Revenim în Piatra Craiului la o săptămînă de la tura precedentă. Iniţial ne propusesem să facem Muchia Bondarului, dar cum nu prea ne surîdea ideea unor regrupări frigurose am rămas la varianta plimbărelii. Tragem la sorţi una dintre padinile minunate ale Craiului,Padina Lăncii şi, dacă totul decurge bine şi e timp, un brîu despre care auzisem poveşti frumoase, Brîul Roșu.
Plecăm de vineri seară spre cabana Garofiţa. Pe drum ne intersectăm cu două camioane cu lemne, iar Iulian vine cu ideea de a suna la 112 pentru verificare. Mai în glumă, mai în serios Miha dă un telefon şi comunică celor de la 112 numerele de înmatriculare ale camioanelor. După cîteva minute ni se spune că unul dintre ele e clandestin. Deci chestia asta cu verificatul chiar funcţionează aşa că nu ezitaţi să daţi telefon în cazul în care vi se pare un transport suspect.
Ajungem la cabană pe întuneric şi suntem bine primiţi de către cabanier. Ne instalăm în cameră şi, după ce ne astîmpărăm foamea, ne băgăm la somn.
A doua zi ne echipăm şi-o luăm din loc. Urcăm destul de bine aşa că ne aflăm la intrarea în traseu mai repede decît ne calculasem ceea ce e un lucru încurajator.
Padina Lăncii e foarte frumoasă, dar cam scurtă şi chiar dacă nu pune probleme tehnice deosebite trecerea săritorilor e o placere. Padina ia sfîrşit, mai repede decît ne-am fi aşteptat, în imensa Poiană Închisă, plină de capre negre. Încercăm, pe cît posibil, să nu le deranjăm. Aici e teritoriul lor, iar noi suntem intruşii aşa că, după ce face cîteva poze ne depărtăm de ele poposind ceva mai departe de ciopor, pe iarba îngălbenită dar încă bună de tolăneală.
Luăm gustarea pe care ne-o pregătisem apoi ne retragem din poiană pe o altă variantă decît cea pe care am urcat.
Cum era destul de devreme ne putem aventura pe unul dintre cele mai frumoase brîuri din Piatra Craiului. Brîul Roșu, destul de puţin circulat, sau cel puţin nu la fel ca Brîul de Mijloc, acesta pune ceva probleme la intrarea pe el, dacă se abordează de la nord la sud. Problemele se datorează friabilităţii zonei şi necesită atenţie sporită. În rest brîul este destul de uşor de parcurs, nepunînd probleme de orientare.
După terminarea brîului revenim la poteca marcată, îndreptîndu-ne spre Cerdacul Stanciului unde ne propusesem să explorăm celebra peşteră din cerdac. Nu de alta, dar multă lume mă tot întreba dacă am vizitat-o şi eram curios să văd ce am pierdut.
Urcînd scara de fier ajungem dincolo de arcada cerdacului unde, puţin mai sus şi în stînga se află intrarea în peşteră. Accesul în interiorul acesteia este problematic în lipsa echipamentului căci începe cu o cobprîre abruptă pe pante pline de pămînt ud şi foarte alunecos. Noi ne-am legat în coardă lăsîndu-ne în rapel şi după aproximativ 27m eram pe teren sigur într-o sală măricică, dar nu foarte spectaculoasă. Tot ce am putut admira erau ciorchinii de lilieci băgaţi la hibernare.
Peştera nu are o dezvoltare mare. Din sala mare se coboară pe teren accidentat pînă dăm de cîteva galerii micuţe ale caror podele sunt acoperite cu pămînt cleios. Explorarea nu e o plăcere în lipsa echipamentului adecvat speologiei aşa că ne-am retras, mai ales că galeriile respective par a se termina repede.
Revenim la cabană după o zi plină de peisaje minunate din ungherele Pietrei Craiului. Stăm la poveşti o perioadă apoi ne ducem la culcare căci a doua zi aveam în plan urcarea unei văi ce avea să ne pună într-o situaţie delicată ce se putea termina tragic. Dar asta în povestea viitoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu