Valea Malinului la coltari.

Primind propunerea de la Cosmin şi Miha, acceptăm tura de-o zi pe Valea Mălnului, mai ales că este o vale pe care nu am urcat niciodată.

Da, la colţari, pe o pantă de zăpadă cu înclinaţie relativ constantă, valea nu are nimic în comun cu parcurgerea ei pe timp de vară. Acum nu e altceva decît o tură de anduranţă. Gambe să ai că valea nu-i chiar scurtă.

Drumul Munticelului ne scoate în Poiana Coştilei mult mai repede decît ne plănuisem, profitînd de acest fapt pentru o mică relaxare pe iarbă, mîngîiaţi de razele călduţe ale soarelui şi bucurîndu-ne de sunetele scoase de turma de oi ce păştea liniştită în apropiere.

echipata corespunzator ascensiunii pe o vale alpina

După această mică relaxare pornim spre vîlcelul ce ne duce la Hornul Pămîntos, coborînd pe acesta din urmă pînă în firul văii.

De aici ne punem colţarii şi pornim la deal. Săritorile fiind complet acoperite cu zăpadă tot ce am avut de făcut a fost să dăm din picioare, mecanic, pînă pe platou, bucurîndu-ne de peisajul ce ne înconjura, admirînd creasta Mălinului, brînele ce înconjoară versanţii şi vîlcelele ce se despart din firul văii.

Odată ieşiţi în platou, luăm o mică gustare, sub rafale reci de vînt, apoi ne îndreptăm către Valea Albă, pe care decisesem să facem coborîrea.

Nici coborîrea pe Valea Albă nu a necesitat prea mult efort, şi aceasta fiind complet acoperită cu zăpadă. Doar la Săritoarea Cîrnului a trebuit să acordăm puţină atenţie unei rupturi a stratului de zăpadă, loc unde ne temeam să nu se fi format vreun pod fragil ce putea oricînd să cedeze sub greutatea noastră, dar totul a decurs bine, ajungînd în poiana La Verdeaţă unde întîlnim un grup de schiori însoţiţi de doi căţelandri foarte "fioroşi" la prima întîlnire, dar care dădeau din coadă imediat ce te împrieteneai cu ei.

Valea Alba

chiar că-i albă

De aici coborîrea prin pădure a fost un fel de "descălzire", ajungînd la maşină bucuros că am mai cîştigat o zi de respirat aer curat, de "ascultat liniştea pădurilor", că am mai pus piciorul la mucă. Pozele, din pacate, sunt făcute cu telefonul căci aparatul rămăsese acolo unde am zis să nu-l uit, adică acasă, pe masă. Şi nici monitorul nu e unul calibrat aşa că nu ştiu ce-o fi ieşit din ele.