşte, norii negri se îndepărtează, iar noi putem rapela liniştiţi.


















La corturi linişte. Doar Dana mai era. Toţi plecaseră. De la Dana am aflat ca o altă echipă românească făcuse cinci sau şase rapeluri pe ploaie. Brrrr... Punem primusul la treabă şi pregătim o supă caldă şi-o porţie de paste.







Luni dimineaţă. Pentru început suntem singuri. nu însă pentru mult timp. Apar câţiva tineri de la şcoala de alpinism. Ne dăm şi noi prin preajmă pe nişte trasee uşoare apoi ne băgăm într-un 7- pe care Mihai îl face cap punând o manşă.


















Ne dăm şi noi pe el o vreme apoi vine timpul să strângem calabalâcul şi s-o luăm spre casă.

Mergem regulamentar să nu ne mai oprească zânul zânilor şi să mai facă o vrajă prin care să ne uşureze de alţi douăzeci de euroi. Apropos de zîn, am verificat la întoarcere dacă este vreun indicator de limitare a vitezei sau de localitate însă nu am observat niciunul. Şi chiar dacă ne-am fi dat seama la ducere de acest lucru tot nu am fi avut ce face căci zânul avea bagheta fermecată si ne putea transforma în ce voia el, mai ales în zebre.

Vratsa, un loc ce merită vizitat mai ales pentru alpinism. Traseele din anumite sectoare sunt bine echipate cu ancore foarte solide şi sunt pentru toate gusturile.

Citeşte tot articolul