Am plecat la căţărare şi am ajuns pe creasta Craiului.

O săptămînă cu ploaie în care zi de zi mă uitam la prognoze cu speranţa ca vremea să se îndrepte în week-end pentru a putea să căţăram şi noi ceva. Şi rugile mi-au fost ascultate, şi ploile s-au oprit vineri noaptea, iar sîmbătă, cînd am oprit maşina în Buşteni, cerul era senin. Senin dar şi foarte frig pentru o lună de vară, iar pereţii se bălăceau sub şiroaie de apă. Cum naiba de nu ne-am gîndit că după o săptămînă de ploi nu vom putea să urcăm?!

Am schimbat repede planul şi am plecat spre Peretele Animalelor. Ala e mereu în soare şi se usucă repede aşa că am descins la baza Poienii Inului unde ne-am echipat şi amluat-o la deal spre perete, dar ce sa vezi, nici aici nu era de cocoţ. Toate primele lungimi ale fiecarui traseu erau fleaşcă. O mîzgă flescăită ce nu prea te îmbia să pui piciorul pe ea.

Citeşte tot articolul

Piatra Craiului.

Lume lume, iar se pune de un munte.
Ne-nvîrtim, ne răsucim şi tot prin Piatra Craiului ajungem. Planuri? Păi să dormim la Ascuţit.

Plecăm cu mare elan din Bucureşti grupaţi în două maşini. Adi, Mihai şi Sorina în maşina lui "Adi cel Vitezoman", eu, Angi şi Borcan în maşina lui "Borcan cel Vitezoman". Nu ştiu cum se face, dar avem parte de soferi vitezomani we acesta. Sau m-am ramolit eu, sau nu mai sunt obişnuit eu să merg în maşini conduse de alţii. Cum spuneam, plecăm cu elan, dar tîrziu. Vineri pe la ora 15 aşa că ajungem în Zărneşti undeva pe la ora 18.

Citeşte tot articolul

Pe Valea Crăpăturii (22-23dec2012)

Prin Valea Crăpăturii spre Cabana Curmătura

Se apropie Craciunul, apoi revelionu, dar pana atunci mai avem chef de-o scurtă ieşire.
Pentru că nu mai fusesem de foarte mult timp la Curmătura alegerea e ca şi făcută şi, tot pentru că nu am mai urcat prin Crăpătură de foarte multă vreme, varianta de traseu este şi ea luată. Rămînea să stabilim la faţa locului dacă zăpada ne va permite.

Plec doar cu Mihai şi Dana. In Zărneşti observăm că zăpada nu e atît de mare pe cît ne aşteptam aşa că rămînem la varianta de urcare aleasă. Traseul pînă la intrarea pe Valea Crăpăturii se desfăşoară pe curbă de nivel aşa că e mai mult o plimbare.

Intrăm pe vale şi începem urcuşul. Zăpada nu e mare, cel puţin deocamdată. Ne apropiem repede de porţiunea cu stîncărie. Valea e mai lungă decît îmi aminteam, iar în porţiunea ei superioară zăpada e uscată cu ceva gheaţă dedesubt, fapt ce îngreunează urcuşul. Zăbovim cu privirea pe traseele pitonate "salivînd" după un mic cocoţ la stîncă.
-Uite, un piton!
-Da. Uite-l pe următorul mai sus, lîngă smocul acela de iarbă şi mai sus, pe fisura aia, încă unul.
-Aha. Uite şi aici o linie de pitoane. Ce vechi sunt!
Cam aşa a decurs urcarea pe lîngă pereţii de stîncă. Mai mult cu ochii în sus decît pe unde călcam.
Ah, de-ar veni mai repede vara...

Citeşte tot articolul

Piatra Craiului- Padina Şindilăriei (26 iunie 2011)

În sfîrşit, vremea ne permite să facem o ieşire prin munţii patriei. Alegem o tură prin Piatra Craiului, mai precis pe Padina Şindilăriei.
Plecăm patru inşi. Dana, Mihai, Angi şi eu. Ajungem în Zărneşti şi, în timp ce ne pregăteam bagajele, începe ploaia. Mda. Se putea altfel?!!

O luăm la pas spre Plaiul Foii. Picăturile se răresc pînă ce încetează de tot. Părăsim drumul şi facem spre stînga pe marcajul ce duce la Mînăstirea Colţii Chiliilor de unde continuăm pe lîngă gardul mînăstirii pe bandă albastră.

Din poiana de deasupra drumul coteşte stînga prin pădure şi după cîteva sute de metri se ajunge la o bifurcaţie unde părăsim banda albastră şi facem stînga pe cruce rosie, pe Padina Şindilăriei.

Pentru început poteca străbate un desiş de n-ai zice că pe acolo este vreun traseu marcat. Imediat după ce iese din aceste cambodgii traseul dă nas în nas cu prima şi totodata singura săritoare de pe parcursul lui. Aceasta se trece pe partea stîngă cum urci ajutîndu-te, la nevoie, de cablurile puse acolo.

După această microsăritoare urmează chinul. Grohotiş. Şi dă-i şi urcă, şi dă-i şi alunecă. Şi iar urcă şi iar alunecă. După cîteva sute de metri valea se lărgeşte, iar traseul o ia spre stînga. Incă puţin grohotiş, puţini jnepeni, puţin grohotiş, mai mulţi jnepeni, iar jnepeni, încă ceva jnepeni şi, spre final, numai jnepeni.

Priveliştea oferită e superbă. Padina Şindilăriei se vede de sus în toată splendoarea ei.

După lupta cu jnepenii urmează lupta cu vîntul. Bătea, nene, un vînt de mă punea pe jos. Au fost momente cînd a trebuit să ma ţin cu mînile de stîncă pentru a nu mă dezechilibra.

Sus, traseul ajunge în Vîrful Turnu, de unde coborîm spre Şaua Crăpăturii, apoi spre Cabana Curmătura unde ne odihnim şi alimentăm cu o ciorbă de fasole cu afumătură şi un piure cu cabanos. Ciorba bună, piureul canci. Doar fulgi cu apă. Fără nici un gust.

Am plecat spre Fîntîna lui Botorog coborînd la pas, lin, prin Poiana Zănoagei, culegînd soc pentru socată.

În sfîrşit, o tură de picior ce se cerea făcută după multele ieşiri la cocoţ.
Mi-e dor de traseele alpine, cu săritori, brîne şi hornuri.

Citeşte tot articolul