un gand... doua ganduri...

"Daca ai indragit Muntele, nu cauti doar teluri deosebite si trasee foarte grele. Acelasi pret pot avea zilele cand, hoinar acolo sus, incerci sa redevii o modesta particica din natura, echilibrat si simplu, asimiland cu toate simturile armonia si linistea inconjuratoare" (Ionel Coman)
Descărcare topo-uri:

Pentru descărcarea topo-urilor traseelor de alpinism la rezoluţie mare trebuie accesată pagina "alpinism şi escaladă - descrieri si schiţe", iar de acolo se acceseaza linkul "topo" din dreptul traseului dorit. Odata deschisa imaginea se dă clic dreapta cu mouse-ul si se selecteaza "save image as"


sâmbătă, 9 aprilie 2011

Buila. Primul cocoţ pe anul acesta.

   Buila...
Un munte nou pentru mine si pentru alţi câţiva din grup. Deşi lăudat de mulţi prieteni ce par a fi facut o obsesie pentru acesta, Buila fusese până acum un munte ce nu-mi stârnise interesul, poate şi pentru că accesul în zonă este mai dificil în lipsa unui mijloc de transport personal.
    Ca în multe dintre turele anterioare Dana a fost cea care a propus locaţia şi tot ea a fost cea care a rezolvat problema cazării.
   Cei care au luat parte la această tură sunt: Dana, Mihai, Theo, Magda, Angi, Andreea, Radu şi povestitoru'. Ne-au mai însoţit Sandu cu Maria, aceştia venind din Râmnicu Vîlcea şi fiindu-ne călăuze până la destinaţie.
După ce părăsim asfaltul şi ne avântăm pe drumul forestier, începe distracţia. TAF-urile şi ploaia din ziua precedentă au conlucrat pregătindu-ne o surpriză nu tocmai frumoasă. Drumul, daca putem sa-l numim aşa, era, pe alocuri, un fel de mlaştină. Mă uitam cu emoţie la râpele ce aşteptau sa ne înghită şi nu-mi doream cu niciun chip să devin hrana lor. Theo s-a descurcat excelent pe aceste porţiuni. La fel şi Dana. Am reuşit într-un final să ajungem la intrarea în tunel fără niciun incident.


   Aici lumea se lălăie puţin. Ba că am putea să mergem pe colo, ba pe dincolo...nimeni neluând vreo decizie concretă. După vreo zece minute de studiat hărţi hotărâm că ar fi mai bine să ajungem la cabană şi apoi vom vedea ce vom face.    Trecem tunelul, coborâm la râu şi-l traversăm fără probleme apoi ne luptăm cu nişte şleauri din zăpadă întărită.
   Ajungem la cabană. Zona deosebit de frumoasă. Imi place. Tot. Cabana, amenajările din julul ei, privelistea, pisica si câinele, totemurile...




   Ne echipăm cu câte ceva şi plecăm spre Brâna Caprelor. Peisajul este superb. Ne croim drum printre sau pe sub bolovani uriaşi aruncaţi la-ntâmplare. Fotografiem câteva căderi de apă apoi urcăm un povârniş cu o limbă de zăpadă. Undeva în partea superioară părăsim panta şi o luăm la dreapta pe brână. Peisajul este deosebit. La picioare, undeva jos de tot, se află Cheile Cheii. Brâna se strecoară printre copaci având uneori o laţime de doar un metru. Un pas greşit, un pas într-o altă dimensiune. Nu după mult timp ajungem la un punc de belvedere unde ne şi oprim pentru fotografii şi odihnă. De aici brâna coboară prin pădure pierzându-şi caracterul spectaculos.




   Ne întoarcem la cabană. Ne mai învârtim puţin apoi plecăm spre Santinela Cheii. Din vârful ei avem o privelişte deosebită asupra zonei. Facem fotografiile de rigoare şi coborâm.



În drum spre si dinspre Santinelă studiem şi traseele de cocoţ aflate pe ea alegând pentru a doua zi unele potrivite pentru a pune o manşă în care să se dea toată lumea. După inspectarea lor plecăm la cabană unde ne delectăm cu o minunată fasole cu cârnaţi oferită de cabanier. Ne ducem apoi bagajele în cameră şi plecăm spre o peşteră din apropiere.
   Traversăm râul, urcăm o pantă cu grohotiş şi ne avântăm în peşteră. Intrarea este destul de mare. Urmează o sală măricică apoi o bifurcaţie. Alegem un culoar spre dreapta, iar la capătul acestuia dăm de un pasaj îngust, noroios si cu baltoacă. Theo se bagă cu curaj şi ne anunţă că peştera continuă în acea direcţie. Rând pe rând ne strecurăm prin acea gaură umplându-ne de noroi. Radu renunţă şi se retrage nefiindu-i pe plac ideea de a se târâ prin noroi. Noi continuăm printr-o galerie strâmtă ce coteşte la un momentdat spre dreapta. Încă o trecere strâmtă, nu chiar ca precedenta, prin care mă duc primul pentru a vedea ce urmează. După trei sau patru metri dau peste o săritoare de vreo trei metri. Bag coarda printr-un piton şi rapelez. De jos mai fac câţiva paşi şi constat ca dezvoltarea peşterii în această direcţie încetează. Îi anunţ asta şi pe cei de sus şi mă întorc, moment în care, la baza peretelui săritorii observ o mică gaură. Încerc să mă strecor prin ea doar cât să văd dacă are vreo continuare. Da. Galeria continua spre stanga, cumva paralel cu galeria pe care venisem noi, insă la un nivel inferior. Probabil că era aceeaşi galerie a cărei intrare o obserasem ceva mai sus, destul de greu accesibilă. Renunţ la a urmări această variantă şi urc la loc săritoarea atât eu cât şi Mihai care venise să vadă şi el cum stau lucrurile. De aici ne întoarcem la prima mare ramificaţie şi continuăm pe varianta din stânga. Aceasta nu duce nici ea mult având însă, la un momentdat, o dezvoltare verticală destul de însemnată.
Ne întoarcem şi din această galerie şi părăsim peştera.
   La ieşire nici urmă de Radu. Îl apelăm pe staţie dar nu ne răspunde. Începem să ne punem întrebari daca nu cumva a rămas prin peşteră, Radu având obiceiul de a rămâne închis în diverse spaţii înguste şi întunecate. Din fericire la al enşpelea apel răspunde şi ne spune că este la cabană unde ajungem şi noi în câteva minute.

   Urmează cina. Theo ne pregăteşte din nou o friptură excelentă. Mai stăm la o vorbă apoi ne retragem la somn.


   A doua zi cocoţ.
   Luăm micul dejun şi pornim spre Santinel Cheii cu ale ei trasee. Ne oprim în dreptul Hornului Îngheţat şi Hornului Dezgheţat.
   Mă echipez repede, Mihai de asemenea. Studiem puţin linia traseului după care pornesc.


Lungimea asta nu mi se pare dificilă până într-un punct unde o priză de care dau sa mă ţin şi pe care mă bazam dă să se mişte. Imi schimb repede punctele de sprijin şi mă apuc să văd care-i treaba cu priza respectivă. Îi trag doi pumni, o tracţionez pe mai multe direcţii şi constat ca nu e tocmai indicat să mă folosesc de ea. Se mişcă. Nici de înlăturat nu pot s-o înlătur. Decid să mă folosesc de o dita-i priza inversă în care bag ambele mâini. Ajung repede în top, bag coarda şi rapelez. Urmează Mihai apoi toţi ceilalţi, mai puţin Theo şi Magda care au preferat o tură prin zonă.

 


După această manşă încercăm un diedru de lângă primul traseu şi încă o lungime pe o faţă. Toate astea aşa.. de antrenament, să vedem cum stă treaba după pauza din iarnă. Sunt mulţumit.


   Când ne pregăteam să strângem sosesc şi Theo cu Magda din tura lor şi cu toţii ne îndreptăm spre cabană. Strângem bagajele, ne luăm la revedere de la John, cabanierul, un om foarte primitor si plecăm pe drumul de întoarcere, ne mai avand problemele din ziua precedentă, noroiul uscându-se parţial.


În fotografia de mai jos, membrii echipei mai sus amintite.. Rândul de sus, de la stânga la dreapta: Theo, Sandu, Angi, Cristian(eu) şi Mihai. In rândul de jos: Magda, Maria, Dana, Andreea şi Radu



   Buila. Un munte superb în care abia acum am ajuns şi unde sigur voi reveni.

PS.: Multumesc lui Theo pentru fotografiile puse la dispoziţie şi Angelei pentru zecile de fotografii (cele fără semnătură) făcute în timp ce mă cocoţam.

4 comentarii:

thoroner spunea...

Frumos. Imi place cum scrii ca e la obiect. :)

Anonim spunea...

priviti un Al Ceapone catarator...bravo omule ...sa te vad si la 100 de ani tot asa:)

cristian popescu spunea...

Mulţumesc, mulţumesc... , dar aş vrea să ştiu cui mulţumesc pentru această urare. Să ne vedem sănătoşi la sută... pe cărările munţilor

Anonim spunea...

frumoasa fata ti-ai gasit, mosule! Te felicit!

Trimiteți un comentariu