un gand... doua ganduri...

"Daca ai indragit Muntele, nu cauti doar teluri deosebite si trasee foarte grele. Acelasi pret pot avea zilele cand, hoinar acolo sus, incerci sa redevii o modesta particica din natura, echilibrat si simplu, asimiland cu toate simturile armonia si linistea inconjuratoare" (Ionel Coman)
Descărcare topo-uri:

Pentru descărcarea topo-urilor traseelor de alpinism la rezoluţie mare trebuie accesată pagina "alpinism şi escaladă - descrieri si schiţe", iar de acolo se acceseaza linkul "topo" din dreptul traseului dorit. Odata deschisa imaginea se dă clic dreapta cu mouse-ul si se selecteaza "save image as"


marți, 19 iulie 2011

Retezat.


Merg pe munte de 17 ani, cu toate acestea sunt încă masive muntoase în care nu am ajuns. După bifarea Builei din primavara acestui an iată că a sosit vremea unei noi bife pe lista munţilor din România. Retezatul.

Nici eu nu îmi explic cum, în atâţia ani de colindat, nu am calcăt măcar o dată pe potecile de basm ale Retezatului.

Iniţial voiam o tură prin Hăşmaş, dar Dana vine cu propunerea de a merge în Retezat fiind cam tot ataţia kilometri de parcurs. Nici nu stau pe gânduri. Tot Dana îmi dă un link dintr-o tură pe la Porţile Închise. Îmi place zona aşa că iau harta şi stabilesc două trasee. Unul pentru sâmbătă şi altul pentru duminică.
Şi dacă tot e sa fie păi să fie. Facem în aşa fel încât să ne luăm liber şi luni de la servicii şi iată-ne la drum.

Plecăm din Bucureşti vineri pe la ora 17, eu, Angi, Dana şi Radu, gonind pe autostrada spre Piteşti de parcă muntele urma să plece de la locul lui. Cu toată graba noastră ajungem la Cârnic noaptea târziu. Lăsăm maşinile în parcarea de la limita parcului şi plecăm spre Cabana Pietrele unde intenţionăm să campăm. Nu mai ţin minte cât am mers pe drumul forestier până ce am ajuns la zona de campare. Aici corturi multe, oameni mulţi. Unii încă mai stăteau în jurul focului cântând la chitare, alţii sforăiau prin corturi.

Am căutat locuri pentru ale noastre. Cele bune erau luate. Printre copaci, între nişte ierburi măricele, găsim ceva aproape mulţumitor. Cam cu gropi, cam cu gâlme dar cam singurele pe unde am fi putut să ne-aruncam colibele de pânză.

Somn.

Dimineaţă ne trezim târziu. Pe la nouă jumătate. Mâncăm şi-o luăm din loc.

Pentru astăzi, considerându-ne odihniţi, aveam stabilit un traseu mai lung: Cabana Pietrele - Lacul Galeşu(sau Galeş pe unele hărţi) - Porţile Închise - Vf. Păpuşa - Vf. Peleaga - Curmătura Bucurei - Valea Pietrele - Cabana Pietrele, lăsând pentru duminică un traseu mai lejer: Cabana Pietrle - Vf. Lolaia - Vf. Retezat --- (Custura Retezatului - Curmătura Bucurei, dacă ne permit picioarele sau) Valea Stânişoara - Cabana Pietrele.

Aşadar iată-ne la drum spre Lacul Galeşu. Triunghi roşu, trei ore jumătate.Mergem prin pădurea plină de pietroaie acoperite cu muşchi de un verde crud. Traseul e bine marcat, chiar excesiv de bine. După vreo oră şi ceva dăm peste un izvor aflat la rădăcina unui brad. Nu mă lasă inima să nu sorb o gură din apa aceea limpede aşa că, neavând la mine vreo cană, ma aşez în genunchi şi încep să mă adap. Buuună apă.

Corturile noastre strecurate pe sub copaci






Izvorul de la rădăcina unui brad



Continuăm urcuşul lin prin pădure trecând pe lângă două marcaje ce ne indicau direcţia Tăului dintre Brazi. Noi continuăm spre Galeşu ieşind curând din pădurea răcoroasă. Jnepeni. Mulţi jnepeni. Pe toată valea şi pe versanţii ei erau numai jnepeni. Dăm şi de un râu ce lua naştere din lacul de mai sus şi care poartă acelaşi nume. Pârâul Galeş. Îngenunchez iar şi beau apă. Multă apă. Parcă niciodata nu am băut cu atâta poftă.

Puţin mai sus ajungem la lac. Stătea liniştit privind spre cer din fudul căldării glaciare în care se formase, la 1990m.



Urcând spre Lacul Galeşu









Lacul Galeşu




bumbăcăriţă

Câteva minute poposim pe malul lui să ne tragem sufletul si vreo două trei poze apoi plecăm spre Vf. Mare pe acelaşi triunghi roşu. O oră jumătate. Iniţial o mică urcare pe stânga văii în sensul nostru de mers, apoi curbă de nivel pentru ca, în apropiere de muchia stâncoasă numită Porţile Închise, poteca să urce brusc spre stânga în mici serpentine ce ne cam storc de vlagă. Sus, în Şaua Varfului Mare ne aşteaptă un indicator. Spre stânga Vf. Mare iar spre dreapta Porţile Închise, bandă roşie, o oră jumătate până pe Vf Păpuşa.

Pornim. La stânga noastră, pe fundul unei căldări se zăreşte Tăul Ţapului cu o mică insuliţă, iar la dreapta, departe, Lacul Galeşu. Tot departe, dar în direcţia noastră de mers se zăresc: Vf. Peleaga şi Colţii Pelegii, Vf. Bucura, Custura Retezatului şi Vf. Retezat.

rododendron



Lacul Galeşu



O fi vulpea zburătoare? O fi capra săritoare? Nici marmotă nu prea pare....


Custura Porţile Închise

De la stanga: Vf. Peleaga şi Colţii Pelegii, Vf. Bucura, Custura Retezatului(ultimul plan) şi Vf. Retezat

Vf Bucura şi Custura Retezatului(în ultimul plan)

Vf. Peleaga şi Colţii Pelegii

Tăul Ţapului

Imediat ce ne avântăm la drum ne întâlnim cu doi turişti ce vin de pe Păpuşa. Ne sfătuiesc să avem grijă la traseu pentru că sunt niste porţiuni mai periculoase. Pînă la sfârşitul custurii nu mi-am dat seama la care anume porţiuni au făcut referire. Nu suntem noi foarte versaţi dar nu mi s-a părut a fi o zonă prea primejdioasă. Adevărat este că o greşeală mică, un pas aiurea, ar fi putut avea urmări tragice, mai ales pe vreme nefavorabilă, dar unde, pe munte, nu se întălnesc astfel de zone?!!

Trecem de această custură ajungând la poalele Vârfului Păpuşa, în Şaua Păpuşii, de unde, spre dreapta (N) putem vedea Valea Rea cu ale ei tăuri.Noi continuăm urcuşul spre vârf unde ajungem destul de repede(2508m).


Porţile Închise




Lacul Galeşu văzut de pe Porţile Închise


Pe Porţile Închise




Tăul Ţapului


Lacul Galeşu


În Şaua Păpuşii

Tăurile din Valea Rea



Urcarea spre Vf. Păpuşa



Vf. Păpuşa - 2508m



Admirăm peisajul, facem câteva poze şi începem coborârea spre Şaua Pelegii. Traseul până pe Vf. Peleaga(2509m) este estimat la o oră. Pare estimat aiurea căci varful e la mama dracului. Coborâm pe bolovani mari până în şa de unde admirăm spre stânga (S), pe fundul altei căldări, Tăul Ghimpelui numit şi Tăul Peleaga. În parte dreaptă, partea nordică, putem vedea în toată splendoarea ei Valea Rea. Am înţeles că denumirea îi vine de la desele întâlniri ale turiştilor cu urşii, cu lupii şi de la numerosele rătăciri ale traseului pe vreme rea. Nu stiu cât e basm şi cât realitate, dar am înteles că din aceste motive s-ar fi luat decizia scoaterii traseului din zona turistică. Marcajele au fost şterse.

Coborârea spre Şaua Pelegii. În faţă e Culmea Pietrele iar mai departe Vf. Retezat


Tăul Ghimpelui (Tăul Peleaga)

În Şaua Pelegii

Colţii Pelegii

Tăul Ghimpelui şi Vf. Păpuşa

Tăurile din Valea Rea şi Şaua Valea Rea

o furnică duce-n spate, un turist şi jumătate....


Din Şaua Pelegii până pe vârf pare o veşnicie numai că nici nu bagi de seamă când eşti sus. Fix o oră de pe Păpuşa. Au estimat bine cei ce-au marcat.

Pe Peleaga lume multă, venită în special din zona de campare de la lacul Bucura. Chiar aşa, jos, pe fundul căldării, se întindea dita-i lacul. Lacul Bucura. Mare cât o zi de post, iar pe malul lui sudic zeci de corturi colorate, unele înconjurate de imense ziduri de apărare de ziceai că-s cetăţi, nu alta. Lângă el, ceva mai mic, Lacul Ana.

Pe acest vârf scotocim prin rucsaci şi scoatem de-ale gurii. Pentru gura mea o bere Ledenika adusă tocmai din Bulgaria, de la Vratsa. După bere se cere un pateu cu pită şi ceva zacuscă de prin borcanul cărat cu mare grijă.

Lacul Bucura ţi în spatele lui Lacul Ana







Odată astâmpărată setea şi foamea, atât de merinde cît şi de fotografii, începem coborârea spre Curmătura Bucurei numai că oboseala se cam adunase, soarele se pregătea să se bage la culcare, iar vârful din faţa noastră nu ne îmbia deloc. Fac propunerea de a renunţa la traseul iniţial în favoarea unei scurtături care să ne scutească de urcat pe acesta. Colţii Pelegii fuseseră şi ei o variantă numai că nu reuşisem să găsim intrarea în traseu aşa că propun să coborâm pe nemarcate direct în Valea Pietrele, în apropierea tăurilor cu aceleaşi nume şi de acolo să mergem paralel cu creasta până ce vom întâlni traseul marcat ce coboară din Custura Bucurei. Sunt toţi de acord mai puţin Radu care vocifereaza ceva legat traseele marcate şi de interdicţia de a le părăsi. E-te vax. Nu zic că n-are dreptate, dar dacă mi-a intrat în cap că vreau să cobor pe-acolo aşa voi face, mai ales că Angi şi Dana au fost de acord.

Deci iată-ne coborând spre Valea Pietrele cam în dreptul Tăurilor Pietrelor. Şi cum coboram aşa, în linişte ascultîndu-i pe Radu şi Dana contrându-se pe tema părăsirii marcajelor iată ca jos, tocmai în fundul văii, se vad câteva capre negre. Le urmărim cu privirea până ce ajung pe-o mică muchie de dinaintea tăurilor. Speculez momentul şi culeg cîteva cadre cu profilul lor pe fundalul lacurilor. Acum regret lipsa unui ubiectiv de 400-600mm. Ar fi fost niste poze de vis. Mă mulţumesc cu cel de 200 plus un crop in photoshop pentru a evidenţia frumoasele creaturi.


Lacul Bucura


Capre negre profilându-se pe unul dintre Tăurile Pietrelor


Coborând spre Tăurile Pietrelor




Vf. Retezat


Ajunşi pe fundul văii pornim paralel cu creasta pentru a întâlni marcajul ce coboară din Custura Bucurei. Prin zonă dăm de multe vizuini de marmote însă cineva dintre noi cred că vorbea prea mult şi prea tare căci simpaticele animăluţe o şterseseră rapid fără a se arăta privirilor noastre.

De la intersecţia cu traseul marcat ajungem imediat la Lacul Pietrele de unde începem să coborâm pe firul Pârâului Pietrele prin pajişti pline de bumbăcăriţă(Eriophorum Vaginatum).

Lacul Pietrele

bumbăcăriţă



Custura Bucurei

După ceva vreme de strecurat printre jnepeni ajungem la Cabana Genţiana. O depăşim repede cu ochii pe semnul indicator. Cabana Pietrele-- o jumătate de oră. Ieee!!!. După ceva coborâre dăm de alt marcaj spre Pietrele ce ne anunţă că mai avem un sfert de oră. Ieeeeee!!!! Nu facem decât câteva minute că dăm de un al treilea marcaj. Cabana Pietrele-- o jumătate de oră. CEEEEE????????!!!!!. Aştia au pus marcajele beţi?! Au încurcat ordinea lor?! Singura explicaţie plauzibilă ar fi că pe indicatorul precedent să fi fost trecute 45 minute iar vopseaua să se fi şters de aşa natură de 4 să fi semănat cu 1. In fine. Nu mai contează. Coborâm obosiţi, mergând mecanic.

Ajungem la corturi şi ne strecurăm sub pânze. Fix după douăsprezece ore de mers. Somn nene că ne mor neuronii.

Duminică dimineaţă ne trezim tot târziu. Mare parte din corturi deja dispăruseră.

După micul dejun, ce include şi o porţie de paste, plecăm pe cel de-al doilea traseu stabilit: Vârful Retezat prin Muchia Lolaia, bandă galbenă(atenţie, pe harta noastră figura punct albastru), 4-4,5ore.

Începutul se face în forţă. Un urcuş susţinut, prin pădure, ce te poate face să reconsideri dificultatea traseului ce pare lejer la prima vedere.
Gâfâind, ajungem la pajiştile cu jnepeni. Traseul urmăreşte de aici linia Muchiei Lolaia, o creastă formată numai din bolovani uriaşi, galbeni. Expresia "mergem pe traseu" trebuie înlocuită aici cu "sărim pe traseu". Da. Chiar aşa. Sărim de pe un bolovan pe altul nimerind uneori pe câte unul ce se balansează sub greutatea noastră.

De pe culme observăm cu teamă că vremea dă semne de nervozitate. Pe Vf. Mare se buluciseră o grămadă de nori puşi pe sfadă. N-am prins de veste ce motiv de gâlceavă aveau cert e că tunau şi fulgerau unii la alţii de-ţi venea să te ascunzi tocmai hăt, în fundul văii.

Am păşit totuşi mai departe cu speranţa în suflet că răfuiala lor se va domoli în cele din urmă.








Muchia Lolaia

Culmea Stânişoara, apoi Culmea Pietrele, iar în planul îndepărtat: Vf. Mare, Vf. Păpuşa, Şaua Pelegii, Vf. Peleaga.


Ajungem aproape de Vf Lolaia de unde începem o mică coborâre până sub Vf. Retezat. Aici facem un mic popas odihnindu-ne pe adevărate perne de muşchi moale, contemplând spre vest, într-o micuţă căldare, Tăul Şteviei.

Pornim spre vârf. De pe Muchia Lolaia ascensiunea pe Retezat pare dificilă, abruptă. La baza lui de dăm seama că lucrurile sunt total pe dos. Urcuşul se face în serpentine mici, câştigând destul de repede altitudine.

Iată-ne şi pe Vârful Retezat, la 2482 de metri, cât scrie pe harta noastră sau la 2485m cât e trecut pe placa de pe vârf.

Vf. Retezat şi Lacului Ştevia



Lacul Ştevia



Două momâi pe Vf. Retezat









Facem poze şi admirăm priveliştea superbă, mai ales partea de S-SV unde se află rezervaţia în care accesul muritorilor de rând este interzis. Undeva jos se poate vedea Tăul Gemenele, iar mai la est Taul Ştirbului. Tot rotindu-mi privirea peste întinsul rezervaţiei dau cu ochii de un lac bine camuflat printre jnepenii de pe versantul nordic al Vârfului Şesele Mici. Tăul Negru.

Rezervaţia ştiinţifică Retezat


Tăul Gemenele, iar la dreapta şi mai sus, Taul Negru

Starea de contemplare în care mă aflu este repede întreruptă de un tunet. Ne aflăm sus, la 2482 de metri, în vecinătatea unor indiatoare metalice. Situaţia nu e pe gustul meu aşa că sunt hotărât să coborâm cât mai repede. Angi ne şi demonstrează fără voia ei că nu e tocmai bine să rămânem pe vârf. Din cauza încarcăturii electrostatice destul de ridicate din atmosferă părul i se ridicase spre cer de parca gravitaţia se inversase.

O luăm repede la vale spre Şaua Retezatului goniţi de câteva picaturi de ploaie ce îşi înteţiseră căderea. Încercăm să găsim adăpost sub niscaiva bolovani, dar, spre uşurarea noastră, ploaia încetează destul de repede. Ajungem în Şaua Retezatului unde poposim puţin ca să luăm o gustare.

Nu era vânt. Părul se ridica de la încărcătura elecrostatică a atmosferei

Coborâre spre Şaua Retezatului


De aici urmăm triunghiul albastru ce ne va conduce la Cabana Pietrele prin Valea Stânişoara. Ajungem destul de repede la Tăul Stânişoarei de unde continuăm coborârea. Ne întâlnim cu o herghelie de cai pe care-i credeam a fi sălbatici, dar urmele de potcoave din pământul moale ne-au contrazis. Oricum, sunt foarte frumosi.

Trecem apoi printr-o poiană brăzdată de pâraie pentru ca mai apoi să ne afundăm în tufele mari de jneapăn, uneori drumul fiind una cu pâraile ce curg de pe versanţii văii. E o senzaţie nouă pentru mine ca, mergând printre aceşti jnepeni să văd pâraiele ieşind de sub tufele mari, traversând poteca sau chiar urmând-o, obligându-ne la a merge cale de câteva zeci de metri pe pietrele ieşite din apă având ziduri de jneapăn de fiecare parte.

Tăul Stânişoarei








Poteca era inundată, iar noi ţopăiam de pe o piatră pe alta



După culoarul de jnepeniş ne întâmpină pădurea de conifere şi Pârâul Stânişoara. E atât de limbede ca-mi vine sa casc o gură mare de tot si sa beau toată apa ce se risipeşte la vale.

Coborâm prin pădurea de molizi până ce ajungem la cabană aproape pe înserat. Ne desfătăm cu cîte ceva de mîncare apoi o luăm spre corturi.

Pârâul Stânişoara





Dimineaţă ne trezim şi dăm fuga la cabană pentru a ne bucura de câte o cafea sau ceai, după gust şi preferinţă.

A sosit şi timpul plecării. Cu părere de rău strângem corturile şi îndesăm prin rucsaci bagajul. Punem gunoaiele într-o pungă şi plecăm. Fac doi paşi şi sub un bolovan observ câteva cutii de bere strivite şi mascate parţial. Măi să fie! Ce oameni nesimţiţi. Le iau cu gândul de a le băga în punga noastră de gunoi şi nu ştiu cum fac dar îmi pică ochii pe altceva. Scot chiar un sunet de mirare profundă. În copacul lângă care campaseră nişte moldoveni(după accent) stătea cuminţel un dita-i sacul plin cu gunoaie, mare şi negru, ca un pui de urs, cocoţat între crengile molidului la nivelul capului. Mă pun pe înjuraturi si blesteme la adresa împuţiţilor de moldoveni ce n-au catadicsit a-şi căra gunoaiele. Nişte jegoşi.

Sacul de gunoi pe care l-am găsit cocoţat în pom.

Iau sacul la spinare şi-l car până jos, la Cârnic, ajutat fiind şi de Radu.
De aici am plecat să vizităm Cheile Băniţei ajungând pănă la urmă să vizităm Cheile Crivadiei, dar asta în povestirea următoare.
Cam aşa a decurs primul meu contact cu acest munte deosebit.



2 comentarii:

Theo.B spunea...

Frumos! Pacat ca nu am reusit sa vin si eu cu voi! Data viitoare cu siguranta!

octav spunea...

fine fotografiile. la cat mai multe drumetii.

Trimiteți un comentariu